Cozia Mountain Run 2014

Cozia Mountain Run, eveniment organizat exemplar de către Pegas Triatlon Club, ne invită la o cursă de trail running în masivul Cozia, pe două trasee, unul de 30 km care ajunge până pe vârful Cozia și încă unul de 20 km mult mai alergabil și la fel de frumos. Deși înscris încă din ianuarie la cursa lungă, cu o săptămână înainte de start mi-am cerut mutarea la traseul Stânișoara, îngrijorat de o durere ce nu îmi dădea pace după Hercules Maraton, în zona ligamentelor. Din fericire după o săptămână de pauză de la alergat în care am făcut cross-training cu bicicleta pe Transfăgărășan, la alergarea de test de joi seară nu am mai simțit nimic la picior. Traseul Stânișoara este unul din cele mai alergabile trasee de trail-running din câte am făcut, mie mi-au ieșit 19 km pe ceas alergați în mare măsură.

Ajungem vineri seară pe malul Oltului la Căciulata, ridicăm kiturile și instalăm corturile în zona de start, în campingul Mănăstirii Turnu. Sâmbătă de dimineață ne trezim cu poarta de start fix la ieșirea din cort deci înviorarea era ca și făcută. Puțină încălzire, revedere cu mulți cunoscuți și start la ora 9.

 3...2...1...START 

Plec bine de undeva de la jumătatea plutonului și fac slalom pe primul km km până la Mănăstirea Turnu de unde începe urcarea. De aici trec la muncă, sumet mânecile și împing în picioare. Am tonus și asta mă încântă nespus, depășesc mult și ajung din urmă alergători buni.

După 3 km ajungem la Troiță. Traseul se aplatisează, schimbarea de înclinație nu îmi convine și plutesc fără orizonturi gândindu-mă la nimic, trăgându-mi sufletul după urcuș, până mă trezesc pe jos chiar în spatele lui Bogdan Minci. De câțiva ani știu să cad, nu mai sunt bolovan, pun palmele jos, o flotare și nu pățesc nimic serios în afară de o julitură superficială pe genunchi. Mă ridic și cu acest prilej mă trezesc și zburd pe coborâre, dau drumul la picioare și țopăi atent la bolovani și rădăcini.

Nici nu simt când se fac 8 km. Am și vreo doi iepuri după care trag, ei trăgând la rândul lor după mine, ne tot depășim, treaba merge unsă. Două pahare de apă și tot înainte. Ajungem în Păușa, localnicii se uită ca la urs, dau bună-ziua cu o voce gâfâită, o las mai moale pe urcare, la pas, pe drumul ce duce la Mănăstirea Stânișoara. Un activator aici intră ca uns, altceva de mâncat oricum nu cărasem. Continuăm la umbra pădurii tot schimbând rolul din iepure în urmăritor și viceversa. La km 15 trebuia să fie punctul cel mai înalt al zilei unde traseele se și despart, spre bucuria mea vine mai de vreme cu vreun km, ajung la Stânișoara, bifez o poză de la Radu Cristi, ridic sus călcâiele pe coborâre, iute ca focul, scapă cine poate. Mă opresc pentru 2 pahare de apă, puţină banană şi repede pe coborâre:

Vine iar pădure, iepurii rămân în urmă, rămân singur, coborâre spre izor, încă puțină urcare, puțină coborâre, ceva plat, e palpitant. Opresc pentru eliminarea unui surplus care mă chinuia încă de la start, cam din fugă că se auzeau voci după colț. Ceva mai încolo reușesc să prind din urma pe cineva, o fată care se tot vedea după tufișuri și vine coborârea, înclinată, cu pietre, cu rădăcini, cu grijă. Spre surprinderea mea nu sunt ajuns din urmă, eu pe coborâri sunt slab și așteptam o turmă de alergători zglobii care să mă calce în picioare. Vin vreo doi până la urmă, mai depășesc unul, voluntarii îmi zic că mă clasez în primii 50. Atât mi-a trebuit!

Ies din pădure, intru pe asfalt, tot coborâre, Mănăstirea Turnu, ridic picioarele și nu mă las, azi e ziua mea norocoasă. Dau curba pe malul Oltului, plat, două tunele pe care le făcusem și dimineață și văd căsuțele din camping. O tură pe alei, mulți spectatori finish in forţă. Cea mai bună cursă de anul ăsta ca tonus și grad de plăcere, una din cele mai bune din istorie, istoria mea, 2h 29min.

Dacă am depășit mult pe urcare, iar pe coborâre am depășit încă două persoane și am fost depăşit de alte două matematic rezultă că sunt pe podium. Numai că alergarea nu e matematică, așa că mă clasez decât pe un podium personal al anului 2014, am terminat cursa în primii 50 la general (pe locul 46 mai exact) și 22 la categoria masculin 18-32 de ani ceea ce îmi arată că sunt pe drumul corect. Da, știu, avem o româncă în top 3 mondial la tenis și avem campioane mondiale la scrimă și gimastică iar eu mă laud cu un loc 46, însă pentru un amator acestea sunt micile bucurii care fac deliciul participărilor şi care te ambiţionează să încerci mai bine şi mai bine. Tot înainte spre obiective cât mai înalte, hai dacii!

nu, nu sunt ranit, asa era tricoul :))

La final apă și muuulţi peeepeneeeeni, tone de pepeni. Nu mai vreau nimic în afară de niște....peeepeeni. De când am plecat de acasă mă tot gândeam la pepenii de la finish așa că la întoarcere o să îmi comand o basculantă cu livrare în bucătărie...o basculantă cu pepeni că altfel ce să fac cu basculantă? Rămân la finish până seara și aplaud tot ce vine că așa-i frumos şi imi mai trag un bronz de toată frumuseţea că pe frunte nu prea eram pârlit!

A doua zi considerăm că nu ne-a ajuns alergatul, dărâmăm cortul pe la 7 și pornim cu rucsacii în spinare până pe vârful Cozia și retur, pentru Buri e o dublă în două zile consecutive, eu eram doar curios cum mai arată Valea Oltului văzută de sus. Un antrenament bun, vorba aia ce poți face într-o duminică timp de 7 ore? Să bei patru beri ori să urci 4 ore până pe Cozia?

 Mulțumesc pentru poze Radu Cristi, Lilica, Craiova Running Club.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner