Am raspuns din nou afirmativ invitatiei lansate de Lucian Mandruta de a merge cu bicicleta de la Bucuresti pana la mare. Pentru mine deja a devenit traditie (citeste despre expeditiile din 2012 si 2013) si stiu ce voi face multi ani de acum incolo pe 1 mai. Deja marea are alta semificatie dupa ce parcurgi o astfel de tura, iar cand ajung la mare cu trenul in 3-4 ore imi imaginez cum ar fi fost daca as fi mers din nou cu bicicleta.
Am parcurs 300 de km, ne-a ars soarele si ne-a durut spatele, ne-a batut cumplit vantul doua zile si ne-a si plouat vreo 10 minute, am urcat si coborat dealuri care in bataia vantului parca nu se mai sfarseau. De ce? Pentru ca de 1 mai noi mergem cu bicicleta la mare, pentru ca se poate si altfel decat cu masina, pentru ca ne place sa simtim mirosul naturii si sa luam aerul in piept din saua bicicletei, pentru ca galbenul campurilor de rapita te teleporteaza intr-o alta lume, pentru ca in pluton e mult mai frumos decat in evadare, pentru ca atunci cand ni se ia cu frumosul evadam, pentru ca pur si simplu sentimentul vederii marii dupa doua zile de pedalat este inegalabila si asta ne face sa zambim si sa fim fericiti! Iar acum, dupa ce tura 2014 s-a incheiat, mai am o singura dorinta: SA MERGEM DIN NOU LA ANUL!
Trecem de Pantelimon si ne grupam in pluton gras si compact. E ceva trafic, un camionagiu deranjat de "aglomeratie" ne ureaza sa ne inecam in mare, cu siguranta era invidios ca el mergea in directia opusa. Dupa 20 km oprim cateva minute pentru apa.
Branesti, Fundulea - In pluton viata e frumoasa, muncesc altii pentru tine si tu muncesti pentru urmatorii. Frumoasa adica pedalezi lejer, nu te bate vantul, poti sa tragi un pui de somn daca vrei.
Asta pana cand am vazut primul camp de rapita. Mmmmm!!!, tu nu trebuie sa faci mmmm dar eu nu ma pot abtine :)) ma foiesc, ma uit stanga-dreapta-spate si ma trag spre dreapta unde opresc. Raaaapitaaaa si fac zece poze inclusiv plutonului care se scurgea pe langa mine. Imi place rapita ca e galbena si frumoasa, imi place si mierea de rapita si uleiul de rapita, desi nu am incercat cred ca ar fi bun sa ung lantul bicicletei. De mirosit nu are miros. am testat,dar arata spectaculos, o intindere galbena infinita. Nu esti ciclist daca in luna lui mai nu ai o poza cu rapita, spunea cineva.
Acum sa incalec si sa prind plutonul, mi-am luat cursiera ma doare la basca ca bag viteza, ma gandesc. Hehe ar fi bine dar nu luasem in calcul vantul. Vant din fata, trag de imi dau lacrimile si imi usuca gura. Acum imi dau seama de ce ciclistii profesionisti, aia pe care ii vedem la televizor pedaland saptamani la rand zi de zi, stau in pluton si evadeaza doar spre final. Imping puternic in pedale, vitezometrul sare cu greu de 23 kmph. I-am prins pe primii colegi si stau o vreme in trena lor ca-i mai usor asa. Dupa ce imi trag sufletul ma plictisesc si mai bag un raid pana la urmatorul grup, imi place sa simt ca muncesc. Vine o coborare pe la Fundulea si vad cum bicla incetineste mergand la vale daca nu dau din pedale (ati sesizat rima da?)
Km 60 - pauza, banane, portocale, apa. Calareti, Florica, Ileana. Calareti nu am vazut, decat niste cai la o caruta, iar Florica si Ileana nu s-au ostenit sa ne intampine. Rup ritmul si parasesc iarasi plutonul in care eram, o bucata pedalez singur batut de vant ca vai de mine. Imi vine stralucita idee sa imi suflu nasul drept pentru care am ocazia sa aflu din ce directie bate vantul, ma-ntelegeti, s-au asternut frumos pe maneca gecii :))
Pe la km 70 incep sa regret saua pufoasa de la MTB. Avea gel, avea de toate, trebuia sa o montez pe cursiera chit ca arata ridicol, era un fotoliu pe doua roti. Doua roti cam groase si de aia mi-am luat cursiera care a venit la pachet cu una bucata sa subtire.
