Primul meu maraton: Am alergat 42 km si 195 m

Am reusit, sunt maratonist, am alergat 42 de km si 195 de metri, primul meu maraton si sunt foarte bucuros. Este extraordinar sa alergi un maraton, greu de zis in cuvinte, de povestit starile prin care treci de-a lungul celor 42,195 km, emotiile de la start, euforia din primii 25 de km cand incerci sa iti temperezi picioarele sa nu mai alerge asa de repede, setea dintre punctele de alimentare, incurajarile spectatorilor, oboseala de la kilometrul 35, bucuria la vederea unui stand de hidratare la km 38, dilatarea ultimilor 7 km care par ca nu se mai termina, revenirea miraculoasa de la km 40, trecerea liniei de sosire, primirea medaliei.

Dupa 4 luni de antrenamente si peste 600 de km alergati in total in aceasta vara, m-am inscris la Maratonul International Bucuresti, asa cum povesteam prin luna iunie. Sambata mi-am ridicat numarul de concurs, 371, si tricoul oficial de la standurile Sport Expo instalate in Piata Constitutiei. Abia asteptam sa vina ziua urmatoare si sa iau startul. Aveam ceva emotii, ma tot intrebam daca m-am antrenat suficient, oare cum va fi dupa kilometrul 32, care sunt momentele potrivite de hidratare, din astea de alergatori :)

Si iata ca a venit si ziua cea mare. Am ajuns cu metroul la Piata Unirii si m-am indreptat usor spre zona de start din fata Casei Poporului. Aici m-am intalnit cu mai multi prieteni gata si ei sa o rupa la fuga. Printre ei si fratele meu Octavian care s-a inscris ca voluntar biciclist sa imparta sticle cu apa alergatorilor.
M-am incalzit corespunzator si mi-am ocupat locul la start in sectorul in care am fost repartizat. Alaturi de mine peste 3000 de alergatori la probele de maraton, semimaraton si stafeta, plus alte cateva sute la cursa populara.
Traseul a fost foarte bine ales, plimbandu-i pe alergatorii din peste 30 de tari prin zonele turistice importante ale capitalei si permitandu-le sa vada orasul intr-un tur rapid:

3...2...1....START

La 9:30 am pornit in cursa. Plutonul a plecat incet datorita numarului mare de concurenti. Dupa 2 minute am trecut si eu pe sub poarta de start. Mi-am propus o cursa in care sa ma bucur de alergat, de vremea buna si de atmosfera creata de miile de alergatori si spectatori si sa nu ma gandesc prea mult la timpul cu care voi termina maratonul. Pentru ca de fapt tocmai de asta alergam, nu pentru a contoriza doar zeci si sute de kilometri pentru ca nu ar avea rost, doar nu e o intrecere cu distantele sau cu ceasul, ci pentru a ne bucura de alergatul in sine si a ne simti bine.

Am alergat incet inspre Piata Regina Maria dupa care ne-am intors spre Piata Constitutiei si apoi dreapta catre Piata Unirii. Mi-am croit drum prin multime pentru a intra in ritmul cu care erau obisnuit.
Dupa 2 km am ajuns la fantanile de la Unirii.

Am continuat spre Piata Alba Iulia si de aici mai departe spre Piata Muncii unde am primit si prima sticla cu apa la punctul de hidratare. Aici i-am vazut pentru prima data pe liderii cursei, alergatorii din Kenya si Ethiopia care deja intorsesera. Alergau intr-un ritm nebun ca niste cai de curse.
Mi-am intrat bine in ritm si nici nu am simtit cand am si ajuns la intersectia Bulevardului Basarabia cu Chisinau, unde am intors. Apoi am facut dreapta prin curtea Stadionului National pe care l-am inconjurat dupa care ne-am indreptat spre Piata Muncii din nou. Trecuse 1 ora si alergasem 10 km, asa ca am alimentat masina de alergat cu un gel cu carbohidrati si din nou niste apa de la punctul de alimentare. Pe aici m-am intalnit si cu Octav calare pe bicicleta incarcata cu bidoane de apa pentru maratonistii insetati.

Am alergat inspre Piata Unirii unde ma asteptau mama, tata si cei doi colegi Daniel pe care i-am salutat in fuga si am continuat spre Casa Poporului. Pana acum singura dificultate a fost in a gasi o toaleta pentru a scapa de excesul de apa bauta. Am sperat sa o gasesc in apropierea punctelor de alimentare dar am gasit-o in sfarsit in Piata Cosntitutiei :) ce bine e acum, sunt mai usor. Traseul a continuat pe Bulevardul Natiunilor Unite pana la magazinul Unirea unde am facut stanga pe cheiul Dambovitei

Am ajuns la Hanul lui Manuc dupa care am intrat pe Calea Victoriei. O adevarata placere sa vezi Calea Victoriei fara masini si aglomerata cu oameni care alearga. Am urcat pana la Palatul Telefoanelor unde am intors si am mai bagat un gel preventiv, pentru a fi bine alimentat cu carbohidrati. Alergasem 17 km. Am ajuns inapoi pe Splaiul Independentei si am alergat spre Eroilor. La Spitalul Municipal am intors si am alergat pe malul apei pana la parcul Izvor, iar apoi spre Piata Constitutiei.

Am trecut de jumatatea cursei, 21 de km in 2 ore si 3 minute.

