Jurnal de vacanta - ziua 4: Valea Uzei, Ramet, Manastirea Ramet
Data: 9 august 2012
Din episoadele anterioare: Intro, 1. Turda si Salina Turda, 2. Rimetea si Piatra Secuiului
3. Cheile Rametului, Cheia, Bradesti, Floresti, V. Inzelului
Ne-am trezit la 7:30 la insistentele clopotelor Bisericii de vis-a-vis care bateau de zor. Aveam in cap gandul ca nu mai avem mancare decat pentru micul dejun asa ca trebuia sa ne miscam pentru a ne procura hrana; nu eram chiar in pustiu dar ne amuza ideea ca nu mai avem mancare si ca trebuie sa supravietuim cu mai nimic, eventual ceva radacini si scoarta de copac. Am mancat ce mai aveam, am strans corturile si am plecat spre Valea Uzei, gandindu-ne ca ar trebui sa gasim un magazin la Ramet, localitate care nu ne era tocmai in drum.
Pe la ora 9 am plecat din dreptul Bisericii din Valea Inzelului si am mers spre dreapta. Drumul a inceput sa urce putin. La putina vreme ne iese un cale un om care aranja pamantul din fata gospodariei lui pentru ca drumul tocmai fusese refacut si nu mai putea sa isi bage masina in curte. Vazandu-ne asa echipati, domnul ne-a oprit sa ne intrebe de vorba. Foarte sociabil a fost bucuros sa afle ca venim tocmai de la Pitesti, zicandu-ne ca are si el un vechi prieten la Pitesti cu care nu s-a mai intalnit de 20 de ani si ca va merge la Pitesti peste doua saptamani. Ne-a poftit in curte la o cafea si un pahar de vorba, insa Ionut a refuzat pe motiv ca avem drum lung in fata si ca trebuie sa gasim un magazin. Hmmm ... gandindu-ne noi apoi rau ne-a mai parut apoi ca am refuzat, tare ar fi fost buna o cafea asa de dimineata. Fiind asa de dimineata nu avea nici omul prea mare chef de sapat asa ca am mai stat cateva momente la povesti.
Sotia sa ne-a oferit o paine si alte cateva merinde ce ne-au prins numai bine. Ar fi vrut ei sa ne dea mai multe pentru ca eram foarte amabili, insa nu venisera decat pentru o zi acolo si nu isi adusesera mancare. Le-am urat toate cele bune si ne-am continuat urcarea spre Valea Uzei, omul fiind nevoit de-acum sa se reapuce de nivelat drumul.
Am ajuns pe culmea dealului si am mers spre stanga. Undeva pe o vale am intalnit doi moti care coseau iarba si le-am cerut indicatii asupra drumului. Ne-am intors 100m si am cautat poteca de care ne-au zis. Aveam in fata o vale frumoasa insa nici urma de poteca. Prin preajma un alt mot modern cosea motorizat si nu ne-a auzit cat am strigat la el. Noroc ca putin mai sus era o tanti-mot care a venit inspre noi si ne-a arata calea pe la buza padurii, pe "drumul de talpa" cum ii zicea dumneaei spre amuzamentul nostru.
Am coborat printre fanete si dupa 30 de minute am ajuns la primele gospodarii din Valea Uzei. Drumul a continuat prin gradini si livezi de unde am mancat mere si prune pana n-am mai putut. Cativa catei ne-au tinut companie si ne-au mustrat ca le calcam batatura, dar nu era vina noastra ca pe acolo era drumul de talpa :)) care pe alocuri era marcat cu banda rosie.
Am ajuns la Biserica din Valea Uzei pe care o vazusem de sus si o avusesem ca reper. Aici am intalnit si putinele case din sat, iar oamenii ne-au aratat drumul care coboara spre cabana Ramet. Am ajuns apoi la drumul pe care il parcursesem cu doua zile inainte spre Valea Manastirii si Manastirea Ramet.
Ajunsi langa Manastire am intanit mai multe maicute care tocau varza asa ca ne-a incoltit o idee. Ne-am imbracat decent (nu inteleg ce ce pantalonii scurti ar fi indecenti, poate ca asta era doar parerea noastra, dar la intrare scria ca trebuie sa fim imbracati decent si ne-am conformat), am lasat rucsacii la intrare si am intrat sa vizitam Manastirea.
Stiam noi ca la manastiri se poate manca uneori asa ca ne-am tot pus unul pe celalalt care sa intrebe. O maicuta ne-a zis ca pranzul se va servi la ora 13. Bun asa, era ora 12:20. Ne-am mai invartit pe acolo si am intrat in sala de mese, cam sfiosi pentru ca nu prea stiam cum se procedeaza. Ne-am asezat la o masa si o maicuta ne-a adus farfurii si un castron mare cu ciorba de legume, dupa care varza calita de post pentru ca suntem in postul Sfintei Maria. Am mancat bine dupa care am strans farfuriile si am multumit pentru masa.
