Hai-hui prin Măcin - culmea Pricopanului și Vârful Țuțuiatu

Data: 16-18 august 2013
Locatia: Muntii Macin, Dobrogea

Proaspat intorsi de pe meleaguri maramuresene am mai stat si noi pe-acasa ca tot acasa-i cel mai bine, dupa care am zis sa profitam de ultimele zile de vacanta si sa mai facem o iesire in natura.

Ne gandisem la Parang. Ne-am facut rucsacii, am pregatit tot, dar cu cateva ore inainte de a pleca Buri si Ionut mai verifica o data prognoza meteo si vad la orizont numai ploi si furtuni, ba si ceva lapovita pe Parangul Mare, acum in miez de august. Hai ca ne-a facut-o! Si ce facem, ramanem acasa?

Deschidem toate site-urile meteo si ne uitam pe harta Romaniei. Singura zona fara ploi este Dobrogea, Dobrogea?!? Ce e acolo? Pai ar fi marea si ar fi Muntii Măcin. Parca nu vrem la mare, atunci hai la munte. Votam si castigam in unanimitate, nici nu era greu fiind atat de putini pentru excursia asta. Cu ce mergem? E un tren din Bucuresti la 6:20 dimineata. Peeerfect! Ne vedem maine in gara!

Si cum ziceam la 6:20 trenul pleaca. trecem prin Uricani, Făurei (salut Bănele!), consultam niste harti si ghiduri printate de Buri in graba aseara, deci deja suntem organizati asa pe nepusa masa. La 9:30 suntem in Braila. Scurt si rapid. Iesim din gara, ne uitam stanga-dreata si luam un taxi. In 10 minute suntem pe ponton, urcam in bac si trecem Dunarea.

Suntem in Smârdan si ne uitam dupa un transport spre Măcin. Imediat ne abordeaza un nene, 4 lei de caciula pana in Macin, urcam si iata-ne in centrul oraselului Măcin. Totul a mers snur, fara sa programam nimic de acasa, fara planuri complicate ca de obicei.

Pornim inspre Manastirea Macin, erau 2 km potrivit indicatorului din centru. In 30 de minute ajungem la o Manastire, dar nu de aici incepea traseul. Mai vorbim cu niste copii si cu un nene care ne arata o poteca peste niste campuri. In fata se zarea o culme inaltuta in mijlocului campului, un munte iesind ca din pamant aici in stepa. In alte 30 de minute suntem la Fântana de Leac, locul de start al traseului, unde este si o Manastire, cea marcata pe harta.

Tot aici e si un popas cu mese deci ne oprim sa mancam ca era deja 12. Si cum afara e prea cald ca sa ne induram sa plecam spre creasta golasa lipsita de umbra, decidem sa dormim putin. Nu chibzuim prea mult si iata-ne cu izoprenele intinse, ba Buri isi intinde si cortul sa nu il bazaie gazele si sa ii strice somnul de frumusete. Mai citim de prin ghidul printat si consultam harta. Suntem la poalele muntilor Măcin, cei  mai vechi munti din Europa. Si mai aflam ca acesti munti sunt in afara arcului carpatic, fapt evident daca privesti o harta a Romaniei, deci bifam o premiera: primii munti pe care ii colindam in afara Carpatilor!

Ziua I - culmea Pricopanului

Somnul nostru se prelungeste ca era arsita mare in afara oazei de umbra. Si aici e tare bine, "ne-am luat si radio cu baterii sa ascultam piese de vara, de ce-am fi stat acasa cand uite ce bine e afara" cum zice un cantec pe care tocmai il ascultam la radioul de pe telefon.

Pe la ora 15 ne urnim totusi, umplem sticlele cu apa de la Manastire caci Fantana de Leac e secata si pornim in sus pe marcajul banda albastra. urcam pieptis 40 de minute spre Culmea Pricopanului. Acest munte e cu totul diferit de Carpati. E un peisaj auriu-maroniu, desertic, parca am fi in Africa, seamana destul de mult cu imaginile vazute pe National Geographic. Iarba ingalbenita, pietre mari rotunjite de vreme, un fel de nisip pe poteca, suntem uimiti de ce vedem in fata ochilor, am ajuns oare in Sahara?

Usor-usor iata-ne sus, Vârful Caramalău (277m). Vedem Galatiul in departare, Braila, Macin, Dunarea serpuind in zare. In spate sunt localitatile Cheia si Cheita. Facem poze si ii dam inainte.

 

Muntii astia nu sunt inalti pentru ca sunt vechi si au fost rosi de vreme. Au 13 varfuri de peste 400m, iar ca suprafata sunt de doua ori cat Piatra Craiului, dupa cum citim in ghidul de la Romania-Natura. Tot urcam si coboram ca sa nu uitam ca sunt totusi munti si nu dealuri. Ajungem pe Vraju I, iar langa el Vraju II. Aici vedem Sfinxul dobrogean, pe care era sa il si ratam.

