Jurnal de vacanta - ziua 1: Câmpia Turzii, Turda, Salina Turda, Buru, Rimetea
Data: 6 august 2012
Iata-ne din nou gata de plecare, de data aceasta intr-o tura mai lunga, asa ca de vacanta, asa cum ati citit in articolul introductiv. Planurile fusesera facute din timp si discutate intens, schimbate si modificate de mai multe ori. Duminica seara ne-am urcat in trenul Bucuresti - Campia Turzii care spre ziua avea sa ne lase fix in tara motilor.
Drumul parea lung insa tot discutand si facand planuri nici nu am simtit cand a trecut timpul si pe la ora 3:30 am coborat in Campia Turzii. Nu prea apucasem sa dormim in tren asa ca am cautat un loc bun sa ne intindem izoprenul pentru ca mai era destul timp pana la rasarit. Ba ar fi fost si mai frumos daca am fi avut unde sa intindem cortul, dar mai greu in oras :) Asa ca ne-am invartit putin prin centru si am gasit locul de unde sa luam autobuzul spre Turda.
Pe la 5:30 eram deja in Turda, fosta asezare Potaissa din vremea dacilor, dupa o calatorie de 15 minute. Salina pentru care venisem se deschidea abia la ora 9, numai bine pentru a putea vizita orasul.
Centrul Turzii este foarte frumos amenajat, totul este nou, curat si asezat la locul lui, modernizat de curand din ce am inteles de la Ionut si Buri. In piata centrala vegheaza mandru de pe statuie Avram Iancu, mare personalitate a poporului nostru, provenita din tara motilor, a carui statuie am intalnit-o ulterior in mai multe orase din zona Apusenilor. "Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad natinea fericita" sta scris pe soclu.
Pe la 7 am facut joctiunea si cu Bury care a preferat varianta ocaziei de la Pitesti la Cluj si apoi ni s-a alaturat in Turda, deci acum eram in formatie completa. Am servit niste cornuri proaspete de la patiseria din colt drept mic dejun, dupa care am cautat statia de autobuz spre salina.
Din centrul orasului pana la intrarea in salina se poate ajunge cu autobuzul 17, un autobuz turistic etajat din care am admirat orasul. Este inca un semn ca turzenii au stiut sa exploateze potentialul turistic pe care il ofera salina zonei si au gandit totul in detaliu pentru a atrage turistii si a-i face sa se simta bine.
Biletul de intrare costa 15 lei, redus la jumatate pentru studenti, si merita pe deplin. Mai multe detalii pe www.salinaturda.eu
Intrarea in salina se face pe un culoar orizontal sapat in sare. In partea stanga sunt mai multe "camere" unde am vazut masini folosite pentru extractia sarii si sala ecourilor unde poti intra si strigi orice iti trece prin cap, sunetul propagandu-se puternic. Acesta sala este denumita Mina Iosif. Am tipat si noi putin ca tot omu' aflat acolo si am continuat pe drumul sapat in sare.
Exista doua variante pentru a cobora in salina: cu liftul sau pe scari. Desi era o zi de luni coada la lift era considerabila semn ca obiectivul este destul de vizitat. Drept urmare noi am preferat sa coboram pe scari in mina Rudolf. Sunt 172 de trepte de lemn grupate in 13 etaje. La fiecare etaj este loc de odihna, iar pe perete este gravat anul in care a fost exploatata sarea la momentul respectiv. Mina Rudolf este ultimul loc din care a fost exploatata sarea in salina Turda si are o adancime de 42 de metri.
Tot coborand avem o viziune a intregii mine, frumos luminata cu niste candelabre din lemn pe care au fost montate neoane.
Am facut multe poze si ne-am bucurat ca am ajuns si noi la Turda, pe care o vazusem de multe ori in poze. Aici este si o roata asemanatoare celebrului London Eye de unde se poate privi mina. Am coborat si mai jos in mina Tezezia, un clopot urias conic cu adancimea de 72 de metri pe fundul caruia sunt construite mai multe formatiuni frumos luminate si unde este un lac. Am coborat tot pe scari, dar si aici exista lift.
Si pentru ca tot eram aici am zis ca n-ar fi rau sa ne plimbam putin cu barca pe lacul format in sare pe fundul minei. Asa ca ne-am asezat la coada si am inchiriat doua barci.
Apoi am mai inhalat ceva aer sarat benefic pentru plamani si am pornit pe drumul invers, parcurgand cele doua nivele de scari pana sus. Exista o a doua cale de acces in salina, printr-un tunel de 1 km sapat in sare care ne-a scos direct in oras.
Afara adevarata canicula, autentica de vara, asa ca am considerat de rigoare ca cea mai inteleapta decizie ar fi sa ne racorim putin si sa servim pranzul la o terasa din oras. Am stat noi vreo doua ore crezand ca temperatura se va mai imblanzi si am pornit spre intersectia cu drumul de Cluj. Am facut cu mana la ia-ma nene vreo ora dar nu s-au aratat doritori de companie de drum. Ionut cu Mada fusesera mult mai norocosi si deja ajunsesera cand noi nici nu plecasem. Pana la urma a trecut un autobuz care ne-a lasat la Buru, undeva pe drumul ce leaga Turda de Campeni. De aici am facut stanga si am mers putin spre jos pana cand am gasit o masina care ne-a dus pana in centrul localitatii Rimetea, locul unde vroiam sa ajungem. Am pus corturile la poalele Pietrei Secuiului care se vedea foarte frumos la apus si despre care voi povesti in episodul urmator :)
Citeste episodul urmator aici: Rimetea si Piatra Secuiului
Vizualizati aici toate articolele din seria Tur de Apuseni.
