3800 m inot, 180 km de ciclism, 42 km de alergare, 226 de km in total si suntem Oameni de Fier. Simplu! Asta-i tot? Nu, bineinteles ca nu, of Doamne, daca ar fi fost numai atat zau ca nu merita efortul. Povestea este lunga, incepe cu mai mult de un an in urma si ati tot citit despre ea, gasiti aici linkuri cu toate articolele scrise pe aceasta tema. 3800/180/42 este doar apogeul acestui drum atins intr-o zi placuta de vara, pe 27 iunie la Oradea, ziua la finalul careia am putut striga tare deja celebrul refren "I am IRONMAN".
Eu consider ca drumul a fost mult mai provocator decat cursa in sine, asa cum spuneam aici eram convins ca imi voi schimba cateva obiceiuri si chiar am descoperit multe lucruri noi in ultimul an. Am invatat sa inot, mi-am infrant teama de a intra in lac, am descoperit ca 180 de km pe bicicleta pot fi facuti fara a cadea lat la final si ca un maraton se poate alerga si fara a face repaus o saptamana intreaga inainte de cursa. Am invatat ca suntem cu mult mai puternici decat ne-am inchipui, ca e bine sa visezi cu ochii deschisi dar ca daca nu ai un plan ramai pentru totdeauna cu visele. Am invatat sa gestionez timpul atat de bine incat am combinat un job full time cu personal life, cu antrenamente zilnice, cu un somn bun in fiecare seara si nu a fost chiar simplu, dar prin repetari multiple totul se invata. Iar cursa a fost asa cum ma asteptam: nu usoara, nu are cum sa fie asa, insa nici foarte dificila pentru nivelul la care ma aflam. Este destul de greu de explicat in cuvinte cam ce am trait pe parcursul unei zile intregi, pe parcursul unor luni de pregatire, momentele astea se traiesc acolo live, pe "campul de lupta" si asa cum ma asteptam "lupta" s-a mutat din planul fizic in planul psihic; ambele au fost pregatite si au dat roade.
Multi prieteni si cunoscuti m-au intrebat cu luni in urma, auzind intentiile mele: "bun, si apoi ce o sa mai faci, ce mai urmeaza? doar n-oi vrea sa ajungi pe luna". Nu, pe luna nu pentru ca nu imi doresc, dar sa stiti ca triatlonul va ramane in continuare una din placerile vietii si ar fi si pacat sa ma opresc aici, in fond de ce as face-o? :)
Voi incerca in continuare sa redau o parte din ce a insemnat pentru mine concursul (concursul cu mine) ce tocmai a fost dus cu bine la final. Asezati-va comozi, incepe :)
Joi de dimineata ma trezesc in zori, mai fac o recapitulare si astept telefonul lui Ciprian, cand aud ca suna cineva la usa. La 7 dimineata? Am citit deja apometrele, nu or fi iar cu reclame la Telekom. Ma uit pe vizor, nu disting mare lucru si deschid, doar sunt aproape om de fier, nu imi poate fi frica :)) Era Octav, a strabatut pe bicicleta tot orasul ca sa imi faca o surpriza inainte de plecare: tricoul cu sigla Dacii Sprinteni, reeditata ca pentru triatlon, adica adaugand si elemennte de inot si ciclism pe langa cele de alergare. Da, tricoul pe care sa il port in cursa si de care nu mai avusesem timp sa ma ocup asa ca renuntasem la idee. Numai Octy putea face asa ceva!
Coboram, vine si Ciprian cu Andreea, portbagajul era deja plin ca doar si ei se pregatesc sa fie de fier si cara cam aceleasi chestii. O fixam pe Bibi in suporti, facem loc si rucsacului meu si am plecat, Oradea veniiiim!!! Drumul este lung, dureaza 10 ore ceea ce ne confirma inca o data ca avem o tara mare. Pe autostrada ne depaseste Andreea Calugaru, inainte de Valcea oprim si ne intalnim cu Alex si cu Emil, gemenii triatlonului, stiu ei de ce. Trecem si de Sibiu, mai vedem masini cu biciclete deasupra, e clar ca toata lumea se muta la Oradea o vreme si ca nu suntem singurii "plecati de acasa". Ne intindem la vorba ca nici nu simtit cand trece timpul, mai oprim din cand in cand pentru dezmortire si hidratare, nu trebuie sa omitem ca mai sunt doua zile pana la cursa si trebuie sa fim alimentati corespunzator.
