Ecomaraton Moeciu, incantare km cu km

Nu e doar o cursa, daca spui ca Ecomaraton e un maraton montan n-ai spus nimic. Ecomaraton Moeciu e o minunatie, e o stare de spirit, este greu de povestit in cuvinte ceea ce se petrece aici, cursa asta trebuie traita acolo pe cele trei bucle ce formeaza pe harta petalele unui trifoi, bucle ce te urca pe dealuri verzi si vii, presarate cu floricele galbene. 42 de km nu au fost suficienti pentru a ma satura de alergare; desi pe final incepusem sa resimt efortul depus nu aveam senzatia aia ca mai e putin de tras si scap, cumva imi doream sa mai continue. Spre rusinea mea sunt la prima participare (am scuze, da?) insa Ecomaraton Moeciu a devenit deja una din cursele mele preferate, sper ca la anul sa fiu din nou prezent. Ceea ce voi incerca in continuare va fi o modesta reproducere a desfasurarii maratonului, pentru versiunea full trebuie sa fiti prezenti la start anul urmator.

Inca de vineri tot satul e conectat la poate cel mai important eveniment al anului, sunt bannere pe strazi, nu ai cum sa ratezi ridicarea kiturilor. Ajungem pe seara, ne luam pachetele de concurs, intalnim multe persoane cunoscute caci aici vine toata spuma alergarii montane din Romania, mancam ceva si ne bagam la somn, stam fix la start, lucky us. De remarcat kiturile bogate: tricou tehnic foarte frumos imprimat, sapca Salomon de alergare, buff personalizat Ecomaraton primit la finish.

De dimineata suntem treji inaintea desteptatorului, in strada se instalase poarta de start. E soare, e senin, dealurile verzi se vad chiar si prin fereastra larg deschisa a camerei, hai echiparea si sa trecem la alergat. Ma decid sa alerg doar in tricou, sort si sapca si sa iau centura pe care pun bidonul cu apa si doua geluri, asa just in case. Pana la 9 avem timp sa mai salutam cativa prieteni, cu tachinarile de rigoare :))

3...2...1...START

Sunt peste 600 de participanti la maraton si cam la fel de multi la crosul de 14 km, ne ia peste un minut pana ce trecem pe sub poarta. Plutonul se intinde cat vezi cu ochii, satenii ies la porti si aplauda. Alergam vreo doi km pe asfalt, numai buni sa ne mai insiram. Nu am graba, nu am obiectiv, sunt pentru prima data aici si ma gandesc ca daca termin putin sub 7 ore o fi bine. Victor o ia inainte, ia sa fac si eu putin slalom si sa incerc sa ajung mai in fata ca dupa ce intram in padure va fi greu de depasit. Crosetez, pendulez, mai pe margine, mai pe partea cealalta si ajung la podet unde stam la rand.

Incepe padurea, poteca in urcare, ce imi place mie! Eu pe urcari sunt metronom, intru in ritm si nu ma opresc deloc, niciodata, ba nici nu obosesc si nici nu gafai, mi se pare ca ma relaxez. Urc asa constant si depasesc mult, nu ma intrece nimeni. Il prind pe Dinu Turcanu si mergem impreuna ca sunt ceva chestii de povestit si ne trebuie timp. Apoi vine coborare, poieni verzi serpuite de o poteca moale, mai mare dragul sa alergi, nici nu simti efortul pentru ca mintea e preocupata tare cu peisajul, ii dau blana.

Nu retin cate urcari si cate coborari au fost, cert e ca ma simt confortabil si alerg asa cat sa nu ma dau peste cap. Vine o coborare lunga si inclinata, in serpentine, ma inclin pe bucle si imi imaginez ca sunt pe motocicleta, imi place joaca asta. Se aude zarva, ne apropiem de incheierea primei bucle. In centrul satului atmosfera e ca la Turul Frantei, lumea aplauda si striga, se fac poze, uite-l si pe Mugur, si pe doamna Silvia care ne pozeaza, intru pe asfalt si ma opresc la punctul de alimentare pentru niste stafide si cascaval peste care torn multa apa. 1h:35 min.

Sunt gata sa incep bucla a doua care ne ia tare din prima cu o urcare lunga, serioasa, numai bine ca pot mesteca tot ce mai aveam in gusa. Depasesc iarasi multe persoane, m-or ajunge ei la coborare ca-s cam melc, urc ca trenul, nici n-am mai luat betele ca mi-a fost lene, las' ca nu-mi trebuie. Si dai, si dai, si dai si iesim intr-o oaza verde … wooow ce de verde si ce fain se vad muntii in zare! Din nou nu mai retin ce a urmat ca eram preocupat cu privelistea, cert e ca la un moment dat ajungem la Complexul Cheile Gradistei si la arenele de biatlon, schi si ce auzisem ca s-a mai construit pe acolo, se intampla si lucruri bune, destule.

