Si a fost Gerar 2015, a V-a editie, a treia participare pentru mine si primul concurs al anului. In pofida denumirii si a anotimpului in care ne aflam nu am avut ger si nici zapada. In schimb insa nici nu ne-a plouat, desi norii ne-au amenintat de cateva ori, am avut temperatura pozitiva si vreme ideala pentru alergat. La toate aceste aspecte se adauga atmosfera de mare cursa si organizarea impecabila de care ne bucuram de fiecare data la Gerar.
Am participat in aceeasi formula ca si anul trecut, alaturi de Octav si de Buri formand echipa Dacii Sprinteni II. Spun II pentru ca micutul nostru club a crescut si a inscris la start inca o echipa, Dacii Sprinteni (I) formata din Mihai, Alex si Guzele, o colega rusoaica, deci bifam si prezente din meleaguri mai indepartate de batrana Dacia.
De dimineata agitatie mare in curtea Universitatii Politehnice, multi cunoscuti. Ne echipam, facem cateva poze cu noile armuri dacice, colectia 2015, si mergem catre start. Caciulile pileus ne fac usor de recunoscut. Ne incalzim putin si se da startul.
Plecam bine de la jumatatea plutonului si decidem impreuna sa facem o cursa in care sa nu fortam si sa ne bucuram de atmosfera; in fond de ce sa ne grabim? Depasim cateva echipe si ne prindem in vorba cu echipa de romani a lui Vio. Dupa cateva schimburi de replici o dam la pace, este clar ca dacii sunt stapani pe aceste meleaguri de cand lumea si ca romanii sunt oricand bineveniti in vizita. Asa ca facem o poza chiar din alergare ca sa fim bine intelesi :))
Prima tura trece cat ai clipi, muzica si atmosfera creata de VJ Paul Dicu & co. ne impinge tot mai tare. Dar stai, am zis ca nu fortam, suntem in echipa, deci ritmul va fi confortabil pentru toti trei. Ceilalti Daci Sprinteni luasera avans, eh nu-i bai ca sunt ai nostri. Pe traseu sunt multi voluntari galagiosi cu care batem palma si schimbam diverse impresii, ba despre copacei si protejarea padurilor, ba despre coarnele lui Dinu ori despre pinguini. Intre timp Radu Cristi si Antonia trageau in noi din toate directiile, cu obiectivele foto evident. Si s-a mai dus o tura, batem cuba cu Victor, dacul nostru accidentat si incepe a treia. Imi e greu sa imi tin picioarele in frau cand aud muzica si vad atatia spectatori care aplauda, noroc ca oprim pentru niste apa si ma temperez. Este o cursa pe echipe, da?
Octy trage tare, isi creeaza avans si intra la pit-stop (toaleta) pentru .... sa zicem o mica ajustare tehnica. Ne depasesc cateva echipe, dar recuperam si ii zarim la mica distanta in fata pe ceilalti Daci Sprinteni. Alergam in formatie completa toata tura si inca una, intreaga alee fiind ocupata de daci. Pinguinul de serviciu Bogdan Popa ne mana inainte, nah ca s-a mai dus o tura.
Mai avem doua, cursa asta pare ca trece prea repede. "Lasa vorba si alearga" scrie pe un banner, "Fugi sa nu te scoata la tabla", da asta e un motiv bun sa ii dam bataie. Cu putin noroc terminam sub 2 ore fara a forta. "Treci pe viteza 4G" vedem scris mai incolo si decidem ca e momentul sa turam motoarele. Ultima tura e mai rapida, pai ce n-ati auzit de negative split? Dupa ce urcam panta ii dam blana, ah ce bine e! Ne luam la revedere de la voluntari urandu-le sa aiba ocazia sa ne mai iasa in cale si la anul ca au fost de treaba. Curba la stanga, curba la dreapta, salt peste baltoaca cu mocirla, facem dreapta, iar stanga si intram in linie dreapta. Victor e la datorie, aproape de finish.
Ne aranjam cusmele dacice, depasim vreo 5 echipe in ultimul km si trecem linia de sosire impreuna, 1 ora si 58 de minute. Nici nu primim bine medaliile ca ne trezim cu un microfon sub nas, nascocim noi ceva acolo care sa para inteligent, cine stie ce tampenii om fi zis, si scapam la timp ca sa ii prindem pe colegii daci trecand triumfal pe sub poarta de finish.
.jpg)
Judecand la rece, cu riscul de a ma repeta, impresia a fost ca am tras mult sub ce puteam toti trei (e relativ ce inseamna "mult"). Insa uneori e chiar mai placut sa rulezi la relanti, sa te bucuri de cursa si sa ai permanent senzatia ca poti oricand sa accelerezi (numai ca nu vrei), decat sa alergi gafaind, cu pulsul 200, sa vrei si mai mult dar sa iti dai seama ca nu poti.
Poze, multe poze, prindem startul cursei de 10,8 km dupa care mergem repede sa ne schimbam si revenim pentru a aplauda alergatorii aflati inca in cursa. Sunt de parere ca pe langa propria alergare este foarte important sa cream atmosfera frumoasa si sa ii incurajam pe toti sportivii care sosesc la finish, pana la ultimul, cu totii merita aplauze, asta e spiritul de prietenie care trebuie sa existe in lumea sportului, fie el profesionist ori amator. Stam pana la final dupa care mergem la festivitatea de premiere pentru inca o repriza de aplaudat, de data aceasta pe cei mai rapizi dintre noi care urca pe podium.
