Mai dificil este insa pana te obisnuiesti cu prinderea piciorului in pedale ... si mai ales cu desprinderea lui, pentru ca in momentul in care franezi si vrei sa opresti, pentru a pune piciorul pe pamant trebuie sa executi o miscare a calcaiului inspre exterior care va deschide suportul de prindere si va lasa piciorul liber., Daca nu faci asta la timp ... poc!
Mi-am montat de curand astfel de pedale pe bicicleta de sosea, dar pentru ca vremea nu a permis pedalatul pe sosea am exersat miscarile de prindere/desprindere in casa pe hometrainer. Deci stiu teoria, sa trecem si la partea practica, afara. Iata primele impresii:
1. Coboratul scarilor nu a fost niciodata mai dificil. Sau poate a fost dupa primul maraton sau dupa vreun maraton montan cand febra musculara cumplita m-a transformat intr-un pinguin :)) Am eu o ambitie sa nu folosesc liftul, nici la urcare si cu atat mai putin la coborare. Stau la etajul 4, ce naiba, doar de aia am picioare, ca sa le folosesc (vis-a-vis de asta citeam pe undeva ca urcatul si coboratul pe scari nu te va face mai atletic la fel cum adunarea monezilor gasite pe strada nu te va imbogati :))
Ei bine, incaltat in pantofii astia cu talpa rigida ma simteam ca pe tocuri, dar cu tocul in partea frontala a piciorului (oare de unde oi stii eu cum e pe tocuri ? :)). Pe langa faptul ca scot un zgomot de parca as fi potcovit, ce ma face sa intru in pamant cand dau ochii cu vreun vecin, am si un mers ciudat, pasind atent ca sa nu alunec (ar fi un dezastru sa cad pe scari si sa scap bicicleta din brate :)) si mai mult pe calcaie. Ma gandisem inainte de a iesi din casa daca merita sa cobor cu niste pantofi normali si sa ma schimb afara, dar mi-era lene sa fac asta si sa mai car si un rucsac in spate cu perechea de schimb.
2. In fine, am ajuns afara, imi pun casca si dau sa incalec. Pe hometrainer era simplu, cuplam pantofii in pedale relativ usor si fara bataie de cap. Numai ca acolo bicicleta statea fixa si nu aveai cum sa cazi. Dupa cateva incercari am prins tehnica si in real life: ma sprijin pe un picior, il cuplez pe celalalt in pedala, imping putin in el, ma pun in miscare si din echilibru prind si al doilea picior. Usor de zis, mai dificil de pus in practica. Piciorul drept intra repede, cu stangul mai dau ceva rateuri pana nimeresc golul din pedala fix pe placuta de pe pantof.
3. Vazandu-ma pe cai mari si in miscare i-a sa incerc si cea mai importanta miscare: oprirea! Caci nu pornitul este cel mai dificil ci revenirea cu picioarele pe pamant. Ideea este ca orice oprire trebuie anticipata cu cateva secunde inainte pentru a avea timp sa decuplezi piciorul din pedala. E destul de simplu, executi o miscare a calcaiului inspre exterior cu unul dintre picioare, pedala se decupleaza, franezi si te inclini pe partea respectiva pentru a pune piciorul jos. Este simplu, doar ca trebuie sa anticipezi miscarea.
4. Nu uita ca esti legat (mai mult decat sufleteste :)) de bicicleta!!!
Am strabatut 2 km prin traficul lejer de duminica pana ce am ajuns in curtea stadionului National Arena unde imi puteam exersa in voie skill-urile, prinzand rosu la doua semafoare si executand cu succes opririle/pornirile. Ma pun pe pedalat, nu-i mare diferenta fata de ce insemna pedalatul in epoca "pre-SPD", doar ca pot pedala mai intens. Si dupa ce stau eu confortabil in sa pret de vreo ora tot dand ture arenei, nah ca ma intalnesc cu cineva care culmea, tocmai cazuse cu rolele. Nimic grav dar trag aproape ca sa dau o mana de ajutor, pun frana si evident ca uit ca am picioarele prinse in pedale asa ca imi incep caderea :)) Nu, nu am cazut, in drumul spre asfalt am reusit cumva inconstient sa misc din picior si norocul meu si al persoanei cazute, piciorul s-a desprins din pedala la timp. Cineva acolo sus ma iubeste.
Mai dau cateva ture (vreo 45 in total) si ma intorc fericit acasa cu 0 (zero) cazaturi la activ la prima iesire cu SPD-urile. Va urma...cu siguranta.
photo source: shimano.com
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.