Cum sa (nu) faci autostopul in Deva?


Duminica la pranz. Eram inca in Deva dupa ce cu o zi inainte alergasem frumosul semimaraton al virslilor. Ne pregateam de plecare spre casa. Strangem bagajul, avem facute hartii pe care scrie "Sibiu" si "Bucuresti" si ne pregatim sa facem autostopul.

Am fi putut lua trenul sau un autocar pana in Bucuresti, dar parca nu prea avea farmec, ne-am fi plictisit 8 ore. Plus ca imi doream sa mai scot parleala dupa cat am platit vineri pe biletul Bucuresti - Deva la IC si a mai facut si intarziere. Asa ca iesim la autostop. Eu impreuna cu un bun prieten caruia nu ii voi da numele din motive cunoscute de catre el, se stie el :)

Aveam de urmat ruta Deva - Orastie - Sebes - Sibiu - Pitesti - Bucuresti. De obicei din Deva se ia cel mai sigur ocazie de pe Calea Zarandului, care e soseaua pe unde trec masinile care vin dinspre Arad, Timisoara, Oradea si se indreapta spre Sibiu. Dar cum de curand s-a dat in folosinta autostrada Deva - Orastie (vedeti ca se intampla si lucruri bune in Romania) amicul meu a zis ca de acum toate masinile vor intra pe autostrada si ca nimeni nu ne va lua de aici. Cu ceva retineri i-am dat dreptate, ca doar el e marele expert in autostopuri.

Plecam asadar pe la 12 de la pensiune si ne indreptam spre capatul autostrazii care e undeva la 7,7 km de centrul Devei. Ajungem noi acolo intr-o ora, trecem Muresul si ne pozitionam chiar la intrarea pe autostrada, intr-un loc unde masinile aveau loc de oprit. Scoatem hartia cu "SB", o afisam si asteptam.... si asteptam...... si asteptam....... In zadar, in 10 minute au trecut doar 5 masini. De ce oare? Mai sai fie, pai explicatia e simpla: autostrada asta s-a dat in folosinta abia de o saptamana si nimeni nu stie de ea :)) Mai asteptam noi ceva, dar de doi bani sperante.

Asa ca facem cale intoarsa, grabiti si de un nor negru amenintator ce abia astepta sa se descarce si tot pe Calea Zarandului am ajuns, mergand alti 1,7 km. Pe la 14:30 am prins o masina care ne-a dus pana in Sibiu si de acolo mai departe alta, astfel ca in 6 ore am fost in Bucuresti.

Concluzii: alegeti calea cunoscuta si feriti-va de noile autostrazi :))

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Comentarii

  1. nu am fost niciodata cu autostop, pentru ca mi-e teama, dar din articolul tau reiese ca este o experienta unica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intotdeauna este o experienta, de cele mai multe ori placuta :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.