Viva Gerar, ne vedem la anul in aceeasi distributie, plus multa zapada :)
Multumim pentru fotografii Radu Cristi, Paul Bechea, fotonebunia.com, Ro Club Maraton, Laurentiu Moga.
Am participat in aceeasi formula ca si anul trecut, alaturi de Octav si de Buri formand echipa Dacii Sprinteni II. Spun II pentru ca micutul nostru club a crescut si a inscris la start inca o echipa, Dacii Sprinteni (I) formata din Mihai, Alex si Guzele, o colega rusoaica, deci bifam si prezente din meleaguri mai indepartate de batrana Dacia.
De dimineata agitatie mare in curtea Universitatii Politehnice, multi cunoscuti. Ne echipam, facem cateva poze cu noile armuri dacice, colectia 2015, si mergem catre start. Caciulile pileus ne fac usor de recunoscut. Ne incalzim putin si se da startul.
 |
| Dacii Sprinteni I |
 |
| Dacii Sprinteni II |
Prima tura trece cat ai clipi, muzica si atmosfera creata de VJ Paul Dicu & co. ne impinge tot mai tare. Dar stai, am zis ca nu fortam, suntem in echipa, deci ritmul va fi confortabil pentru toti trei. Ceilalti Daci Sprinteni luasera avans, eh nu-i bai ca sunt ai nostri. Pe traseu sunt multi voluntari galagiosi cu care batem palma si schimbam diverse impresii, ba despre copacei si protejarea padurilor, ba despre coarnele lui Dinu ori despre pinguini. Intre timp Radu Cristi si Antonia trageau in noi din toate directiile, cu obiectivele foto evident. Si s-a mai dus o tura, batem cuba cu Victor, dacul nostru accidentat si incepe a treia. Imi e greu sa imi tin picioarele in frau cand aud muzica si vad atatia spectatori care aplauda, noroc ca oprim pentru niste apa si ma temperez. Este o cursa pe echipe, da?
Octy trage tare, isi creeaza avans si intra la pit-stop (toaleta) pentru .... sa zicem o mica ajustare tehnica. Ne depasesc cateva echipe, dar recuperam si ii zarim la mica distanta in fata pe ceilalti Daci Sprinteni. Alergam in formatie completa toata tura si inca una, intreaga alee fiind ocupata de daci. Pinguinul de serviciu Bogdan Popa ne mana inainte, nah ca s-a mai dus o tura.
Mai avem doua, cursa asta pare ca trece prea repede. "Lasa vorba si alearga" scrie pe un banner, "Fugi sa nu te scoata la tabla", da asta e un motiv bun sa ii dam bataie. Cu putin noroc terminam sub 2 ore fara a forta. "Treci pe viteza 4G" vedem scris mai incolo si decidem ca e momentul sa turam motoarele. Ultima tura e mai rapida, pai ce n-ati auzit de negative split? Dupa ce urcam panta ii dam blana, ah ce bine e! Ne luam la revedere de la voluntari urandu-le sa aiba ocazia sa ne mai iasa in cale si la anul ca au fost de treaba. Curba la stanga, curba la dreapta, salt peste baltoaca cu mocirla, facem dreapta, iar stanga si intram in linie dreapta. Victor e la datorie, aproape de finish.
Ne aranjam cusmele dacice, depasim vreo 5 echipe in ultimul km si trecem linia de sosire impreuna, 1 ora si 58 de minute. Nici nu primim bine medaliile ca ne trezim cu un microfon sub nas, nascocim noi ceva acolo care sa para inteligent, cine stie ce tampenii om fi zis, si scapam la timp ca sa ii prindem pe colegii daci trecand triumfal pe sub poarta de finish.
Judecand la rece, cu riscul de a ma repeta, impresia a fost ca am tras mult sub ce puteam toti trei (e relativ ce inseamna "mult"). Insa uneori e chiar mai placut sa rulezi la relanti, sa te bucuri de cursa si sa ai permanent senzatia ca poti oricand sa accelerezi (numai ca nu vrei), decat sa alergi gafaind, cu pulsul 200, sa vrei si mai mult dar sa iti dai seama ca nu poti.
Poze, multe poze, prindem startul cursei de 10,8 km dupa care mergem repede sa ne schimbam si revenim pentru a aplauda alergatorii aflati inca in cursa. Sunt de parere ca pe langa propria alergare este foarte important sa cream atmosfera frumoasa si sa ii incurajam pe toti sportivii care sosesc la finish, pana la ultimul, cu totii merita aplauze, asta e spiritul de prietenie care trebuie sa existe in lumea sportului, fie el profesionist ori amator. Stam pana la final dupa care mergem la festivitatea de premiere pentru inca o repriza de aplaudat, de data aceasta pe cei mai rapizi dintre noi care urca pe podium.
Viva Gerar, ne vedem la anul in aceeasi distributie, plus multa zapada :)
Multumim pentru fotografii Radu Cristi, Paul Bechea, fotonebunia.com, Ro Club Maraton, Laurentiu Moga.
Deci de-aia mai era un tricou de dac in plus pe traseu.
RăspundețiȘtergere