Km 65- apa. Lehliu, Lehliu Gara, Dor Marunt. Trenul care trece paralel cu soseaua ne saluta rasunator cu goarna din dotare, as putea sa pariez ca e acelasi tren cu care ne-am intalnit si anul trecut. Traficul este aproape inexistent, vantul s-a mai domolit iar noi stam in pluton in spatele masinii oficiale care deschide convoiul. Localnicii iesiti ca la urs ne saluta, dar mai fac si cate o gluma nesarata, iar unul ne invita in caruta... nu, multumim, fiecare cu caruta lui.
Km 80 - pauza de mancare, multumim Lidl. Stam vreo 20 de minute sa ne odihnim si regrupam. Ma pregatesc, ma pregatesc, mai am putin si ajung acasa. Pedalam in pluton, picioatele sunt mai fresh ca niciodata si incep sa se rumeneasca, am uitat crema de soare. La km 100 vad in fata cetatea de scaun pe cate o vizitez in viteza o data pe an: am ajuns la Dragos Voda si se cuvine o poza.
Urmeaza un camp lung unde intotdeauna bate vantul. Stam grupati in pluton in plasa masinii oficiale si pedalam bine. Ajundem la Dragalina unde facem stanga intrand in linie dreapta. Schimband directia, s-a schimbat si directia din care ne bate bantul, iar urmatorii 30 de km pana la Slobozia sunt floare la ureche. Iata-ne in parcarea Lidl. Aveam o singura dorinta acum care mi se indeplineste: intru in magazin, pun ochii pe o pereche de pantaloni de ciclism si ii cumpar fara sa stau pe ganduri. Maine voi purta doua perechi, sa vedem daca saua mai are ceva de spus.
Incalecam pentru ultimii 14 km si ajungem cu totii bucurosi la Amara, gazda noastra din aceasta noapte. Am avut ceva intaziere cauzata de vant, sa zicem merci ca nu a fost ploaie, deci suntem multumiti. Urmeaza cina, tombola, un mic concert si somn.
Dupa micul dejun si scoaterea calutilor din garaj, pe la ora 9 reusim sa ne punem in miscare. Urmeaza o zi lunga la finalul careia vom vedea marea. Slobozia, Bucu, indicatorul ne arata ca avem 140 km pana la Constanta. Un nor razlet neanuntat la nici un buletin meteo se starneste din senin si ne face baie. Ah ce rece e, se putea sa nu ma ploua si aici? Din fericire scapam in 10 minute, suntem uzi dar ne vom usca. Soarele iese usurel printre nori.
Sa va povestesc cum mai e in pluton. Ma bag la trena in spatele masinii si macin la 23 kmph ca avem limita, cam plictisitor dar numai asa putem tine un pluton compact ca sa nu ramana prea multi oameni in urma si sa se simta abandonati. Am plecat ca o echipa, vom merge ca o echipa. Groaapaa!, pisicaaaaa!, arici!, ochelari! sunt strigatele care se aud incepand de la varful plutonului si se transmit din gura in gura pana la coada ca un ecou la intalnirea unui obstacol pe sosea. FRANAAA!! striga cei din fata si ecoul se propaga. Oprim pentru apa dupa 20 de km, la Bucu.
Ograda, Tandarei, Giugeni - trecem Dunarea. Oamenii ies la poarta si ne incurajeaza, par mai ospitalieri ca ieri. Trecem Dunarea, ajungem la Harsova si incepe munca: dealurile din Dobrogea.
Primul deal e greu nu doar pentru ca e primul ci pentru ca e lung, mi-l amintesc de anul trecut. Ma ridic din sa si ii dau cu putere. Anul trecut aveam mtb, acum am cursiera dar vantul din fata care sufla aspru nu ma lasa sa observ diferenta. Plutonul se intinde, eu reusesc sa ramann in primul grup, daca ai pierdut grupul esti mancat si cu greu revii, constatand acest fapt de vreo doua ori cand am oprit pentru poze.
