Maraton Piatra Craiului - cireasa de pe tort

Se zice ca la pomul laudat sa nu te duci cu sacul. Ei bine eu m-am dus la MPC cu cel mai bun sac pe care il aveam, bucuros ca am fost acceptat la start si gata sa pun cireasa pe acest sezon de alergare. M-am dus sa incerc Piatra cu degetul si sa ma conving cu picioarele mele de ce toata lumea zice ca MPC este cursa regina a alergarii montane din Romania.

Initial Maraton Piatra Craiului nu fusese in planurile mele pentru 2013, dar la fel nu fusese nici 7500 si totusi am participat. Asadar datorita faptului ca MPC a fost reprogramat pentru 2 noiembrie din cauza ca la data initiala fusesera ninsori abundente, primesc un telefon de la Victor care ma intreaba daca ne bagam? Ce puteam sa raspund altceva decat ca da, parca imi ridicase mingea la fileu. Ne-am inscris pe site-ul cursei si am asteptat cu emotie emailul care sa ne confirme ca suntem acceptati. MPC este singura cursa unde inscrierea se face doar dupa ce prezinti un CV de alergator/muntoman. Si iata-ne acceptati, toti trei: eu, Victor si Buri, Dacii sprinteni din Carpati cum ne place noua sa ne numim (Victor bine ai venit in echipa Dacilor sprinteni :)
Au urmat 2 saptamani de planuri, idei ... si ceva antrenament cu diferente de nivel. Doar vorbim aici de Piatra Craiului si nu te poti duce oricum la start.

Ne trezim de dimineata si la ora 6 suntem la Casa de Cultura din Zarnesti de unde ne ridicam kiturile. Ne intalnim si cu Liviu Bica - calutul vesel, pus pe glume asa de dimineata. Ne intoarcem la pensiune, mancam ceva, facem tot ritualul de dinaintea curselor si ne echipam. Bluza cu maneca lunga, tricoul cu Romania peste, numarul pe piept, pantaloni lungi, manusi ca e frig la ora asta, o caciula subtire si rucsac. In rucsac: pelerina de ploaie, apa si ceva batoane si geluri care sa ne realimenteze cu energie pentru cei 41+ km care urmeaza.

Si ajungem in centru la start. Prezentam echipamentul obligatoriu si asezati in fata portii de start facem un culoar pe unde ii primim pe cei mai buni 30 de alergatori ai MPC din editiile anterioare; este o primire de gala pentru acesti Carpathian Men. Muzica rasuna tare la boxe, este Queen si "Don't stop me now", buna alegere, pe o asa vreme frumoasa si cu Piatra Craiului in fata chiar ca nu ne poate opri nimeni sa ne bucuram de o cursa prin creierii muntelui.

3...2...1... START

START MPC 2013

Plutonul se pune in alergare pe stradutele Zarnestiului, indreptandu-ne spre Prapastii. Oamenii au iesit la geamuri sa ne aplaude si creeaza o atmosfera extraordinara.

Strategia mea pentru aceasta cursa, intrucat traseul parea dificil uitandu-ma pe harta si nici nu il cunosteam decat pe anumite portiuni, a fost sa alerg intr-un ritm lejer care imi permita sa ma bucur de peisaj si de alergarea in sine. Nu am vrut sa trag deloc pentru un anumit timp si sa ma stresez, pentru mine azi secundele nu au rost, cum foarte inspirat scria Paul Dicu.

La Gura Raului

Trecem de cabana Gura Raului, ajungem la Fantana lui Botorog si incepem sa urcam pe o poteca ce duce in Magura. Copacii isi dezgolisera coroana si creasera un covor moale-ruginiu. Incep sa transpir, scot manusile si fesul si ii dau la deal. E o zi neobisnuit de calda pentru inceputul lui noiembrie, dar e bine asa decat sa fi fost ploaie. Desi sunt inconjurat de sute de alergatori aici fiecare este singur. Sunt eu cu mine, cu ambitiile si emotiile mele, cu piticii mei, cei buni si rai, unii care zic sa o las mai moale, altii care ma mana inainte. Sunt eu cel care vreau sa ma depasesc pe mine, aici nu conteaza daca esti rapid sau lent, ceea ce este cel mai important este sa te simti bine si sa te bucuri de moment, sa iti dai seama ca esti foarte norocos ca poti face asta si ca te afli acum in acest loc.

