Da, ne-am obisnuit ca la final de ianuarie sa deschidem sezonul de alergare din noul an cu Semimaraton Gerar. Ma rog, nu o fi el intotdeauna asa de friguros precum ii spune numele, stiti voi, incalzirea globala a stricat multe lucruri in ultima perioada, insa pentru noi ramane un concurs de neratat.
Ca de obicei formula echipei noastre nu se schimba, noi suntem Dacii Sprinteni, adica Micul Dac, Buri Dac si Dacu'. Se schimba poate numai forma sportiva, caci uneori suntem mai lenti ca altadata, in ciuda numelui ce te duce cu gandul la vreun Speedy Gonzoles cu barba, ori un Road Runner ce nu are sa fie niciodata prins de Coyote. Totusi explicatia lui Octav este buna: dacii sunt aici dintotdeauna, sunt obisnuiti sa stapaneasca aceste locuri si daca nu au fugit ei din calea romanilor nu cred sa se urneasca mai tare nici la Gerar.
Asadar, duminica dimineata aleile din curtea Universitatii Politehnice au inceput sa capete sunet si culoare, Sute de alergatori se pregateau de inca o reprezentatie, Teren urcat, temperatura pozitiva, cer senin. Ne echipam, ne tachitam putin cu echipele "adverse", "Cocoseii din Moldova" nu prea au stare, iar baietii veseli cu care am fost vara trecuta la Oradea au chef de glume.
Mergem binisor (alergam adica) si pe tura a doua, si pe a treia, nu conteaza ca o mana de echipe deja ne-a depasit cu un tur, chiar nu inteleg de ce s-or grabi asa, ma rog, poate mai au oamenii treaba pe acasa. Adriana ne aplauda la fiecare trecere, Ana cica ne-ar fi spus sa tinem aproape, ceea ce oricum faceam. Incercam sa il luam pe cel mai cunoscut catel din lumea alergarii la o tura, pe Pick da!, insa ne refuza, cica nu suntem la fel de rapizi precum stapanul sau. Ne mai aranjam putin caciulile dacice si intram pe ce-a de-a patra bucla. Bogdan Popa e in locul unde l-am tot vazut de ani de zile, cu acelasi clopotel si aceleasi aplauze zgomotoase, propun sa ii facem statuie si sa il declaram voluntarul simbol al Gerarului.
Lumea deja se cam rarise pe traseu, regretam ca nu a fost start comun pentru toate echipele si ca cele de la categoriile mixt si feminin incep abia la 10:45. Oprim putin pentru alimentare, acum am loc ca doar ce golisem rezervorul cu vreo 5 km in urma la punctul de pitstop. Domnul Iancu ne iese cu plin, cica de data asta sa ne multumim cu apa caci palinca a ramas uitata undeva in camara. Nici Radu Cristi nu e multumit de aceasta situatie, insa n-avem cum protesta. Se pare ca slabim ritmul, v-am zis ca nu e graba, e cursa in echipa asa ca timpul se imparte la 3, matematica e simpla: facem 3 ore, suntem 3 daci, deci o ora de fiecare si suntem aproape de recordul mondial.
Cred ca voluntarii s-au cam plictisit si asteapta figuri noi. Cand intram pe cea de-a 6-a tura tocmai se dadea startul celorlalti concurenti. Ce bucurie, dintr-o data se anima traseul, ia uite ce de persoane cunoscute sunt pe aici. Incercam sa tinem aproape de echipa pisicutelor, turam putin sosonii pe panta, batem inca o data palma cu trupa lui Veverix, nu il mai refuzam pe domnul Iancu si luam o sticla de apa (sa stiti, ca n-am uitat de palinca, da?) si ne apropiem de finish. Asta sa fie tot? Pai cum, abia ce ne-am incalzit, parca ar merge un maraton ca tocmai ce ne apropiem de unul ca si timp final. Ii mai salutam inca o data pe voluntari, il lasam pe pinguinul Gerard in grija lui Bogdan si ajungem la finish. La anul cu siguranta Dacii vor fi mai Sprinteni, de data aceasta numai 2 ore si 13 minute, cu ghinion.
Nici nu ne primim bine medaliile ca ne trezim cu un microfon in fata buzelor si cu o camera de filmat ce se holba la noi. Zicem si noi ce ne trece prin minte, asa la cald, si ne grabim sa ne schimbam in haine uscate ca avem niste oameni de incurajat. Cursa e incinsa desi eu cam incep sa inghet stand pe loc, aplauzele ajuta la incalzirae mainilor sa stiti. Se da startul si la crosul de 10 km, aici e fara echipe, motiv de alergat tare si de ridicat pulsul. Dupa doua ore imi dau seama de ce se numeste Gerar, numai ca voluntar poti simti acest lucru, si ma retrag in cladirea Rectoratului.
La festivitatea de premiere avem ocazia sa ii aplaudam pe cei mai rapizi dintre noi, printre care si pe Andreea Bratu, un Dac Sprinten fara barba, care urca pe locul al III-lea in cursa feminina. Felicitari Andreea! Si nu stiu cum se face ca ajung si eu pe podium, tot la feminin (ouch!), tanandu-i locul si ridicandu-i premiul Andreei Calugaru. V-am spus eu ca Gerar este un eveniment frumos, nu? :)
Multumim pentru fotografii lui Radu Cristi, Tudor Butu, Radu Neagu, Livia Costache, Razvan Novac Photography.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Ca de obicei formula echipei noastre nu se schimba, noi suntem Dacii Sprinteni, adica Micul Dac, Buri Dac si Dacu'. Se schimba poate numai forma sportiva, caci uneori suntem mai lenti ca altadata, in ciuda numelui ce te duce cu gandul la vreun Speedy Gonzoles cu barba, ori un Road Runner ce nu are sa fie niciodata prins de Coyote. Totusi explicatia lui Octav este buna: dacii sunt aici dintotdeauna, sunt obisnuiti sa stapaneasca aceste locuri si daca nu au fugit ei din calea romanilor nu cred sa se urneasca mai tare nici la Gerar.