Data: 6 august 2012
Iata-ne din nou gata de plecare, de data aceasta intr-o tura mai lunga, asa ca de vacanta, asa cum ati citit in articolul introductiv. Planurile fusesera facute din timp si discutate intens, schimbate si modificate de mai multe ori. Duminica seara ne-am urcat in trenul Bucuresti - Campia Turzii care spre ziua avea sa ne lase fix in tara motilor.
Drumul parea lung insa tot discutand si facand planuri nici nu am simtit cand a trecut timpul si pe la ora 3:30 am coborat in Campia Turzii. Nu prea apucasem sa dormim in tren asa ca am cautat un loc bun sa ne intindem izoprenul pentru ca mai era destul timp pana la rasarit. Ba ar fi fost si mai frumos daca am fi avut unde sa intindem cortul, dar mai greu in oras :) Asa ca ne-am invartit putin prin centru si am gasit locul de unde sa luam autobuzul spre Turda.
Pe la 5:30 eram deja in Turda, fosta asezare Potaissa din vremea dacilor, dupa o calatorie de 15 minute. Salina pentru care venisem se deschidea abia la ora 9, numai bine pentru a putea vizita orasul.
Centrul Turzii este foarte frumos amenajat, totul este nou, curat si asezat la locul lui, modernizat de curand din ce am inteles de la Ionut si Buri. In piata centrala vegheaza mandru de pe statuie Avram Iancu, mare personalitate a poporului nostru, provenita din tara motilor, a carui statuie am intalnit-o ulterior in mai multe orase din zona Apusenilor. "Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad natinea fericita" sta scris pe soclu.
Pe la 7 am facut joctiunea si cu Bury care a preferat varianta ocaziei de la Pitesti la Cluj si apoi ni s-a alaturat in Turda, deci acum eram in formatie completa. Am servit niste cornuri proaspete de la patiseria din colt drept mic dejun, dupa care am cautat statia de autobuz spre salina.
Din centrul orasului pana la intrarea in salina se poate ajunge cu autobuzul 17, un autobuz turistic etajat din care am admirat orasul. Este inca un semn ca turzenii au stiut sa exploateze potentialul turistic pe care il ofera salina zonei si au gandit totul in detaliu pentru a atrage turistii si a-i face sa se simta bine.
Biletul de intrare costa 15 lei, redus la jumatate pentru studenti, si merita pe deplin. Mai multe detalii pe www.salinaturda.eu
Intrarea in salina se face pe un culoar orizontal sapat in sare. In partea stanga sunt mai multe "camere" unde am vazut masini folosite pentru extractia sarii si sala ecourilor unde poti intra si strigi orice iti trece prin cap, sunetul propagandu-se puternic. Acesta sala este denumita Mina Iosif. Am tipat si noi putin ca tot omu' aflat acolo si am continuat pe drumul sapat in sare.
Exista doua variante pentru a cobora in salina: cu liftul sau pe scari. Desi era o zi de luni coada la lift era considerabila semn ca obiectivul este destul de vizitat. Drept urmare noi am preferat sa coboram pe scari in mina Rudolf. Sunt 172 de trepte de lemn grupate in 13 etaje. La fiecare etaj este loc de odihna, iar pe perete este gravat anul in care a fost exploatata sarea la momentul respectiv. Mina Rudolf este ultimul loc din care a fost exploatata sarea in salina Turda si are o adancime de 42 de metri.
Tot coborand avem o viziune a intregii mine, frumos luminata cu niste candelabre din lemn pe care au fost montate neoane.
Am facut multe poze si ne-am bucurat ca am ajuns si noi la Turda, pe care o vazusem de multe ori in poze. Aici este si o roata asemanatoare celebrului London Eye de unde se poate privi mina. Am coborat si mai jos in mina Tezezia, un clopot urias conic cu adancimea de 72 de metri pe fundul caruia sunt construite mai multe formatiuni frumos luminate si unde este un lac. Am coborat tot pe scari, dar si aici exista lift.
Si pentru ca tot eram aici am zis ca n-ar fi rau sa ne plimbam putin cu barca pe lacul format in sare pe fundul minei. Asa ca ne-am asezat la coada si am inchiriat doua barci.
Apoi am mai inhalat ceva aer sarat benefic pentru plamani si am pornit pe drumul invers, parcurgand cele doua nivele de scari pana sus. Exista o a doua cale de acces in salina, printr-un tunel de 1 km sapat in sare care ne-a scos direct in oras.
Afara adevarata canicula, autentica de vara, asa ca am considerat de rigoare ca cea mai inteleapta decizie ar fi sa ne racorim putin si sa servim pranzul la o terasa din oras. Am stat noi vreo doua ore crezand ca temperatura se va mai imblanzi si am pornit spre intersectia cu drumul de Cluj. Am facut cu mana la ia-ma nene vreo ora dar nu s-au aratat doritori de companie de drum. Ionut cu Mada fusesera mult mai norocosi si deja ajunsesera cand noi nici nu plecasem. Pana la urma a trecut un autobuz care ne-a lasat la Buru, undeva pe drumul ce leaga Turda de Campeni. De aici am facut stanga si am mers putin spre jos pana cand am gasit o masina care ne-a dus pana in centrul localitatii Rimetea, locul unde vroiam sa ajungem. Am pus corturile la poalele Pietrei Secuiului care se vedea foarte frumos la apus si despre care voi povesti in episodul urmator :)
Citeste episodul urmator aici: Rimetea si Piatra Secuiului
Vizualizati aici toate articolele din seria Tur de Apuseni.