Usor-usor ajungem in Magura, trecem prin gradinile oamenilor si ajungem pe drum intreptandu-ne spre Casa Folea. Aici soarele incalzsete si mai tare, este canicula de noiembrie daca pot sa o numesc asa. Oamenii, cu cescuta de cafea sprijinita pe gard, ne privesc si ne aplauda. Se bucura si ei alaturi de noi, sau poate ne cred niste ticniti si s-or intreba ce i-o fi apucat si pe astia sa vina la noi in sat si sa se ia la tranta cu dealurile.

In dreapta se vede creasta mareata a Pietrei Craiului. Ma simt asa de bine, singurul lucru care ma indispune este ca imi tot cad pantalonii de pe mine si trebuie sa trag de ei :)

Mai vine cate o coborare scurta si apoi din nou urcare. Trecem de Casa Folea si incepem sa urcam serios. Este un deal inalt, foarte inalt, ca nici nu ii vad varful. Fiecare in ritmul lui impinge in picioare si in bete. Mie intotdeauna imi plac urcarile mult mai mult decat coborarile si urc vanjos. Viorel Crisan trece pe langa mine salutandu-ma din alergare.

Mai aruncam cate o gluma si continuam sa urcam pana ce gata, am rapus acest deal, wooow suntem sus, am ajuns La Table acompaniati de zgomote de talangi.
Voluntarii ne spun ca mai e 1 km pana la punctul de alimentare si partea buna este ca e in usoara coborare, deci sa alergam zic. Traversam o poiana verde si ajungem la mesele indestulate cu bucate.

Incepusem sa ma cam tai si masa venit la fix. Beau 3-4 pahare cu apa, iau si un ceai, indes in gura niste cascaval cu paine si deja e mai bine. In rucsac aveam un bidon de 750ml de care nu ma atinsesem pana acum si ceva apa in punga, asa ca am zis ca nu voi reumpe aici, ci la urmatorul punct care era la 12 km distanta. MARE GRESEALA!!!, a fost momentul psihologic al acestei curse pentru mine. Mai tarziu aveam sa raman fara apa pentru ca cei 12 km nu se puteau parcurge asa de repede precum am fost tentat sa cred.
M-am intalnit si cu Minci, am schimbat cateva vorbe si am plecat. Dupa 2-3 km mai trag o gura de apa din punga de alimentare si constat ca s-a golit. In fata noastra se ridica un deal. Domolim ritmul si urcam in sir indian. Suntem multi, ne intindem cat se vede cu ochii. Oare cat o mai fi pana la cel mai inalt punct de pe traseu? Pai ne raspunde un tip care stia traseul si ne arata o creasta: eh pe acolo trebuie sa ajungem noi, Saua Funduri. Noooh bine, atunci pe cai si tot inainte :)

Urcarea se termina si acum alerg pe o poteca pe curba de nivel prin padure. Uuf ce bine e pe la umbra, ma cam incinsesem. Vad indicatorul spre Vf. Funduri deci nu mai e mult. M-am oprit totusi pentru un gel si o gura de apa cu magneziu si seminte de chia, ca sa prind puteri. Iesind din padure mi se intinde in fata o preafrumoasa creasta masiva si alba ce purta in varf steagul MPC si un grup galagios de voluntari care ne chemau sus. Ajung pe Varful Funduri dupa 3h 17min ... si ma opresc putin pentru odihna si admirare peisaj. Acesta e cel mai inalt punct al traseului si urmeaza o coborare foarte abrupta. Ma intalnesc aici si cu Anka Berger, facem cate o poza si pe cai haiducii mei.

Prima parte a coborarii e tare inclinata, dar franghiile cu noduri montate aici au fost de un real folos. Mi-am strans betele si pentru ca rucsacul meu nu avea un loc pentru ele le-am bagat pe spate pe sub bluza, asa cum isi tineau testoasele ninja sabiile :)) Am stat la rand la coborat pe franghie, calculand pasii pentru a ajunge cu bine jos.

