Au trecut aproape 4 ani de cand particip la concursuri sportive, povestea asta frumoasa a inceput odata cu ideea de a face un maraton la MIB 2012. De vreun an si jumatate a aparut la orizont si triatlonul, odata cu Tulcea 2014. Majoritatea curselor au mers bine, m-am pregatit pentru ele, dar au fost si cateva in care nu m-am simtit stralucit din diverse motive, la Roma a fost cel mai greu. Uite ca a venit si momentul pentru un DNF (did not finish), unul la care nu m-as fi gandit. Din pacate la Fara Asfalt nu am reusit sa ajung la finish pentru ca triatlonul meu s-a terminat inca inainte de a incepe cu adevarat.
Dar sa o luam cu inceputul. Ajungem vineri dupa-amiaza in 2 Mai, mancam si mergem pe plaja sa vedem cum stau lucrurile. Marea era destul de linistita, ne luam kiturile si ne mai invartim pe acolo observand cum vine furtuna, dar si cum trece si ne ocoleste. Aflam ca in Vama Veche plouase cu galeata si ca pe autostrada cei care au venit mai spre seara au prins vijelie mare. Marea parca s-a mai agitat putin insa valurile erau suficient de mici cat sa nu ne dea batai de cap.
Sambata de dimineata in zona de start era atmosfera de mare concurs, Fara Asfalt este la a 7-a editie si e un concurs foarte apreciat. Apa e linistita, nu sunt deloc valuri ceea ce ma bucura. Imi las bicicleta in zona de tranzitie si pregatesc echipamentul pentru a-mi fi la indemana. Locul meu era tocmai la capatul zonei de tranzit ceea ce inseamna ca trebuie sa alerg multicel de la iesirea din apa pana la bicicleta si erau pietre, hmmm. Nu prea ma inteleg eu cu mersul descult, dar gasesc o solutie, fac rost de niste papuci de la Madalin, hai ca imi vin bine chiar daca sunt cu doua marimi mai mici, parca ar fi din aia de tarahumara :))
La 9:30 ar fi trebuit sa fie startul elitelor, dar se intarzie cu sedinta tehnica asa ca stau linistit pe mal, stiam ca startul meu e la 15 minute dupa ei. Tocmai aici cred ca a fost problema, am stat prea linistit si asta avea sa ma coste, habar n-am ce a fost in capul meu de am luat cursa atat de usor. Pana la urma se da startul concurentilor din Super Liga, dupa care ma indrept si eu catre apa. Brrr, e cam rece, am neopren, dar la intrarea in mare tot se simte, iti ia ceva timp pana te "aclimatizezi", mai ales ca stand in neopren pe mal ma incalzisem, iar diferenta de temperatura dintre corpul meu si apa era mare. Vad ca lumea se agita, apuc sa bag o data capul in apa si mi se pare rece; mai simtisem asta si la alte triatloane insa dupa mai multe scufundari stiam ca ma obisnuiesc. Incepe sa se numere de start. Deja?! Hmm, credeam ca mai e timp. Plecam, sunt undeva pe la jumatatea plutonului ceea ce nu fac de obicei la inot, dau din brate si tin cot la cot cu cei din jur. E prima daca cand simt cum e sa iti iei palme peste picioare si sa zboare maini peste tot pe langa tine. Nu ma las, trag tare de brate, tin dupa cei din fata mea pana cand... Pana cand mi se taie respiratia. Am o senzatie ca ma sufoc, as da orice sa ma pot agata de un culoar cum e cel de la bazin si sa ma odihnesc cateva clipe. Ma uit in fata si vad ca pana la baliza mai este foarte mult, unde ma duc eu asa in largul marii?? Dau doua brate in stilul bras si imi vine stralucita idee sa ma intorc. Nu m-am gandit deloc, probabil ca in astfel de momente nu stai prea mult pe ganduri.. Fac cale intoarsa, ii ocolesc pe cei care veneau din spate si ajung la mal. Aici erau cei de la categoria 40+ care se pregateau de start. O intalnesc pe Daniela Florea, nu ii vine nici ei sa creada ca m-am intors, pentru o clipa m-am gandit ca as putea sa mai plec inca o data cu ei, dar nu m-am hotarat.