Si intr-un final ajungem la Oradea, ia uite ce oras mare, au si tramvaie, cam asta e prima reactie. Plus podurile mari peste Cris pe care le asemanam cu cele de peste Dambovita. Ne cazam, avem grija sa nu intram in parcari subterane cu bicicletele deasupra :)) si in sfarsit ne putem relaxa. Suna telefonul, e Octy: "Ce faci Jey, ati ajuns la Kona?" :)) Mai ca mi se ridica parul pe maini, pentru cine (inca) nu cunoaste la Kona Hawaii are loc Campionatul Mondial Ironman, de acolo a pornit toata aceasta poveste in anii '70 cand s-a organizat prima editie Ironman, este locul de desfasurare a celor mai celebre curse, imaginile filmate acolo m-au facut pe mine sa intru in caruselul acesta. Da, Oradea este Kona noastra si sunt convins ca oriunde as fi ales sa debutez in triatlonul pe distanta lunga nu m-as fi simtit mai bine ca aici, Istvan a reusit sa creeze o poveste frumoasa in aceasta lume mica a triatlonului.
Dupa aranjarea catorva chestii prin camera iesim sa vedem centrul, afara ploua cu galeata, las ca se opreste pana sambata. Slatina Team nu lipseste nici de aici, mai facem ceva carboloading cu pizza si decidem ca e mai bine fara bere, dam o tura de admirare a centrului, e chiar frumos la Oradea si ne indreptam fiecare spre hotelul sau ca doar suntem in cantonament nu in vacanta. Taximetristul habar nu avea de concursul de peste doua zile care este la a sasea editie, dar poate e mai bine asa. In schimb fusese la Pitesti cu zeci de ani in urma cand si-a cumparat Dacie :)
Mai sunt vreo 20 de viitori oameni de fier, ploaia a stat vazand atata hotarare in ochii nostri. Incalecam si incepem cu o urcare, apoi coborari, intram pe bucla pe care o vom strabate de 7 ori maine. Sunt pante destul de serioase, ma dau la glume cu Emil si nici nu simtim cand deja am intors in Cetariu. Avem si echipa de asistenta, se filmeaza, vine si Alex Diaconu, e treaba serioasa, incheiem bucla si urcam renumitul Cires, bomboana dr pe tort pe care o vom savura la finalul probei de ciclism, hai ca n-o fi asa de rea, dar dupa 170 de km la fel oi gandi?
Ne oprim iarasi la han si mergem sa vedem lacul Saldabagiu, sunt 4 balize rosii, vom da 8 ture, vom strange 3800-4000 m inotati cu tot cu zig-zaguri, hai ca va fi bine. Intre timp sosise multa lume, cunoscuti duium. Plecam sa mancam ceva ca e deja pranzul si s-ar cuveni ceva paste plus limonada.
Revizuim inca o data rucsacii cu echipamentul pentru fiecare proba, aranjam si batoanele, gelurile, isotonicul si alte balarii, ne ia muuult timp desi credeam ca sunt aranjate inca dinainte sa plec de acasa. In nici un caz operatiunea aceasta nu trebuie facuta seara tarziu inainte de cursa.
Pe la ora 18 mergem sa ridicam kiturile de concurs tot de la han, am numarul 24, imi cam place, e oarecum rotund. Mai umflu o data rotile si duc bicicleta in zona de tranzitie ca sa nu pierd timpul de dimineata, o acopar cu o folie ca sigur va fi roua si o las in paza Domnului ... si a voluntarilor :)
Infulecam in graba niste paste, doar e pasta-party, e atata lume cunoscuta ca nu sti cu cine sa vorbesti mai intai. La ora 19 incepe sedinta tehnica, Istvan ne face o recapitulare a ceea ce deja ne anuntase pe email si memorasem, Emil si Alex se tin de glume, Lilica e cam speriata dar o calmez cumva, va fi bine! Si o intindem cat mai repede spre pat, urmeaza o zi luuunga, trebuie sa ne odihnim corespunzator. O zi lunga, importanta si frumoasa :)
Citeste continuarea aici.