Ne-am asezat apoi la umbra unui copac in fata Manastirii ca sa chibzuim asupra unui plan. Noi vroiam sa continuam traseul peste munte insa nu mai aveam mancare. Acolo nu era nici un magazin si am aflat ca cel mai apopiat ar fi la Geoagiu de Sus, in drumul spre Teiusi, dar nu stiam cat de departe este. Am decis ca doi dintre noi sa ramana acolo cu rucsacii si ceilalti doi sa faca acest drum pentru a salva expeditia de la abandon. Si zicand ca nu se cuvine sa mearga Madalina, am tras la sorti intre mine, Ionut si Bury. Am facut trei paie de dimensiuni diferite, paiul mijlociu tras de Ionut scapand de acest drum.
Asa ca eu si Bury am plecat, cu gandul ca nu ar putea fi foarte departe si ca vom merge timp de vreun ceas. La ora pranzului soarele ardea cumplit. Noroc ca pe drum ne-am indopat cu prune, mere si struguri din belsug. S-a facut ora si nici urma de sat. Nu ne puteam intoarce asa ca am continuat. Dupa 2 ore am gasit in sfarsit primul magazin, dar nu aveau prea multe produse. Mahniti ne-am luat cate o inghetata si o bere pentru a ne reface fortele, dar apoi am aflat de la tanti ca este un "market" in centrul satului.
Dupa ce am savurat inghetata si ne-am stins setea cu berea cea rece am plecat intr-acolo, mare localitate mai e si asta, am mai facut inca 20 de minute in pas alert. Dar a meritat, magazinul avea de toate, ca la oras :)) Ne-am luat cele trebuitoare pentru 2-3 zile si am iesit in drum, iar dupa 15 minute a venit un autobuz care ne-a dus rapid inapoi la Valea Manastirii, unde Ionut si Mada ne asteptau tolaniti in iarba.
Se apropia seara asa ca ne-am indreptat spre locul de cort unde campasem si cu doua seri inainte. La amurg cand eram noi mai linistiti cine a venit sa ne tulbure linistea? un nene care se pare ca era proprietarul acelei bucati de iarba. Noi vazand-o pe malul apei si fara vreun gard am considerat ca e loc public; pana la urma ne-a lasat sa ramanem acolo peste noapte.
Vizualizati aici toate articolele din seria Tur de Apuseni.
Data: 9 august 2012
Din episoadele anterioare: Intro, 1. Turda si Salina Turda, 2. Rimetea si Piatra Secuiului
3. Cheile Rametului, Cheia, Bradesti, Floresti, V. Inzelului
Ne-am trezit la 7:30 la insistentele clopotelor Bisericii de vis-a-vis care bateau de zor. Aveam in cap gandul ca nu mai avem mancare decat pentru micul dejun asa ca trebuia sa ne miscam pentru a ne procura hrana; nu eram chiar in pustiu dar ne amuza ideea ca nu mai avem mancare si ca trebuie sa supravietuim cu mai nimic, eventual ceva radacini si scoarta de copac. Am mancat ce mai aveam, am strans corturile si am plecat spre Valea Uzei, gandindu-ne ca ar trebui sa gasim un magazin la Ramet, localitate care nu ne era tocmai in drum.
Pe la ora 9 am plecat din dreptul Bisericii din Valea Inzelului si am mers spre dreapta. Drumul a inceput sa urce putin. La putina vreme ne iese un cale un om care aranja pamantul din fata gospodariei lui pentru ca drumul tocmai fusese refacut si nu mai putea sa isi bage masina in curte. Vazandu-ne asa echipati, domnul ne-a oprit sa ne intrebe de vorba. Foarte sociabil a fost bucuros sa afle ca venim tocmai de la Pitesti, zicandu-ne ca are si el un vechi prieten la Pitesti cu care nu s-a mai intalnit de 20 de ani si ca va merge la Pitesti peste doua saptamani. Ne-a poftit in curte la o cafea si un pahar de vorba, insa Ionut a refuzat pe motiv ca avem drum lung in fata si ca trebuie sa gasim un magazin. Hmmm ... gandindu-ne noi apoi rau ne-a mai parut apoi ca am refuzat, tare ar fi fost buna o cafea asa de dimineata. Fiind asa de dimineata nu avea nici omul prea mare chef de sapat asa ca am mai stat cateva momente la povesti.
