Si a fost Baneasa Trail Run, ultima cursa la care am participat in anul 2014, si a fost bine, nesperat de bine. De vreo luna o durere oarba in zona exterioara a genunchiului drept ma chinuie fizic la fiecare alergare si psihic in restul timpului, doar gandindu-ma ce o fi acolo si de ce nu mai pot alerga. S-au dus pe apa sambetei toate planurile maratonului din primavara pentru care incepusem sa ma pregatesc si am mutat toata atentia asupra acestei probleme. Durerea a aparut dupa ce m-am impiedicat in parc la o alergare oarecare si s-a accentuat pe DN1 la Ultramaratonul Bucuresti-to-Ploiesti. De atunci am lasat doua saptamani de repaus total, am fost la un medic ortoped (cu profil sportiv) care "m-a declarat" clinic sanatos si chiar mi-a recomandat sa nu ma opresc din alergare, am rarit alergarile pana la o sesiune pe saptamana si aia scurta si chinuita, am aplicat cantitati industriale de diclofenac si am inceput sa implor zeitatile sa aiba mila :)) Din fericire la inot si bicicleta durerea nu se manifesta, asa ca am avut ceva activitate in aceste planuri. Deja sperantele mele pentru anul 2015 incepeau sa paleasca usor-usor..
Se apropia Baneasa Trail Run, eram inscris la semimaraton si, prevazator, am reusit sa ma mut la proba de 10 km unde chinul nu ar fi fost asa de lung. Ma gandeam doar sa termin cursa cu daune cat mai mici ... si sa mananc sarmalele alea promise la final :)). Din fericire joi, rasfoind internetul dupa sfaturi salvatoare, am aflat ca tendonul iliotibial (IT band) ar fi cauza si ca exista si niste remedii. Octy mi-a sarit imediat in ajutor cu o bratara care se prinde putin deasupra genunchiului si fixeaza tendonul ca sa nu mai vibreze la fiecare pas. Era ultima solutie ... plus diclofenac.
Si vine dimineata cursei, in drum spre start am vazut pe youtube vreo 5 filmulete cu sfaturi si instructiuni de prindere a acestei bratari (IT band wrap). O fixez cum cred eu mai bine, spun o rugaciune (nu, nu am spus, desi n-ar fi stricat :)), fac o incalzire exemplara si intru in zone de start. Doamne de cand n-am mai alergat la o cursa, 2 luni chiar inseamna o vesnicie, mi-a lipsit atmosfera asta.
3..2..1..START
Si plecam. Tare, ca asa e la start, te ia valul si cel mai rapid km din cursa este chiar primul. Pe portiunea de asfalt ne rasfiram, dupa care intram in padure. Genunchiul statea cuminte la locul lui, oricum 5-6 km nu aveam nici o asteptare negativa de la el, dar cam pana aici ii era limita. Din fericire noroiul nu e asa de mare, prestez bine, depasesc cateva persoane si imi iau locul meu confortabil in spatele unui iepure roz (a se citi colega de alergare care se misca in ritm bun :)) Treaba merge, incep sa scot aburi, ma plictisesc de stat la plasa si depasesc regulamentar.
Ajung alti doi alergatori, ma depaseste un domn si ii iau urma, vreo doi km ma tin bine dupa el, pana cand simt ca scade ritmul si trec in fata lui. Din spate vine un alt iepure, partial roz, se duce "vijelios" si tin aproape. Slalomam printre baltoace, gandul meu se indreapta iarasi catre genunchi care nu zicea nici pâs, mai sa fie dar ce o mai fi si asta? Trecem de punctul de hidratare, mai avem vreo 3 km, iepurele se duce bine si eu cu el (ea).
Se aude galagia de la finish, incerc sa ii dau mai tare dar o luna de pauza se cunoaste al naibii de mult si parca cam gafai. Lumea se agita, iepurele ia ceva avans, intram pe asfalt si dupa cateva curbe prin parculet trec linia de finish. Vreo 55 de minute, o medie de 5:14/km, un log 66/300, e prea bine pentru forma actuala si pentru terenul pe care s-a alergat.
Eram asa de bucuros ca daca puteam as fi agatat medalia de genunchi, in semn de multumire pentru cooperarea de care a dat dovada. Sa fi gasit oare solutia salvatoare? Tare bine ar mai fi, saptamana ce urmeaza voi mai face teste si poate reusesc sa imi reiau programul normal.
In rest ce sa spun? A fost o cursa organizata impecabil, cu kit generos, cu voluntari multi si inimosi, cu traseu bine marcat, cu puncte de alimentare serioase, medalii de calitate, pasta/sarmale party si tombola la final. Sa tot alergi la astfel de curse, felicitari Asociatiei Traiesc Sanatos. Ne revedem la anul.
Cu drag,
Dragos si al sau genunchi sanatos.
Multumim fotografilor: Radu Cristi, Sorin Irimia, PhotoRun
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.