Din 20 in 20 de km oprim pentru apa si ceva de mancare. Kilometrii se scurg incetisor, fiecare e muncit intens. Cand ma plictisesc de stat in pluton evadez si simt vantul la adevarata lui furie. Ajung alti evadati si ne grupam schimband alternativ conducatorul. La una din pauzele de apa nu mi-am dat seama daca grupul s-a pus in miscare, eram preocupat cu niste banane, si vazand miscare pe sosea am incalecat si dus am fost. Am pedalat asa 15 km intrebandu-ma daca multimea e mult in fata sau am luat-o eu prea rapid. Urc, cobor, urc, cobor, Pe un deal mai lung de nu ii vedeam varful m-am simtit epuizat pedaland agale impingeam pe foaia mica, cu gandurile deparge undeva. Atunci ma ajunge din urma cineva, un baiat de treaba care imi spune sa stau in urma lui. Ii iau roata cum se zice, mai prindem vreo doi din urma, ne mai amestecam si invingem inca o data vantul. O preafrumoasa vale ni se intinde in fata, ma aplec pe ghidon si ajung la 40 km/h; daca nu era vant aici sigur sarea de 70. Ne prinde plutonul din urma si dupa o pauza de apa reintru in turma, la adapost, ufff ca greu mai fu.
Stupina, Crucea, Galbiori, Dorobantu, Mihail Kogalniceanu. Nu mai avem mult pana la mare, Lucian ne anunta ca mai sunt 42 km, ma gandesc ca i-as putea si alerga. In Kogalniceanu stam ceva mai mult in asteptarea intarziatilor ca sa ajungem impreuna la mare. Gasesc energia sa sprintez pe ultimii 20 km, se mai potolise si vantul, simteam briza marii. Trec de Lumina si Adi ne opreste din nou, strangem randurile si intram in grup in Navodari.
Dupa alti cativa km prin oras plaja si marea vin ca o incununare a efortului depus. Pe melodia "We are the champions" intram pe nisipul fin al plajei si ne oprim fix la buza marii. Era ora 20.
Am pedalat doua zile, aproximativ 300 de km, am plecat 450 si am ajuns ceva mai putini, am infruntat vantul din fata si dealurile din Dobrogea, ne-am bucurat de fiecare km petrecut in sa, in pluton si in evadare, pe urcari si pe coborari, printre campuri galbene de rapita si am ajuns pe malul marii. A fost mai greu ca in alti ani, dar la fel de frumos asa ca la anul venim din nou.
Pentru ca noua ne place ca de 1 mai sa ajungem la mare pe bicicleta!
photo credits: ProSport.
Am parcurs 300 de km, ne-a ars soarele si ne-a durut spatele, ne-a batut cumplit vantul doua zile si ne-a si plouat vreo 10 minute, am urcat si coborat dealuri care in bataia vantului parca nu se mai sfarseau. De ce? Pentru ca de 1 mai noi mergem cu bicicleta la mare, pentru ca se poate si altfel decat cu masina, pentru ca ne place sa simtim mirosul naturii si sa luam aerul in piept din saua bicicletei, pentru ca galbenul campurilor de rapita te teleporteaza intr-o alta lume, pentru ca in pluton e mult mai frumos decat in evadare, pentru ca atunci cand ni se ia cu frumosul evadam, pentru ca pur si simplu sentimentul vederii marii dupa doua zile de pedalat este inegalabila si asta ne face sa zambim si sa fim fericiti! Iar acum, dupa ce tura 2014 s-a incheiat, mai am o singura dorinta: SA MERGEM DIN NOU LA ANUL!
Ziua 1
Sambata de dimineata am plecat din fata magazinului Lidl Titan alaturi de 450 de biciclisti intr-o noua calatorie pe doua roti catre mare. Ultimele reglaje, umflam rotile si pe la ora 9 ne punem in miscare. Prin Bucuresti ne intindem mult, politia ne ajuta la cateva intersectii si iesim cu bine prin Pallady, Catelu, la revedere Bucuresti noi am plecat la mare :)Trecem de Pantelimon si ne grupam in pluton gras si compact. E ceva trafic, un camionagiu deranjat de "aglomeratie" ne ureaza sa ne inecam in mare, cu siguranta era invidios ca el mergea in directia opusa. Dupa 20 km oprim cateva minute pentru apa.
Branesti, Fundulea - In pluton viata e frumoasa, muncesc altii pentru tine si tu muncesti pentru urmatorii. Frumoasa adica pedalezi lejer, nu te bate vantul, poti sa tragi un pui de somn daca vrei.
