Am plecat la Plevna nu cu gandul de a-i bate pe turci ca in 1877 ci de a ma bate pe mine, mai exact sa imi bat cel mai bun timp la semimaraton. Si bineinteles de a vizita o zona noua care parea interesanta. Dupa o calatorie de trei ore si jumatate ajungem in orasul cu puternica insemnatate istorica pentru neamul romanesc, aici si la Grivita, dupa batalii crunte cu ostirile lui Osman Pasa, otomanii au fost alungati, castigandu-ne astfel eliberarea de sub ocupatia turceasca. Ne-am cazat fix in centru si am mers sa ridicam kiturile care au fost generoase.
Dupa ce am luat masa la un restaurant unde doamna ce ne-a servit nu stia boaba de engleza, iar muzica era un soi de manele bulgaresti, am mers la biblioteca pentru sedinta tehnica. Apoi am luat la pas centrul, o alee pietonala placuta, cu multi copaci, unde am intalnit prima persoana ce vorbea limba engleza si care, cand a auzit ca suntem romani, a comutat dialogul pe limba noastra. Omul lucrase la Braila cativa ani, a fost bucuros sa afle ca suntem alergatori, ne-a povestit ca alearga si el cate 3-4 km pe zi "asa pentru sanatate", iar la plecare ne-a strans mana si ne-a facut cadou cate o mostra de parfum caci asta vindea la magazin.
Somn.
De dimineata la start atmosfera era energizanta, muzica si numarul mare de alergatori romani si bulgari, sud-koreeni reuniti sub semnul Maratonului Prieteniei anunta o zi promitatoare. Vremea tinea si ea cu noi, cer senin si inca nu prea cald.
3..2...1...START
Suntem vreo 40 de oameni la maraton si 80 la semimaraton, plus stafetele. La un semn deschisa-i calea si o rupem la fuga. Plec tare, muzica imi bubuie in casti, prima data cand ascult muzica la o cursa … "sunetul mai tare sa se-auda peste tot, sa se-auda din masina daca stai la stop" #asaecantecul. Ma simt bine si fac ochii mari cand vad 4'30" pe primul km, ii dau asa tot inainte. Melodiile se succed, kilometrii la fel, coafura rezista.
Intram intr-un parc mare, cu padure, lume iesita la plimbare, cu catei, cu aer curat. Vin si pante care ma scot putin din ritm, dar anima cursa. Ajungem la un punct unde intoarcem si primesc o bratara.
La km 13 simt pentru prima data o tendinta de scadere a vitezei. Nu stau pe ganduri si inghit "unicul drog", activatorul "furat" de la Buri. In 5 minute imi revin si ii ajung din nou pe alergatorii sud-koreeni. Ne indreptam spre centru, primesc a doua bratara impreuna cu multe aplauze. Parasim centrul, trec de Hotel Rostov, casa noastra de peste noapte, si luam directia Balkan Hotel ce se infatiseaza alaturi de o panta lunga, ucigatoare pentru un final de cursa ce se dorea in forta.
E km 17 cand simt ca mi-e greu, cu panta asta nu e de joaca, dau jos castile si imi aud gafaitul lung si apasat. Nu ma las eu tocmai acum, am un timp excelent, azi trag pana la limita, care o fi ea, daca este vreuna. Politistii opresc traficul, ii salut pe soferii care ne privesc de la stop si pe alergatorii cu care ma intersectez, fie ei romani sau bulgari.
"Cand picioarele nu mai pot inainta, alearga cu inima. Si zambeste :)".
Se vede varful pantei, iau putina cola (da, da, cola, nu e sanatoasa dar la alergare e numai buna, are zahar si ofera o bruma de energie) si doua pahare de apa impreuna cu cea de-a treia bratara. Mai am 3 km, 2 in coborare. “Don't stop me now, I'm having such a good time nanaaanana”.
Ajung din nou la Rostov, ultimul km, intru in centru. Nici nu pot privi ceasul, gresesc traseul, e un labirint, ma intorc, recuperez, vine si Catalin Ciobanu, tizul meu. Dezleg steagul de la mana, slalomam prin santierul din centru, pare a fi o cursa cu obstacole, intindem steagul si il tinem fiecare de cate un colt trecand linia de sosire impreuna si ma opresc fix in bratele domnisoarei care ne agata medaliile de gat.
Stiam ca e un timp bun, bucuria e mare, opresc ceasul si il privesc: 1 ora, 48 min, 48 sec, daaaaa este record personal, este un timp pe care nici nu am avut curajul sa il prognozez inainte de cursa, gandisem putin diferit, este cu 3 minute si jumatate peste cel mai bun timp al meu la semimaraton, este minunat :)
Ce au facut deci turcii la Plevna? Ce au facut si recordurile mele. Au picat!
Romanii si bulgarii inving din nou la Plevna. Raman la finish si aplaud pe toata lumea, Florin Simion vine pe 3 la maraton, Victor Vlad este locul 2 la semi, avem si o stafeta pe locul 2. Dupa ce se dau premiile ne luam ramas bun de la organizatori si facem o mica donatie pentru cauza sociala care a fost sustinuta de catre alergatori si anume un ONG ce ajuta copiii cu autism; faptul ca am putut da o mana de ajutor este mai presus de orice record sau victorie personala. Vom reveni la anul, Maratonul Prieteniei trebuie sa continue multi ani de aici incolo.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.