Multumiri fotografilor: Istvan album 1, Istvan album 2, Aurelian Victor Cotuna (half iron) 1, Istvan album 4, Adrian Toma si Ramona, AMO Riders
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Eu consider ca drumul a fost mult mai provocator decat cursa in sine, asa cum spuneam aici eram convins ca imi voi schimba cateva obiceiuri si chiar am descoperit multe lucruri noi in ultimul an. Am invatat sa inot, mi-am infrant teama de a intra in lac, am descoperit ca 180 de km pe bicicleta pot fi facuti fara a cadea lat la final si ca un maraton se poate alerga si fara a face repaus o saptamana intreaga inainte de cursa. Am invatat ca suntem cu mult mai puternici decat ne-am inchipui, ca e bine sa visezi cu ochii deschisi dar ca daca nu ai un plan ramai pentru totdeauna cu visele. Am invatat sa gestionez timpul atat de bine incat am combinat un job full time cu personal life, cu antrenamente zilnice, cu un somn bun in fiecare seara si nu a fost chiar simplu, dar prin repetari multiple totul se invata. Iar cursa a fost asa cum ma asteptam: nu usoara, nu are cum sa fie asa, insa nici foarte dificila pentru nivelul la care ma aflam. Este destul de greu de explicat in cuvinte cam ce am trait pe parcursul unei zile intregi, pe parcursul unor luni de pregatire, momentele astea se traiesc acolo live, pe "campul de lupta" si asa cum ma asteptam "lupta" s-a mutat din planul fizic in planul psihic; ambele au fost pregatite si au dat roade.
Multi prieteni si cunoscuti m-au intrebat cu luni in urma, auzind intentiile mele: "bun, si apoi ce o sa mai faci, ce mai urmeaza? doar n-oi vrea sa ajungi pe luna". Nu, pe luna nu pentru ca nu imi doresc, dar sa stiti ca triatlonul va ramane in continuare una din placerile vietii si ar fi si pacat sa ma opresc aici, in fond de ce as face-o? :)
Voi incerca in continuare sa redau o parte din ce a insemnat pentru mine concursul (concursul cu mine) ce tocmai a fost dus cu bine la final. Asezati-va comozi, incepe :)
Pregatirile, drumul, Oradea
Dupa 6 luni iata ca se apropia si momentul mult asteptat. Istvan a inceput numaratoarea inversa si de fiecare data cand posta pe facebook numarul de zile ramase pana la start incepeau sa ma furnice palmele. Asadar nu mai este timp de stat, am inceput din vreme sa fac bagajele si mi-am dat seama ca vor fi mai voluminoase decat mi-as fi inchipuit desi aveam deja lista facuta. Am strecurat pana la urma tot echipamentul in rucsacul mare de drumetie, cam 80 de litri ca volum plus bicicleta, plus casca, plus inca o sacosa :)) Eram gata.Joi de dimineata ma trezesc in zori, mai fac o recapitulare si astept telefonul lui Ciprian, cand aud ca suna cineva la usa. La 7 dimineata? Am citit deja apometrele, nu or fi iar cu reclame la Telekom. Ma uit pe vizor, nu disting mare lucru si deschid, doar sunt aproape om de fier, nu imi poate fi frica :)) Era Octav, a strabatut pe bicicleta tot orasul ca sa imi faca o surpriza inainte de plecare: tricoul cu sigla Dacii Sprinteni, reeditata ca pentru triatlon, adica adaugand si elemennte de inot si ciclism pe langa cele de alergare. Da, tricoul pe care sa il port in cursa si de care nu mai avusesem timp sa ma ocup asa ca renuntasem la idee. Numai Octy putea face asa ceva!
Coboram, vine si Ciprian cu Andreea, portbagajul era deja plin ca doar si ei se pregatesc sa fie de fier si cara cam aceleasi chestii. O fixam pe Bibi in suporti, facem loc si rucsacului meu si am plecat, Oradea veniiiim!!! Drumul este lung, dureaza 10 ore ceea ce ne confirma inca o data ca avem o tara mare. Pe autostrada ne depaseste Andreea Calugaru, inainte de Valcea oprim si ne intalnim cu Alex si cu Emil, gemenii triatlonului, stiu ei de ce. Trecem si de Sibiu, mai vedem masini cu biciclete deasupra, e clar ca toata lumea se muta la Oradea o vreme si ca nu suntem singurii "plecati de acasa". Ne intindem la vorba ca nici nu simtit cand trece timpul, mai oprim din cand in cand pentru dezmortire si hidratare, nu trebuie sa omitem ca mai sunt doua zile pana la cursa si trebuie sa fim alimentati corespunzator.