Asta pana cand am vazut primul camp de rapita. Mmmmm!!!, tu nu trebuie sa faci mmmm dar eu nu ma pot abtine :)) ma foiesc, ma uit stanga-dreapta-spate si ma trag spre dreapta unde opresc. Raaaapitaaaa si fac zece poze inclusiv plutonului care se scurgea pe langa mine. Imi place rapita ca e galbena si frumoasa, imi place si mierea de rapita si uleiul de rapita, desi nu am incercat cred ca ar fi bun sa ung lantul bicicletei. De mirosit nu are miros. am testat,dar arata spectaculos, o intindere galbena infinita. Nu esti ciclist daca in luna lui mai nu ai o poza cu rapita, spunea cineva.
Acum sa incalec si sa prind plutonul, mi-am luat cursiera ma doare la basca ca bag viteza, ma gandesc. Hehe ar fi bine dar nu luasem in calcul vantul. Vant din fata, trag de imi dau lacrimile si imi usuca gura. Acum imi dau seama de ce ciclistii profesionisti, aia pe care ii vedem la televizor pedaland saptamani la rand zi de zi, stau in pluton si evadeaza doar spre final. Imping puternic in pedale, vitezometrul sare cu greu de 23 kmph. I-am prins pe primii colegi si stau o vreme in trena lor ca-i mai usor asa. Dupa ce imi trag sufletul ma plictisesc si mai bag un raid pana la urmatorul grup, imi place sa simt ca muncesc. Vine o coborare pe la Fundulea si vad cum bicla incetineste mergand la vale daca nu dau din pedale (ati sesizat rima da?)
Km 60 - pauza, banane, portocale, apa. Calareti, Florica, Ileana. Calareti nu am vazut, decat niste cai la o caruta, iar Florica si Ileana nu s-au ostenit sa ne intampine. Rup ritmul si parasesc iarasi plutonul in care eram, o bucata pedalez singur batut de vant ca vai de mine. Imi vine stralucita idee sa imi suflu nasul drept pentru care am ocazia sa aflu din ce directie bate vantul, ma-ntelegeti, s-au asternut frumos pe maneca gecii :))
Pe la km 70 incep sa regret saua pufoasa de la MTB. Avea gel, avea de toate, trebuia sa o montez pe cursiera chit ca arata ridicol, era un fotoliu pe doua roti. Doua roti cam groase si de aia mi-am luat cursiera care a venit la pachet cu una bucata sa subtire.
Km 65- apa. Lehliu, Lehliu Gara, Dor Marunt. Trenul care trece paralel cu soseaua ne saluta rasunator cu goarna din dotare, as putea sa pariez ca e acelasi tren cu care ne-am intalnit si anul trecut. Traficul este aproape inexistent, vantul s-a mai domolit iar noi stam in pluton in spatele masinii oficiale care deschide convoiul. Localnicii iesiti ca la urs ne saluta, dar mai fac si cate o gluma nesarata, iar unul ne invita in caruta... nu, multumim, fiecare cu caruta lui.
Km 80 - pauza de mancare, multumim Lidl. Stam vreo 20 de minute sa ne odihnim si regrupam. Ma pregatesc, ma pregatesc, mai am putin si ajung acasa. Pedalam in pluton, picioatele sunt mai fresh ca niciodata si incep sa se rumeneasca, am uitat crema de soare. La km 100 vad in fata cetatea de scaun pe cate o vizitez in viteza o data pe an: am ajuns la Dragos Voda si se cuvine o poza.
Urmeaza un camp lung unde intotdeauna bate vantul. Stam grupati in pluton in plasa masinii oficiale si pedalam bine. Ajundem la Dragalina unde facem stanga intrand in linie dreapta. Schimband directia, s-a schimbat si directia din care ne bate bantul, iar urmatorii 30 de km pana la Slobozia sunt floare la ureche. Iata-ne in parcarea Lidl. Aveam o singura dorinta acum care mi se indeplineste: intru in magazin, pun ochii pe o pereche de pantaloni de ciclism si ii cumpar fara sa stau pe ganduri. Maine voi purta doua perechi, sa vedem daca saua mai are ceva de spus.
Incalecam pentru ultimii 14 km si ajungem cu totii bucurosi la Amara, gazda noastra din aceasta noapte. Am avut ceva intaziere cauzata de vant, sa zicem merci ca nu a fost ploaie, deci suntem multumiti. Urmeaza cina, tombola, un mic concert si somn.