Dupa o portiune cu noroi negru si alunecos unde imi tineam cu greu echilibrul am intrat in Marele Grohotis care e cu adevarat mare si iti da senzatia ca nu se mai termina. Poteca e acoperita de pietre ascutite care aluneca atunci cand calci pe ele si te duc taras. Am inaintat greoi preferand sa nu risc vreo accidentare prin bolovani, dar si pentru ca resursa mea de apa se imputinase vizibil, transpiram abundent si mi-era din ce in ce mai sete. Aceasta a fost partea de traseu care nu mi-a placut, in principal din cauza setei. Am alternat alergatul cu mersul tot intrebandu-ma cand voi mai gasi apa.

Ajung intr-un final la refugiul Spirlea si ma opresc fix la izvorul aflat cativa metri mai jos. Aici m-am nascut a doua oara band din apa rece si limpede. Am prins puteri ca Fat-Frumos si mi-a revenit pe loc pofta de alergare. Oare Fat Frumos era si el alergator?

Mai aveam o ora sa ajung la Plaiul Foii in timpul limita de 6h30min si sa pot continua maratonul. Ceasul meu arata 5:40 si nu am emotii. Poteca este in coborare si ma tot intersectez cu raul, am apa din belsug, pot sa fac si baie daca vreau, numai ca nu vreau ca e rece :))

Intru pe un drum forestier si bucuria imi e umbrita de taietorii de lemne care distrug nemilos copacii si ii incarca in camion. Ajung la Plaiul Foii in putin peste 6 ore si cascavalul si iaurtul fac minuni. Imi umplu punga din camelback si bidonul si cand sa plec vine Buri, mare, alb si putin obosit. Il astept sa se incarce cu energie si continuam impreuna.

Am plecat sa recladim Diana, 
Un refugiu vechi si parasit.
Am lasat spritul si damigeana 
Si din Plaiul Foii am pornit.

Imbatat cu endorfine incep sa cant si parca urcarea nu e asa de grea. De fapt mie imi place sa urc, mie nu imi place coborarea pentru ca am impresia ca pot veni in nas daca m-as impiedica si instinctul de conservare nu imi fa voie sa ma avant mai iute Ma uit in sus si vad cateva persoane hat-departe, pfooa deci pe acolo e poteca. Incet-incet insa ii depasesc pe toti alaturi de Buri si ajungem intr-un varf unde voluntarii ne noteaza numerele si ne ofera cate un biscuit. Inca putin si suntem la Diana, au fost cam 4 km de urcare.

De aici incepem sa coboram. Nu dupa mult timp ajungem la ultimul punct de alimentare, la Coltul Chiliilor, si suntem serviti nu cu izotonic, nu cu geluri, erau satui de ele. Atunci cu ce? Cu SUC DE MEREEE, nu mai bausem suc de mere de cand eram mic, suc de mere proaspat stoarse. A fost cel mai bun cadou pe care il puteam primi aici, energie la pahar, un festin pentru papilele gustative. E asa de bun ca beau doua pahare. Mai avem 7 km pana in Zarnesti si nu aveai cum sa nu ii alergi dupa sucul asta minunat. Mai adunam un amic obosit de pe drum si facem de un mini pluton.

Vedem Zarnestiul in fata. Trecem pe langa o turma de oi si intram in oras. Dupa cateva curbe il zarim pe Victor care ne arata calea catre finish si terminam maratonul in aplauzele zarnestenilor. Batem cuba si ne bucuram pentru inca un maraton finalizat cu succes. Am terminat MPC si am incununat cum nu se putea mai frumos un sezon bun de alergare.

Degustam placinta de la finish si dupa un dus la pensiune mergem la festivitatea de premiere la Casa de Cultura. Aici toti finalistii au fost strigati si au urcat pe scena, alaturi de castigatorii cursei, pentru a primi diploma si medalia MPC.

La revedere MPC, ne vedem data viitoare!

Multumiri fotografilor pentru momentele frumoase surprinse in bataia obiectivului: Mihai Zlavog, Mihai Zlavog partea II, Edi Paslaru, Mihai Benea, Mihai-Andrei Dinculescu, George Birla, Anda Ignat Photography, Andreea Dumitrescu, Adrian Miclea, drcimage I II III

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner