Forest Run etapa a III-a - povestea unui DNS anulat

Duminica dimineata. Suna ceasul, dau sa sar din pat, azi e Forest Run etapa a III-a. Se intampla insa ceva neobisnuit: abia ma misc, gatul ustura, capul vajaie, ce e asta? Aseara era in stare normala de functionare, cum se poate sa ma defectez asa peste noapte. Ma plimb putin prin casa, se pare ca azi nu e cea mai potrivita zi sa alerg. Ma gandesc ca va fi primul meu DNS (did not start - asa sunt trecuti in clasament cei care s-au inscris dar nu au mai luat startul) si asta imi fa fiori.

Totusi ma imbrac, imi pregatesc rucsacul si fie ce va fi ma voi duce la Izvorani fie si macar ca sa ii aplaud pe alergatori si sa vad Complexul Olimpic "Sydney 2000". Iau vreo 4 tablete de vitamina C, imi mananc cerealele, iau si un voltaren ca poate ajuta, oricum nu aveam alte medicamente prin casa pentru ca de obicei nu consum. Fac un litru de ceai verde pentru drum sa imi mai dreg gatul si plec ganditor spre metrou. Pana la Aurel Vlaicu parca parca imi mai revin. Vine Iulia, ne imbarcam si ne dam la discutii filosofice despre alergare. Intre timp sorb tacticos din ceai, poate poate am vreo sansa sa ma pun pe picioare. Ajungem la intrarea in complex, ne intampina cercurile olimpice, lume multa, soare, cu totii sunt gata de inca o petrecere in alergare. Luat de val uit ca sunt racit, ce atatea vaicareali, trebuie sa iau startul. Doar suntem in perioada Jocurilor Olimpice, alergam intr-un Complex Olimpic, iar sloganul IMPORTANT ESTE SA PARTICIPI! trebuie respectat. Si daca voi iesi ultimul macar am o scuza, doar sunt racit :))
Ne schimbam, ne incalzim si intram pe pista de atletism pentru start. Cat ai zice forest incepem numaratoarea inversa si o rupem la fuga spre padure, ca acolo-i cel mai frumos. Incerc sa fac ceva depasiri, ma simteam bine, dar pe poteca mi se infunda. Ne inghesuim si stam incolonati la coada. Zapada e batuta bine, nu aluneca si noroiul e prea putin pentru a fi luat in considerare. Dau din coate si mai depasesc cativa concurenti. Deodata vad ceva mare trecand pe langa mine, este Buri care derapeaza, o ia prin sant si se duce. Du-te nene sanatos! :)

 

 

Drumul se mai lateste, pendulez intre cele doua culoare (santuri) si imping serios prin zapada. Intram pe o portiune plata buna de sprint, facem stanga si cam gata prima tura. Iau in fuga biscuiti si glucoza si din nou prin padure. Plutonul s-a rasfirat si am loc sa ma desfasor. Evoluez intr-un grup select creat ad-hoc, mai un zambet pentru fotografi, mai o gluma, kilometrii trec. Soarele batea frumos si facea zapada sa straluceasca. Intr-o zona sunt niste radacin iesite din pamant care ma fac sa topai, mai ocolesc o craca intru pe linia dreapta si gata si tura 2.

Ceai cald pentru gat, biscuiti si inca o runda de padure. Ramasesem singur asa ca trag sa prin grupul din fata. Ii ajung si tin in trena lor o vreme ca e mai usor asa. Apoi depasesc si trag tare pe linia dreapta. La finalul turei a treia revenim pe pista de atletism si ne indreptam rapid spre finish, fac o ultima depasire pentru impresie artistica si termin, primind si medalia de finisher. Parca suna mai bine decat DNS.

Ii aplaudam pe urmatorii sositi, povestim una-alta despre cum fuse si intram apoi in sala polivalenta pentru traditionala masa de dupa, ca doar de aia ne trezim duminica sa mergem la padure. Castigatorii urca pe podium, se face tombola, sunt din nou norocos si incheiem astfel o duminica placuta.

Inca un Forest Run plin de voie buna, perfect organizat. Felicitari organizatorilor si participantilor!
I feel so olympic today!

Multumim pentru poze: Cazare la Pensiune cursa si finish, Paul Bechea, Radu Cristi

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner