"Nici nu ati venit bine de la mare ca plecati la munte". Asa suna o replica din celebra serie de filme cu Brigada Diverse si mi se cam potriveste. Dupa ce saptamana trecuta am alergat pe malul marii, iata-ne acum la Brasov, la poalele Tampei.
Vineri seara ne-au apucat pariurile, Mihaela a inceput aceasta serie. Mi-am luat blogul la rasfoit (traiasca blogul, ca memoria proprie mai pierde din detalii cu timpul) si mi-am amintit ca pentru mine este a 4-a participare consecutiva la Semimaraton Intersport Brasov, ca acum 4 ani aceasta a fost prima mea cursa montana si ca am avut timpi modesti, dar din ce in ce mai buni de la an la an. Imi aduc aminte si de cele doua "batalii" cu colegul de club Buri, cate una castigata de fiecare dintre noi, ce ne mai distram noi la Brasov. Daca in 2015 reusisem sa imi bat timpul din anul anterior cu numai 4 secunde (dar l-am batut, da?) pe motive de gheata, acum eram din nou cel putin in aceeasi forma (antrenamentul pentru Ironman e si el bun la ceva) si am zis ca fara 2:10 nu ma mai intorc de la Brasov.
Sambata de dimineata ne gasim in tren, e si Miha, e si Razvan, si Marian Chiriac, e trenul plin de alergatori. La 9:40 suntem in gara, la 10 avem deja kiturile ridicate si inca 2 ore disponibile pana la start, sunt multi cunoscuti si nu ne plictisim, este si un grup serios din Pitesti. Soarele incalzea bine, nici urma de zapada, ma rog, asa era si anul trecut pana ce a inceput sa fulguie. Dar acum nu, pe la 11:45 intram in sectorul de start si deja mor de cald cu foita de vant pe mine. Caut pe cineva sa i-o las, nu mai zaresc pe nimeni asa ca mi-o infasor la brau.
Imi vin tot felul de ganduri in incercarea de a intra in Zen Mode, caci pentru mine daca zen nu e, nimic nu e. Din fericire km se succed, eu alerg bucati bune cu gandul ca la km 8 urcarea se va termina. Profit de un punct de alimentare si iau cateva bucati de banana, poate-poate. Ma gandesc ca nu oi fi obisnuit cu pantofii acestia de alergare, e prima lor cursa mai adevarata. Eh hai gata cu vaicarelile, bag capul in pamant si pana la urma ajung in Poiana. Doua pahare de isotonic, 3 bucati de banana si incepe coborarea prin padure.
Nu stiu cum sa zic, dar in 50 de metri mi s-au pornit motoarele si am inceput sa zburd. E putin umed, dar nu e noroi, sar peste radacinile iesite la suprafata solului si topai ca un caprior. Sunt si eu surprins ca starea psihica mi s-a schimbat atat de rapid. Si sunt si mai surprins ca nu alunec, bai dar deloc, acesti La sportiva Ultra Raptor mi se par minunati, dupa vreo 2 km de testat mi-am dat seama ca sunt foarte stabili si ca in sfarsit pot cobora si eu mai avantat, ma saturasem imi tot fuga picioarele de sub mine pe orice poteca cat de cat alunecoasa. Traseul urca si coboara domol, eu mai depasesc cateva persoane si ma simt tare bine. Se formeaza un grup al nostru si ne tot schimbam la trena, cum s-ar zice daca am fi la ciclism.
Iesim in drumul forestier pe care il stiam destul de abrupt si plin de pietris si unde de obicei coboram infranat. Dau drumul la picioare si ma duc chiar bine, simt o durere in partea stanga, cred ca de la zdruncinaturi, gandindu-ma in timpul asta la organele interne si la cum s-or fi simtind ele acum. Insa ce mai conteaza, am aderenta si ma duc blana pana la punctul de alimentare de la km 16 de unde iau doua pahare de apa. De aici traseul se mai aplatizeaza, alergam pe curba de nivel cu urcari si coborari domoale, suntem deasupra Brasovului a carui panorama se vede tare frumos.