Si nah ca s-au strans norii, geaca mea de ploaie sta frunos asezata pe spatarul unui scaun din sala de mese a pensiunii. Un voluntar ne ureaza bafta, eu ii raspund ca "bafta sa nu ne ploua" si in 2 minute incepe sa toarne, mai bine taceam! Parca m-as fi oprit la adapostul unei odai (adica acele adaposturi pentru animale), dar nu imi vine, cu sapca si ochelarii de soare nu iau apa. Credeam ca trece dar nici gand, norul se tine scai dupa mine si ma gandesc daca nu ai fi o alegere inteleapta sa ma retrag dupa incheierea buclei a doua pentru a-mi feri ochii de apa caci dupa tunning-ul medical de acum o saptamana nu prea trebuie sa-mi ud ocheanele o vreme. Aproape ca se termina bucla si o data cu ea sta si ploaia, hehe ce bine, oricum nu ma opream, mai fac o baie de ovatii si poze in dreptul sosirii, umplu bidonul cu apa si incepe bucla 3. 2h:04 min

Ultima parte incepe cum altfel decat cu o urcare, trecusera 3h:40min de la start si daca tin ritmul se va lasa cu super timp sub 6 ore ceea ce mi s-ar parea fabulos. Pe urcare iarasi depasesc mult, dar imi propun sa o tin in acelasi mod zen, sa nu fortez peste o limita de confort si sa ma bucur in continuare de cursa pentru ca de aia am iesit din casa, ca sa ma simt bine si nu ca sa termin intr-un anume timp cine stie cum propus ca obiectiv; daca iese ceva frumos e frumos, daca nu tot frumos e :)

Se termina urcarea, vine o zona de plat, se alearga pe curba de nivel, e soare si verdele crud e si mai intens, pentru asta am venit eu la Moeciu, pentru plaiurile astea care au pe fundal muntii, sa traiasca fotografii care au surprins minunatia in anii trecuti si m-au motivat. Vine o coborare, incerc sa fiu si eu mai sprinten si dau drumul la picioare, fereasca sfantul sa ma impiedic ca tare greu mi-ar fi sa scriu pe blog cu mainile in gips. Ajungem la un drum si o prind din urma pe fata cu care am tot schimbat pozitia in clasament, ea rapida pe coborari, eu viteaz pe urcari. Ii dam la pas impreuna pe un drum pietruit, cam deranjant la talpi, las ca ne mai si odihnim, un panou ne anunta ca intram in Parcul National Bucegi. Si vine punctual de alimentare, la poalele unui deal mare si abrupt, cica ultimul. Au cola, conform recomandarilor lui Dinu ar trebui sa beau asa ca imi refac rezervele de glicogen cu 3 pahare si o iau in sus. Nu e nimeni in fata mea, pentru prima data sunt atent la marcaje ca n-ar fi tocmai bine sa ratez traseul. Pas dupa pas, si dai si lupta, erau bune betele aici ca sa fac ceva fitness si in partea superioara, ajuta la inot. Bag capul in pamant, ajung din urma alti alergatori, ah ce satisfactie am cand ii depasesc, stiu ca ma repet (si ce nasol e cand ma vor ajunge pe coborare, noroc ca sunt obisnuit cu ideea).

Parc National, da! Parc National dar s-a taiat padurea ca-n codru, mama lor, sa il numeasca Desert National si sa il taie de tot, macar sa stim o treaba! Ar vrea ei, dar nu ii lasam! Se termina urcarea, intalnim arbitrii care ne noteaza numerele, sunt de treaba, ne dau apa si ne zic ca de aici numai coborare. Dupa ceasul meu ar mai fi vreo 7-8 km, reincep alergarea dar oboseala se acumulase in muschi si nu mai sunt atat de fresh ca la inceput.

Raman in zen mode, e frumos si racoare in padure. Cred ca GPS-ul meu a pierdut cativa km pentru ca la un moment dat voluntarii ne anunta ca mai este 1 km. Trebuie sa ajungem in vale si pentru asta se coboara serios, sunt serpentine, imi place. Daca ma grabesc putin termin sub 5h:30min, insa nu e usor, ar trebui sa ma dau de-a rostogolul asa ca renunt la idee, e mai mult decat pare pana jos. Se termina coborarea, ma opresc putin sa imi asez tricoul si sapca, trebuie sa dau bine in poza de final, trec podetul si intru pe asfalt. Pe ultimii 200 m bat palma cu copii si salut lumea de pe margine, dupa care trec linia de sosire in aplauzele celor prezenti, primind o frumoasa medalie si un buff. Ecoo, ecooo :)

Am oprit ceasul la 5h:34min si m-am clasat pe locul 153 din peste 600 de finalisti, prea bine! Ma schimb rapid de hainele ude , noroc ca pensiunea era chiar la finish, lui Victor nu ii vine sa creada cand ma vede la usa asa devreme :)) si revin la sosire pentru a aplauda alergatorii ce soseau in valuri. Au loc si cursele copiilor, se umple strada de chiote, iar pe seara asistam la festivitatea de premiere. Ne vedem negresit la anul.

Multumiri fotografilor: Andrei Dragusanu, Silvia Mila, Alex Axon Photography, FishEye.ro, Andrei Tanasie, Vlad Cristian, Mihaela Berbece. Adora Studios.

Da un like paginii de Facebook pentru a fi la curent cu ce mai public sau introdu adresa de email in casuta de mai jos pentru a te abona la newsletter.

Delivered by FeedBurner