Ei iau startul, eu ies pe mal, numai in locul meu sa nu fiti. Stiti faza aceea cand Tom isi pune pe cap o punga de hartie pe care a scris "Ugly"? Cam asa eram. Urc pe faleza, un voluntar ma intreaba de ce nu sunt in apa, eu ii zic ca m-am intors, el intelege cu greu de ce si cum? Ii predau chip-ul si asta e, cursa mea s-a incheiat. Imi spune ca daca vreau pot continua cu celelalte probe in afara concursului. Ma indrept spre zona de finish inot, vorbesc cu cativa oameni, dar eu sunt cu mintea in alta parte, totul s-a intamplat foarte repede si nu imi vine sa cred ca am abandonat. Cei mai buni inotatori ies din apa in aplauzele spectatorilor. Ma hotarasc sa plec la bicicleta, macar vad si eu cum e acest traseu laudat de toata lumea, fac un antrenament de bike si mai ales ma mai calmez, mai bine sa gafai acolo decat sa stau sa ma gandesc la cai verzi pe pereti.
O iau la fuga catre bicicleta cu papucii in mana, uite ca pot alerga si descult. Dezbrac neoprenul si ma incalt, nu ma grabesc pentru ca as vrea sa las sa treaca cat mai multi participanti, nu as vrea sa ii incurc pentru ca eu sunt out of race. Pentru mine incepe Duatlon Fara Asfalt :). Ies repede din zona de tranzit, urc pe bicicleta si incep cu o panta in urcare. Traversam soseaua si intram pe un camp care inteleg ca a fost asfaltat de curand. Ma intreb cam pe unde sunt in comparatie cu ceilalti si ma gandesc ca ar fi fost bine sa mai astept putin si sa plec ultimul. In fine, intru in ritm si pedalez bine. Traseul este destul de tehnic, are zone care ma zdruncina serios, are santuri, bolovani, iarba mare, curbe, cateva urcari si coborari, este frumos. La primul punct de apa nu iau nici o sticla, aveam bidonul meu pe care nu il mai gasesc peste 10 minute cand mi se face sete, sarise din suport de la zdruncinaturi. Nu-i bai, e innorat si nu prea transpir. Imi intra o creanga intre spite care face un zgomot de parca as avea motor, ma opresc sa o scot. Si m-am mai oprit o data, cu frane si derapaje, reusind sa raman pe picioarele mele, traseul asta chiar imi place! Iesim pentru putina vreme pe o portiune cu asfalt dupa care intram din nou pe pamant, este plat si fara gropi, se poate pedala tare aici. Eram gata-gata sa ratez o curba la 90 de grade, franez puternic si nu ies in decor, ma depaseste Marius Dumitran cu ciclocross-ul lui si il alerg pana la final, apropiindu-ma si de 40 de km/h pe unele portiuni.
Las bicicleta in tranzitie si plec la alergare. Traseul este foarte frumos, e pe malul marii in directia Vama Veche si e cam greu, nisipul e afanat, efortul depus este mai mare ca la o alta alergare, cei 3 km pana in Vama Veche ma pun serios la munca. In Vama iau un pahar de apa, o salut pe Mealca si urcam pe faleza, aici drumul e batut si se poate alerga mai tare. Iarba mare opune ceva rezistenta la inaintare, dupa 2 km revenim pe plaja si continuam pe unde venisem catre finish.
Sa zic oare ca am terminat cu succes un duatlon (varianta optimista) sau ca nu am reusit sa termin Triatlon Fara Asfalt (varianta pesimista/realista)? Conteaza mai putin, important este ca am invatat cateva lucruri pe care sper sa le tin minte. Fara Asfalt, cu siguranta voi reveni!
Photo credits: Bogdan Popa, Fara Asfalt
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Dar sa o luam cu inceputul. Ajungem vineri dupa-amiaza in 2 Mai, mancam si mergem pe plaja sa vedem cum stau lucrurile. Marea era destul de linistita, ne luam kiturile si ne mai invartim pe acolo observand cum vine furtuna, dar si cum trece si ne ocoleste. Aflam ca in Vama Veche plouase cu galeata si ca pe autostrada cei care au venit mai spre seara au prins vijelie mare. Marea parca s-a mai agitat putin insa valurile erau suficient de mici cat sa nu ne dea batai de cap.