Mai prind cativa oameni din urma, il am in fata pe George, unul dintre Dacii Liberi, da!, celalalt grup de daci :). Nici nu imi vine sa cred ca deja am ajuns la acel ultim hop, dealul pe care toti il injura pentru ca, desi nu e foarte inalt, e abrupt al naibii si e "pus" aici la km 19. Imping in picioare si nu ma las, e ultima reduta. Urmeaza o coborare prin padure, o urcare scurta catre Bisericuta unde este un grup galagios de voluntari, cobor si intru pe aleile asfaltate. Hai ca asta a fost, arunc picioarele mult in spate si gonesc nebuneste spre finish.
A fost o cursa tare frumoasa in pofida faptului ca nu m-am simtit prea bine pe primii km. Cand ma uit la ceas nu imi vine sa cred ochilor: 1:57:58. Wooooow!, cu 20 de minute mai bine ca anul trecut. Nu pot sa ma abtin sa nu scot un chiot de bucurie :)) Pana la urma timpul oficial din clasament este 1:58:59, locul 193/759, 128/450 la M23-39.
Mai raman la finish vreo jumatate de ora pana vin toti cunoscutii, si ei au facut personal best astazi. Mihaela este responsabila cu fotografiile glorioase de la final. La revedere Brasov, poate ne mai vedem si la anul :)
Duminica de dimineata in Bucuresti a fost prima editie a Bucharest 10k & Family Run, un motiv bun de iesit din casa pentru o alergare de recovery, in care am avut si rol de personal pace maker. A lot of fun in the sun pe strazile libere ale Bucurestiului si multa voie buna.
Multumim Luiza Loloiu, Alin Botea, Mihaela, Victor Vatavu, Sabi Titeiu, Radu Cristi pentru fotografii.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Vineri seara ne-au apucat pariurile, Mihaela a inceput aceasta serie. Mi-am luat blogul la rasfoit (traiasca blogul, ca memoria proprie mai pierde din detalii cu timpul) si mi-am amintit ca pentru mine este a 4-a participare consecutiva la Semimaraton Intersport Brasov, ca acum 4 ani aceasta a fost prima mea cursa montana si ca am avut timpi modesti, dar din ce in ce mai buni de la an la an. Imi aduc aminte si de cele doua "batalii" cu colegul de club Buri, cate una castigata de fiecare dintre noi, ce ne mai distram noi la Brasov. Daca in 2015 reusisem sa imi bat timpul din anul anterior cu numai 4 secunde (dar l-am batut, da?) pe motive de gheata, acum eram din nou cel putin in aceeasi forma (antrenamentul pentru Ironman e si el bun la ceva) si am zis ca fara 2:10 nu ma mai intorc de la Brasov.
Sambata de dimineata ne gasim in tren, e si Miha, e si Razvan, si Marian Chiriac, e trenul plin de alergatori. La 9:40 suntem in gara, la 10 avem deja kiturile ridicate si inca 2 ore disponibile pana la start, sunt multi cunoscuti si nu ne plictisim, este si un grup serios din Pitesti. Soarele incalzea bine, nici urma de zapada, ma rog, asa era si anul trecut pana ce a inceput sa fulguie. Dar acum nu, pe la 11:45 intram in sectorul de start si deja mor de cald cu foita de vant pe mine. Caut pe cineva sa i-o las, nu mai zaresc pe nimeni asa ca mi-o infasor la brau.
3..2..1...START
Aleile inguste ale Brasovului sunt neincapatoare pentru avantul sutelor de participanti. Plec alaturi de Ciprian , dar ne pierdem rapid prin multime, fiecare face propriul slalom incercand sa castige niste minute sau mai degraba sa nu le piarda. Crosetez si mai stau de vorba cu cei intalniti in cale, depasesc mult pentru ca am plecat de la coada plutonului si incepe urcarea. Drum forestier in serpentine, il cunosc atat de bine, in 2013 l-am parcurs vai-vai, in 2015 l-am alergat integral, acum nu ma regasesc. Parca nu am chef, nu inteleg de ce, imi simt picioarele grele si fara energie. Ma tot gandesc la bicicleta de aseara, ce naiba, gata cu vaicarelile ca daca vrem triatlon trebuie sa ne obisnuim cu senzatia de picioare obosite. Cateva zeci de metri incep sa merg si asta ma oftica, dar poate mi-oi reveni. Ce-i drept nici nu m-am uitat la ceas, poate aveam vreun ritm prea ridicat si pulsul sus, insa oricum nu am habar ce ritm ar trebui sa am pe urcare, e prima alergare cu diferenta de nivel de la MPC incoace.Imi vin tot felul de ganduri in incercarea de a intra in Zen Mode, caci pentru mine daca zen nu e, nimic nu e. Din fericire km se succed, eu alerg bucati bune cu gandul ca la km 8 urcarea se va termina. Profit de un punct de alimentare si iau cateva bucati de banana, poate-poate. Ma gandesc ca nu oi fi obisnuit cu pantofii acestia de alergare, e prima lor cursa mai adevarata. Eh hai gata cu vaicarelile, bag capul in pamant si pana la urma ajung in Poiana. Doua pahare de isotonic, 3 bucati de banana si incepe coborarea prin padure.