ZIUA II - ne bucuram de pedalare astazi mergem la mare
Dupa micul dejun si scoaterea calutilor din garaj, pe la ora 9 reusim sa ne punem in miscare. Urmeaza o zi lunga la finalul careia vom vedea marea. Slobozia, Bucu, indicatorul ne arata ca avem 140 km pana la Constanta. Un nor razlet neanuntat la nici un buletin meteo se starneste din senin si ne face baie. Ah ce rece e, se putea sa nu ma ploua si aici? Din fericire scapam in 10 minute, suntem uzi dar ne vom usca. Soarele iese usurel printre nori.
Sa va povestesc cum mai e in pluton. Ma bag la trena in spatele masinii si macin la 23 kmph ca avem limita, cam plictisitor dar numai asa putem tine un pluton compact ca sa nu ramana prea multi oameni in urma si sa se simta abandonati. Am plecat ca o echipa, vom merge ca o echipa. Groaapaa!, pisicaaaaa!, arici!, ochelari! sunt strigatele care se aud incepand de la varful plutonului si se transmit din gura in gura pana la coada ca un ecou la intalnirea unui obstacol pe sosea. FRANAAA!! striga cei din fata si ecoul se propaga. Oprim pentru apa dupa 20 de km, la Bucu.
Ograda, Tandarei, Giugeni - trecem Dunarea. Oamenii ies la poarta si ne incurajeaza, par mai ospitalieri ca ieri. Trecem Dunarea, ajungem la Harsova si incepe munca: dealurile din Dobrogea.
Primul deal e greu nu doar pentru ca e primul ci pentru ca e lung, mi-l amintesc de anul trecut. Ma ridic din sa si ii dau cu putere. Anul trecut aveam mtb, acum am cursiera dar vantul din fata care sufla aspru nu ma lasa sa observ diferenta. Plutonul se intinde, eu reusesc sa ramann in primul grup, daca ai pierdut grupul esti mancat si cu greu revii, constatand acest fapt de vreo doua ori cand am oprit pentru poze.
Din 20 in 20 de km oprim pentru apa si ceva de mancare. Kilometrii se scurg incetisor, fiecare e muncit intens. Cand ma plictisesc de stat in pluton evadez si simt vantul la adevarata lui furie. Ajung alti evadati si ne grupam schimband alternativ conducatorul. La una din pauzele de apa nu mi-am dat seama daca grupul s-a pus in miscare, eram preocupat cu niste banane, si vazand miscare pe sosea am incalecat si dus am fost. Am pedalat asa 15 km intrebandu-ma daca multimea e mult in fata sau am luat-o eu prea rapid. Urc, cobor, urc, cobor, Pe un deal mai lung de nu ii vedeam varful m-am simtit epuizat pedaland agale impingeam pe foaia mica, cu gandurile deparge undeva. Atunci ma ajunge din urma cineva, un baiat de treaba care imi spune sa stau in urma lui. Ii iau roata cum se zice, mai prindem vreo doi din urma, ne mai amestecam si invingem inca o data vantul. O preafrumoasa vale ni se intinde in fata, ma aplec pe ghidon si ajung la 40 km/h; daca nu era vant aici sigur sarea de 70. Ne prinde plutonul din urma si dupa o pauza de apa reintru in turma, la adapost, ufff ca greu mai fu.
Stupina, Crucea, Galbiori, Dorobantu, Mihail Kogalniceanu. Nu mai avem mult pana la mare, Lucian ne anunta ca mai sunt 42 km, ma gandesc ca i-as putea si alerga. In Kogalniceanu stam ceva mai mult in asteptarea intarziatilor ca sa ajungem impreuna la mare. Gasesc energia sa sprintez pe ultimii 20 km, se mai potolise si vantul, simteam briza marii. Trec de Lumina si Adi ne opreste din nou, strangem randurile si intram in grup in Navodari.
Dupa alti cativa km prin oras plaja si marea vin ca o incununare a efortului depus. Pe melodia "We are the champions" intram pe nisipul fin al plajei si ne oprim fix la buza marii. Era ora 20.
Am pedalat doua zile, aproximativ 300 de km, am plecat 450 si am ajuns ceva mai putini, am infruntat vantul din fata si dealurile din Dobrogea, ne-am bucurat de fiecare km petrecut in sa, in pluton si in evadare, pe urcari si pe coborari, printre campuri galbene de rapita si am ajuns pe malul marii. A fost mai greu ca in alti ani, dar la fel de frumos asa ca la anul venim din nou.
Pentru ca noua ne place ca de 1 mai sa ajungem la mare pe bicicleta!
photo credits: ProSport.
Foarte tare! Bravo
RăspundețiȘtergereBravo Dragos Voda!
RăspundețiȘtergere