Acum nu trebuia sa mai fie asa de mult, doar facusem jumate imi ziceam eu. Soarele deja incalzea puternic si acest lucru si-a pus amprenta asupra ritmului si confortului pentru ca erau aproximativ 30 de grade Celsius. Din nou trec pe la Piata Unirii, am baut putina apa si un gel. Piata Alba Iulia, Piata Muncii, 25 de km alergati. La Bulevardul Chisinau a fost un prag psihologic pentru ca deja intorsesem. Am intrat in curtea Stadionului National si am oprit cateva minute pentru hidratare. A fost primul moment in care am simtit ca nu va fi totusi asa de usor pe caldura asta. Ocolesc arena si ies din nou pe Basarabia si la Piata Muncii. Din nou o pauza prelungita de apa si ceva bautura izotonica. Am plecat cu greu din aceasta oaza de umbra si plina de bunatati (a se citi apa, o bucatica de banana si un sfert de mar).

Am micsorat evident ritmul si am ajuns la Piata Alba Iulia. Kilometrul 32, distanta maxima pe care o alergasem in parc in urma cu doua saptamani. Acum trebuia sa fie interesant, nu am alergat niciodata mai mult de 32. Mai erau 10 km pana la finish, 10 km pe care ii alerg oricand in parc. Am incercat sa ma bucur de cursa si sa ma gandesc ca nu mai e foarte mult si voi trece linia de sosire victorios. Usor de zis, greu de pus in practica. Am impartit cursa in bucatele pe care incercam sa le ating. Adica hai sa mai alerg 20 de minute dupa care voi mai lua un gel si niste apa, apoi sa mai alerg 2 km si din nou voi lua o pauza si tot asa. Din fericire nu am avut nici o problema medicala, doar ceva oboseala acumulata in picioare.

Am impins si am mai plutit pana la Piata Unirii unde am mai mancat un gel si am baut apa (ce gust rau au gelurile astea la kilometrul 34). Haidee, bravoooo, hai Dragosss... spectatorii mi-au mai dat niste energie si am depasit zona fantanilor indreptandu-ma spre Casa Poporului, la umbra copacilor.

Am cotit dreapta pe Bulevardul Natiunilor Unite si aici am inceput sa simt oboseala. Era kilometrul 35. Am incetinit, am mers cateva zeci de metri, am incercat sa ma motivez si am inceput din nou sa alerg usor. M-a prins si Octav din urma cu bicicleta si mi-a dat putina apa, nu mai avea nici el multa pentru ca se cam terminase si la standurile de alimentare si alergatori insetati erau destui pe traseu, deh caldura asta ne-a facut sa bem cam mult :)

Usor, usor las in urma magazinul Unirea si intru pe Calea Victoriei. Cu greu am intors la Odeon si am simtit ceva la picior. Ce sa fie oare? era o crampa musculara, n-am mai avut un carcel de luni de zile; am facut ceva miscari de stretching,.masaj si a disparut repede.

Zidul?

Am alergat usor si am iesit victorios si de pe Calea Victoriei, un nume parca predestinat pentru aceasta lupta cu kilometrii. Eram la borna 38 deci mai aveam 4 km, floare la ureche ar zice cineva, in mod normal se fac in 20 si ceva de minute. Dar nu a fost deloc usor. Am mers portiuni bune de traseu, am mai alergat, iar am mers, dar nu m-am oprit, am pus pas dupa pas si am impins tare in picioare. Probabil acesta a fost cunoscutul zid al alergatorilor, momentul in care simti ca nu mai poti sa inaintezi, insa am reusit sa il sar cu brio.

Finalul

Am ajuns la Opera insa nu-nu, nu aici se intoarce, ce am uitat? Am mai facut destui pasi pana am ajuns la Casa Radio unde am intors in sfarsit. 40 de km ... daaaaaaa... mai sunt doi, ce aproape e, de acum nu ma mai opresc. Mi-am setat computerul intern si am alergat incet, dar sigur spre finalul cursei. Ajung la Izvor, 41 de km, se aude galagie, iau un pahar cu apa si tot inainte. Fac dreapta la coltul parcului si intru in linie dreapta. In zare se vede finish-ul. Pe traseu doi alergatori purtand insemnele Frantei, ii incurajez pe limba lor "allez les bleus!" si ei imi multumesc.

Ce incet se apropie linia de sosire, de fapt eu ma apropii greu de ea, inca putin, 100 de metri, imping in picioare, Octy imi da steagul tricolor...

.... si trec linia de sosire victorios. Am reusit! Am alergat maratonul, 42 km si 195 m.

Primesc si medalia bine meritata, o medalie mare si grea, pe masura distantei alergate.

Bucuria terminarii maratonului este imensa. Abia mai tarziu dupa ce m-am mai odihnit am constientizat ca simpla terminare a unui maraton este o performanta pentru orice alergator amator. Timpul inregistrat la sosire este de 4:41:05 care m-a clasat pe locul 357 la general si 149 la categoria mea. Iau un loc pe margine, fac ceva poze, beau cateva sticle de apa si ii aplaud pe alergatorii care continuau sa vina.

Intre timp Octav facuse rost de apa si s-a intors pentru a-i ajuta pe toti alergatorii sa termine cursa. Iar astazi imi zicea ca nu crede ca se va mai imbolnavi vreodata la cata sanatate si multumiri i-au urat atletii topiti de caldura. Multe multumiri voluntarilor si organizatorilor care au facut posibila aceasta cursa, spectatorilor care ne-au aplaudat, cetatenilor care au inteles ca merita sa inchizi centrul orasului cateva ore pe an pentru ca Bucurestiul sa aiba un maraton international, sponsorilor si nu in ultimul rand participantilor :)