Nu stiu cum sa zic, dar in 50 de metri mi s-au pornit motoarele si am inceput sa zburd. E putin umed, dar nu e noroi, sar peste radacinile iesite la suprafata solului si topai ca un caprior. Sunt si eu surprins ca starea psihica mi s-a schimbat atat de rapid. Si sunt si mai surprins ca nu alunec, bai dar deloc, acesti La sportiva Ultra Raptor mi se par minunati, dupa vreo 2 km de testat mi-am dat seama ca sunt foarte stabili si ca in sfarsit pot cobora si eu mai avantat, ma saturasem imi tot fuga picioarele de sub mine pe orice poteca cat de cat alunecoasa. Traseul urca si coboara domol, eu mai depasesc cateva persoane si ma simt tare bine. Se formeaza un grup al nostru si ne tot schimbam la trena, cum s-ar zice daca am fi la ciclism.
Iesim in drumul forestier pe care il stiam destul de abrupt si plin de pietris si unde de obicei coboram infranat. Dau drumul la picioare si ma duc chiar bine, simt o durere in partea stanga, cred ca de la zdruncinaturi, gandindu-ma in timpul asta la organele interne si la cum s-or fi simtind ele acum. Insa ce mai conteaza, am aderenta si ma duc blana pana la punctul de alimentare de la km 16 de unde iau doua pahare de apa. De aici traseul se mai aplatizeaza, alergam pe curba de nivel cu urcari si coborari domoale, suntem deasupra Brasovului a carui panorama se vede tare frumos.
Mai prind cativa oameni din urma, il am in fata pe George, unul dintre Dacii Liberi, da!, celalalt grup de daci :). Nici nu imi vine sa cred ca deja am ajuns la acel ultim hop, dealul pe care toti il injura pentru ca, desi nu e foarte inalt, e abrupt al naibii si e "pus" aici la km 19. Imping in picioare si nu ma las, e ultima reduta. Urmeaza o coborare prin padure, o urcare scurta catre Bisericuta unde este un grup galagios de voluntari, cobor si intru pe aleile asfaltate. Hai ca asta a fost, arunc picioarele mult in spate si gonesc nebuneste spre finish.
A fost o cursa tare frumoasa in pofida faptului ca nu m-am simtit prea bine pe primii km. Cand ma uit la ceas nu imi vine sa cred ochilor: 1:57:58. Wooooow!, cu 20 de minute mai bine ca anul trecut. Nu pot sa ma abtin sa nu scot un chiot de bucurie :)) Pana la urma timpul oficial din clasament este 1:58:59, locul 193/759, 128/450 la M23-39.
Mai raman la finish vreo jumatate de ora pana vin toti cunoscutii, si ei au facut personal best astazi. Mihaela este responsabila cu fotografiile glorioase de la final. La revedere Brasov, poate ne mai vedem si la anul :)
Duminica de dimineata in Bucuresti a fost prima editie a Bucharest 10k & Family Run, un motiv bun de iesit din casa pentru o alergare de recovery, in care am avut si rol de personal pace maker. A lot of fun in the sun pe strazile libere ale Bucurestiului si multa voie buna.
Multumim Luiza Loloiu, Alin Botea, Mihaela, Victor Vatavu, Sabi Titeiu, Radu Cristi pentru fotografii.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.