Sotia sa ne-a oferit o paine si alte cateva merinde ce ne-au prins numai bine. Ar fi vrut ei sa ne dea mai multe pentru ca eram foarte amabili, insa nu venisera decat pentru o zi acolo si nu isi adusesera mancare. Le-am urat toate cele bune si ne-am continuat urcarea spre Valea Uzei, omul fiind nevoit de-acum sa se reapuce de nivelat drumul.
 |
| de acolo veneam |
Am ajuns pe culmea dealului si am mers spre stanga. Undeva pe o vale am intalnit doi moti care coseau iarba si le-am cerut indicatii asupra drumului. Ne-am intors 100m si am cautat poteca de care ne-au zis. Aveam in fata o vale frumoasa insa nici urma de poteca. Prin preajma un alt mot modern cosea motorizat si nu ne-a auzit cat am strigat la el. Noroc ca putin mai sus era o tanti-mot care a venit inspre noi si ne-a arata calea pe la buza padurii, pe "drumul de talpa" cum ii zicea dumneaei spre amuzamentul nostru.
Am coborat printre fanete si dupa 30 de minute am ajuns la primele gospodarii din Valea Uzei. Drumul a continuat prin gradini si livezi de unde am mancat mere si prune pana n-am mai putut. Cativa catei ne-au tinut companie si ne-au mustrat ca le calcam batatura, dar nu era vina noastra ca pe acolo era drumul de talpa :)) care pe alocuri era marcat cu banda rosie.
Am ajuns la Biserica din Valea Uzei pe care o vazusem de sus si o avusesem ca reper. Aici am intalnit si putinele case din sat, iar oamenii ne-au aratat drumul care coboara spre cabana Ramet. Am ajuns apoi la drumul pe care il parcursesem cu doua zile inainte spre Valea Manastirii si Manastirea Ramet.
Ajunsi langa Manastire am intanit mai multe maicute care tocau varza asa ca ne-a incoltit o idee. Ne-am imbracat decent (nu inteleg ce ce pantalonii scurti ar fi indecenti, poate ca asta era doar parerea noastra, dar la intrare scria ca trebuie sa fim imbracati decent si ne-am conformat), am lasat rucsacii la intrare si am intrat sa vizitam Manastirea.
Stiam noi ca la manastiri se poate manca uneori asa ca ne-am tot pus unul pe celalalt care sa intrebe. O maicuta ne-a zis ca pranzul se va servi la ora 13. Bun asa, era ora 12:20. Ne-am mai invartit pe acolo si am intrat in sala de mese, cam sfiosi pentru ca nu prea stiam cum se procedeaza. Ne-am asezat la o masa si o maicuta ne-a adus farfurii si un castron mare cu ciorba de legume, dupa care varza calita de post pentru ca suntem in postul Sfintei Maria. Am mancat bine dupa care am strans farfuriile si am multumit pentru masa.
Ne-am asezat apoi la umbra unui copac in fata Manastirii ca sa chibzuim asupra unui plan. Noi vroiam sa continuam traseul peste munte insa nu mai aveam mancare. Acolo nu era nici un magazin si am aflat ca cel mai apopiat ar fi la Geoagiu de Sus, in drumul spre Teiusi, dar nu stiam cat de departe este. Am decis ca doi dintre noi sa ramana acolo cu rucsacii si ceilalti doi sa faca acest drum pentru a salva expeditia de la abandon. Si zicand ca nu se cuvine sa mearga Madalina, am tras la sorti intre mine, Ionut si Bury. Am facut trei paie de dimensiuni diferite, paiul mijlociu tras de Ionut scapand de acest drum.
Asa ca eu si Bury am plecat, cu gandul ca nu ar putea fi foarte departe si ca vom merge timp de vreun ceas. La ora pranzului soarele ardea cumplit. Noroc ca pe drum ne-am indopat cu prune, mere si struguri din belsug. S-a facut ora si nici urma de sat. Nu ne puteam intoarce asa ca am continuat. Dupa 2 ore am gasit in sfarsit primul magazin, dar nu aveau prea multe produse. Mahniti ne-am luat cate o inghetata si o bere pentru a ne reface fortele, dar apoi am aflat de la tanti ca este un "market" in centrul satului.
Dupa ce am savurat inghetata si ne-am stins setea cu berea cea rece am plecat intr-acolo, mare localitate mai e si asta, am mai facut inca 20 de minute in pas alert. Dar a meritat, magazinul avea de toate, ca la oras :)) Ne-am luat cele trebuitoare pentru 2-3 zile si am iesit in drum, iar dupa 15 minute a venit un autobuz care ne-a dus rapid inapoi la Valea Manastirii, unde Ionut si Mada ne asteptau tolaniti in iarba.
 |
| Victorieeee |
Vizualizati aici toate articolele din seria Tur de Apuseni.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.