Sfinxul dobrogean

Coboram intr-o sa pentru ca apoi sa urcam pe Vârful Piatra Râioasă (346m). Pietre au forme din ce in ce mai interesante, apoape sferice; granitul desi e cunoscut ca o roca dura, este vulnerabil la dezagregare. Pe una o botezam noi La Mangustă pentru ca seamana nu?

Mangusta

 Urmatoarea este un dinozaur in viziunea mea:

Dinozaurul

Urcam pe Sulucu Mic (316m), coboram putin si urcam pe Sulucu Mare (370m) unde facem o pauza prelungita ca-i tare bine si frumos. Acesta este cel mai inalt varf din Culmea Pricopanului.

Sulucu Mare, 370m

Peste o vale lunga se vede padure, potrivit hartii acolo ar trebui sa fie marcajul de creasta, banda rosie. Vedem satul Greci si decidem ca acolo vom innopta, ca deja era aproape ora 19. Dupa putina vreme banda albastra se va pierde, dar vedem o potecuta ce duce spre o padurice si zicem sa o taiem pe acolo. Poteca dispare si ne afundam intre copaci, incepand lupta cu crengi uscate incercand sa ne croim drum. Buri e in fata  si se aude trosnind si bombanind. Eu si Ionut alegem alta cale, la fel de incalcita si avem de munca pana sa iesim la lumina. Razbim intr-un final si ne reintalnim cu Buri care ne arata mandru bratele lui brazdate de zgarieturi; cand sa isi ia rucsacul in spate constata ca a ramas fara izopren si intra din nou in padure pentru inca o repriza, intorcandu-se victorios.

Coboram usor pe langa o stana si parca nu mai ajungem odata in sat. Se innopteaza. Mai vorbim cu niste ciobani si pana la urma ajungem in Greci. Luam apa de la un localnic si gasim marcajul triunghi albastru care a doua zi ne va duce pe Țuțuiatu. Urmand macajul ajungem la marginea satului si campam langa o hala unde se maruntea granitul cu ceva vreme in urma. Mancare si somn.

Ziua II - Vârful Țuțuiatu

Ne trezim la 8 sub razele calduroase ale soarelui si incepem sa strangem tabara. Mancam si pornim in sus pe triunghi albastru. Trecem de o stana si tot urcand, pe la umbra copacilor, in 40 de minute ajungem la Izvorul italienilor. Aici am fi vrut noi sa campam aseara dar nu am mai ajuns pentru ca ne-a prins noaptea.

Ursul koala

Ne umplem sticlele, cate 4 litri de fiecare pentru ca nu stim cand vom mai gasi apa. La un moment dat pierdem marcajul si o luam drept in sus ca l-om gasi noi mai incolo. Ca sa ne mai aline efortul in cale ne iese Domnul Țestos. Ne oprim sa stam putin de vorba si sa il filmam, desi nu prea avea chef de musafiri:

Apoi ajungem intr-un soi de creasta si regasim marcajul. Pe stanci gusterii iesisera la soare, privindu-ne nepasatori.

Deodata ne trezim sus, scoatem ghidul si ne uitam pe poze. Dupa calculele noastre aici trebuie sa fie Varful Țuțuiatu, cel mai inalt varf din Macin, 467m. Ne confirma si alti drumeti cu care ne-am intalnit acolo. Scoatem o foaie, manzgalim si marcam varful:

 Luam si o pauza mai prelungita de poze si odihna. Creasta aceasta se cam termina din ce vedem. Mai urcam pe inca un varfulet si facem planurile. Am facut Pricopanul, am facut Țuțuiatu, vedem ca o alta poteca continua pana departe pe o creasta impadurita. Scot caietul si mai scriu cate ceva la aceasta povestire:

 

Si ii dam la vale, printre bolovani. Intalnim grupuri de oameni catarati prin copaci care culegeau tei, mare minune flori de tei in luna august, dar ne confirma ca tei era. Si nu il culegeau normal ci se urcau in pom, rupeau crengi si apoi jos culegeau florile. Asa se explica de ce am intalnit multe uscaturi pe poteca, erau cele rupte in anii trecuti. Totusi pomii se regenerau de la an la an. Ne mai iese in cale si o turma de capre foarte bine coafate:

Ajungem din nou in Greci si ne oprim undeva la marginea satului de unde luam un pepene mare cu care sa sarbatorim aceasta tura. L-am mancat chiar pe masa din fata barului comunei, inchis acum pe motiv de caldura prea mare:

 

Apoi gasim noi un microbuz care ne duce pana la bac, trecem Dunarea, luam un taxi si suntem in Braila la autogara, convinsi ca prindem autocarul. Autocar pe care nu l-am mai prins deoarece ne uitasem gresit si sambata nu era nici un autocar la ora 18:30 spre Bucuresti. Intrebam stanga-dreapta si decidem sa luam autobuzul pana la marginea orasului si sa incercam o ocazie. Dupa vreo jumatate de ora in care am schimbam si locul si in care incepeam sa ne consolam ca nu va opri nimeni si ca vom bea o bere in Braila, opreste un nene care ne ia pe toti trei. In cateva ore suntem in Bucuresti. Repede am plecat, repede ne-am intors, dar frumos a mai fost :)

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner