Nu va luati dupa poza, aparentele insala, Romniceanu Stairs Run e un chin, un "chin placut" in care singura bucurie este ca s-a terminat! Pante, scari, multe scari, urcari, coborari, trepte, multe trepte, efort intens condensat in numai 6 km. Romniceanu? Un parc aprope insesizabil pe harta Bucurestiului, cunoscut doar de riverani si de cativa, destui, alergatori. Daca stiti unde e fara sa va uitati pe google va ofer pe loc un premiu surpriza!
Pentru mine a fost abia prima participare (huuoo...rusine sa iti fie!!!), inima mi-a urcat rapid in gat inca de la primele scari, am gafait ca la nicio alergare, am vrut sa ma las pagubas dupa doua ture, dar nu puteam pleca acasa cu coada intre picioare ca n-as mai fi avut pace cu mine. M-am consolat ca voi face eu cumva sa termin cele 5 ture, spre final am aflat de la un concurent ca sunt doar 4 si am oprit tortura.
Concluzie: abia astept sa treaca doua saptamani, Romniceanu rullz!
Pentru mine a fost abia prima participare (huuoo...rusine sa iti fie!!!), inima mi-a urcat rapid in gat inca de la primele scari, am gafait ca la nicio alergare, am vrut sa ma las pagubas dupa doua ture, dar nu puteam pleca acasa cu coada intre picioare ca n-as mai fi avut pace cu mine. M-am consolat ca voi face eu cumva sa termin cele 5 ture, spre final am aflat de la un concurent ca sunt doar 4 si am oprit tortura.
Concluzie: abia astept sa treaca doua saptamani, Romniceanu rullz!
 |
| foto by Radu Cristi, indubitabil |
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.