Si intr-un final ajungem la Oradea, ia uite ce oras mare, au si tramvaie, cam asta e prima reactie. Plus podurile mari peste Cris pe care le asemanam cu cele de peste Dambovita. Ne cazam, avem grija sa nu intram in parcari subterane cu bicicletele deasupra :)) si in sfarsit ne putem relaxa. Suna telefonul, e Octy: "Ce faci Jey, ati ajuns la Kona?" :)) Mai ca mi se ridica parul pe maini, pentru cine (inca) nu cunoaste la Kona Hawaii are loc Campionatul Mondial Ironman, de acolo a pornit toata aceasta poveste in anii '70 cand s-a organizat prima editie Ironman, este locul de desfasurare a celor mai celebre curse, imaginile filmate acolo m-au facut pe mine sa intru in caruselul acesta. Da, Oradea este Kona noastra si sunt convins ca oriunde as fi ales sa debutez in triatlonul pe distanta lunga nu m-as fi simtit mai bine ca aici, Istvan a reusit sa creeze o poveste frumoasa in aceasta lume mica a triatlonului.
Dupa aranjarea catorva chestii prin camera iesim sa vedem centrul, afara ploua cu galeata, las ca se opreste pana sambata. Slatina Team nu lipseste nici de aici, mai facem ceva carboloading cu pizza si decidem ca e mai bine fara bere, dam o tura de admirare a centrului, e chiar frumos la Oradea si ne indreptam fiecare spre hotelul sau ca doar suntem in cantonament nu in vacanta. Taximetristul habar nu avea de concursul de peste doua zile care este la a sasea editie, dar poate e mai bine asa. In schimb fusese la Pitesti cu zeci de ani in urma cand si-a cumparat Dacie :)
Recunoasterea traseului
Vineri de dimineata deschid larg fereastra, nu mai ploua, trag aer in piept si ma pregatesc de recunoasterea traseului. Intre timp soseste si Sorin, "cum sa nu mai ploua?" Ma mai uit odata, mda.. Ne pregatim totusi, vine Cip, o luam si pe Lilica din drum si la ora 10 suntem la Hanul Pescarilor, hotarati sa facem o tura pe traseul de bicicleta, aproape 30 de km.Mai sunt vreo 20 de viitori oameni de fier, ploaia a stat vazand atata hotarare in ochii nostri. Incalecam si incepem cu o urcare, apoi coborari, intram pe bucla pe care o vom strabate de 7 ori maine. Sunt pante destul de serioase, ma dau la glume cu Emil si nici nu simtim cand deja am intors in Cetariu. Avem si echipa de asistenta, se filmeaza, vine si Alex Diaconu, e treaba serioasa, incheiem bucla si urcam renumitul Cires, bomboana dr pe tort pe care o vom savura la finalul probei de ciclism, hai ca n-o fi asa de rea, dar dupa 170 de km la fel oi gandi?
Ne oprim iarasi la han si mergem sa vedem lacul Saldabagiu, sunt 4 balize rosii, vom da 8 ture, vom strange 3800-4000 m inotati cu tot cu zig-zaguri, hai ca va fi bine. Intre timp sosise multa lume, cunoscuti duium. Plecam sa mancam ceva ca e deja pranzul si s-ar cuveni ceva paste plus limonada.
Revizuim inca o data rucsacii cu echipamentul pentru fiecare proba, aranjam si batoanele, gelurile, isotonicul si alte balarii, ne ia muuult timp desi credeam ca sunt aranjate inca dinainte sa plec de acasa. In nici un caz operatiunea aceasta nu trebuie facuta seara tarziu inainte de cursa. Pe la ora 18 mergem sa ridicam kiturile de concurs tot de la han, am numarul 24, imi cam place, e oarecum rotund. Mai umflu o data rotile si duc bicicleta in zona de tranzitie ca sa nu pierd timpul de dimineata, o acopar cu o folie ca sigur va fi roua si o las in paza Domnului ... si a voluntarilor :)
Infulecam in graba niste paste, doar e pasta-party, e atata lume cunoscuta ca nu sti cu cine sa vorbesti mai intai. La ora 19 incepe sedinta tehnica, Istvan ne face o recapitulare a ceea ce deja ne anuntase pe email si memorasem, Emil si Alex se tin de glume, Lilica e cam speriata dar o calmez cumva, va fi bine! Si o intindem cat mai repede spre pat, urmeaza o zi luuunga, trebuie sa ne odihnim corespunzator. O zi lunga, importanta si frumoasa :)
Citeste continuarea aici.
Multumiri fotografilor: Istvan album 1, Istvan album 2, Aurelian Victor Cotuna (half iron) 1, Istvan album 4, Adrian Toma si Ramona, AMO Riders
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.