Asadar, duminica dimineata aleile din curtea Universitatii Politehnice au inceput sa capete sunet si culoare, Sute de alergatori se pregateau de inca o reprezentatie, Teren urcat, temperatura pozitiva, cer senin. Ne echipam, ne tachitam putin cu echipele "adverse", "Cocoseii din Moldova" nu prea au stare, iar baietii veseli cu care am fost vara trecuta la Oradea au chef de glume.
3...2...1...START
Si am plecat. O luam domol ca vor fi 6 ture si ce rost are sa ne grabim de la inceput? Om accelera pe final ca cica asta se numeste negattive split si numai atletilor experimentati le iese. Pe prima tura ne miscam decent, tot intepandu-ne cu Cocoseii prin aluzii mai mult sau mai putin ... ortodoxe. Voluntarii sunt pe pozitii, primii care ne iau in colimator fiind cei de la Padurea Copiilor, galagiosi si foarte vizibili.
Mergem binisor (alergam adica) si pe tura a doua, si pe a treia, nu conteaza ca o mana de echipe deja ne-a depasit cu un tur, chiar nu inteleg de ce s-or grabi asa, ma rog, poate mai au oamenii treaba pe acasa. Adriana ne aplauda la fiecare trecere, Ana cica ne-ar fi spus sa tinem aproape, ceea ce oricum faceam. Incercam sa il luam pe cel mai cunoscut catel din lumea alergarii la o tura, pe Pick da!, insa ne refuza, cica nu suntem la fel de rapizi precum stapanul sau. Ne mai aranjam putin caciulile dacice si intram pe ce-a de-a patra bucla. Bogdan Popa e in locul unde l-am tot vazut de ani de zile, cu acelasi clopotel si aceleasi aplauze zgomotoase, propun sa ii facem statuie si sa il declaram voluntarul simbol al Gerarului.
Lumea deja se cam rarise pe traseu, regretam ca nu a fost start comun pentru toate echipele si ca cele de la categoriile mixt si feminin incep abia la 10:45. Oprim putin pentru alimentare, acum am loc ca doar ce golisem rezervorul cu vreo 5 km in urma la punctul de pitstop. Domnul Iancu ne iese cu plin, cica de data asta sa ne multumim cu apa caci palinca a ramas uitata undeva in camara. Nici Radu Cristi nu e multumit de aceasta situatie, insa n-avem cum protesta. Se pare ca slabim ritmul, v-am zis ca nu e graba, e cursa in echipa asa ca timpul se imparte la 3, matematica e simpla: facem 3 ore, suntem 3 daci, deci o ora de fiecare si suntem aproape de recordul mondial.
Cred ca voluntarii s-au cam plictisit si asteapta figuri noi. Cand intram pe cea de-a 6-a tura tocmai se dadea startul celorlalti concurenti. Ce bucurie, dintr-o data se anima traseul, ia uite ce de persoane cunoscute sunt pe aici. Incercam sa tinem aproape de echipa pisicutelor, turam putin sosonii pe panta, batem inca o data palma cu trupa lui Veverix, nu il mai refuzam pe domnul Iancu si luam o sticla de apa (sa stiti, ca n-am uitat de palinca, da?) si ne apropiem de finish. Asta sa fie tot? Pai cum, abia ce ne-am incalzit, parca ar merge un maraton ca tocmai ce ne apropiem de unul ca si timp final. Ii mai salutam inca o data pe voluntari, il lasam pe pinguinul Gerard in grija lui Bogdan si ajungem la finish. La anul cu siguranta Dacii vor fi mai Sprinteni, de data aceasta numai 2 ore si 13 minute, cu ghinion.
Nici nu ne primim bine medaliile ca ne trezim cu un microfon in fata buzelor si cu o camera de filmat ce se holba la noi. Zicem si noi ce ne trece prin minte, asa la cald, si ne grabim sa ne schimbam in haine uscate ca avem niste oameni de incurajat. Cursa e incinsa desi eu cam incep sa inghet stand pe loc, aplauzele ajuta la incalzirae mainilor sa stiti. Se da startul si la crosul de 10 km, aici e fara echipe, motiv de alergat tare si de ridicat pulsul. Dupa doua ore imi dau seama de ce se numeste Gerar, numai ca voluntar poti simti acest lucru, si ma retrag in cladirea Rectoratului.
La festivitatea de premiere avem ocazia sa ii aplaudam pe cei mai rapizi dintre noi, printre care si pe Andreea Bratu, un Dac Sprinten fara barba, care urca pe locul al III-lea in cursa feminina. Felicitari Andreea! Si nu stiu cum se face ca ajung si eu pe podium, tot la feminin (ouch!), tanandu-i locul si ridicandu-i premiul Andreei Calugaru. V-am spus eu ca Gerar este un eveniment frumos, nu? :)
Multumim pentru fotografii lui Radu Cristi, Tudor Butu, Radu Neagu, Livia Costache, Razvan Novac Photography.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.