Sambata de dimineata in zona de start era atmosfera de mare concurs, Fara Asfalt este la a 7-a editie si e un concurs foarte apreciat. Apa e linistita, nu sunt deloc valuri ceea ce ma bucura. Imi las bicicleta in zona de tranzitie si pregatesc echipamentul pentru a-mi fi la indemana. Locul meu era tocmai la capatul zonei de tranzit ceea ce inseamna ca trebuie sa alerg multicel de la iesirea din apa pana la bicicleta si erau pietre, hmmm. Nu prea ma inteleg eu cu mersul descult, dar gasesc o solutie, fac rost de niste papuci de la Madalin, hai ca imi vin bine chiar daca sunt cu doua marimi mai mici, parca ar fi din aia de tarahumara :))
La 9:30 ar fi trebuit sa fie startul elitelor, dar se intarzie cu sedinta tehnica asa ca stau linistit pe mal, stiam ca startul meu e la 15 minute dupa ei. Tocmai aici cred ca a fost problema, am stat prea linistit si asta avea sa ma coste, habar n-am ce a fost in capul meu de am luat cursa atat de usor. Pana la urma se da startul concurentilor din Super Liga, dupa care ma indrept si eu catre apa. Brrr, e cam rece, am neopren, dar la intrarea in mare tot se simte, iti ia ceva timp pana te "aclimatizezi", mai ales ca stand in neopren pe mal ma incalzisem, iar diferenta de temperatura dintre corpul meu si apa era mare. Vad ca lumea se agita, apuc sa bag o data capul in apa si mi se pare rece; mai simtisem asta si la alte triatloane insa dupa mai multe scufundari stiam ca ma obisnuiesc. Incepe sa se numere de start. Deja?! Hmm, credeam ca mai e timp. Plecam, sunt undeva pe la jumatatea plutonului ceea ce nu fac de obicei la inot, dau din brate si tin cot la cot cu cei din jur. E prima daca cand simt cum e sa iti iei palme peste picioare si sa zboare maini peste tot pe langa tine. Nu ma las, trag tare de brate, tin dupa cei din fata mea pana cand... Pana cand mi se taie respiratia. Am o senzatie ca ma sufoc, as da orice sa ma pot agata de un culoar cum e cel de la bazin si sa ma odihnesc cateva clipe. Ma uit in fata si vad ca pana la baliza mai este foarte mult, unde ma duc eu asa in largul marii?? Dau doua brate in stilul bras si imi vine stralucita idee sa ma intorc. Nu m-am gandit deloc, probabil ca in astfel de momente nu stai prea mult pe ganduri.. Fac cale intoarsa, ii ocolesc pe cei care veneau din spate si ajung la mal. Aici erau cei de la categoria 40+ care se pregateau de start. O intalnesc pe Daniela Florea, nu ii vine nici ei sa creada ca m-am intors, pentru o clipa m-am gandit ca as putea sa mai plec inca o data cu ei, dar nu m-am hotarat.
Ei iau startul, eu ies pe mal, numai in locul meu sa nu fiti. Stiti faza aceea cand Tom isi pune pe cap o punga de hartie pe care a scris "Ugly"? Cam asa eram. Urc pe faleza, un voluntar ma intreaba de ce nu sunt in apa, eu ii zic ca m-am intors, el intelege cu greu de ce si cum? Ii predau chip-ul si asta e, cursa mea s-a incheiat. Imi spune ca daca vreau pot continua cu celelalte probe in afara concursului. Ma indrept spre zona de finish inot, vorbesc cu cativa oameni, dar eu sunt cu mintea in alta parte, totul s-a intamplat foarte repede si nu imi vine sa cred ca am abandonat. Cei mai buni inotatori ies din apa in aplauzele spectatorilor. Ma hotarasc sa plec la bicicleta, macar vad si eu cum e acest traseu laudat de toata lumea, fac un antrenament de bike si mai ales ma mai calmez, mai bine sa gafai acolo decat sa stau sa ma gandesc la cai verzi pe pereti.
O iau la fuga catre bicicleta cu papucii in mana, uite ca pot alerga si descult. Dezbrac neoprenul si ma incalt, nu ma grabesc pentru ca as vrea sa las sa treaca cat mai multi participanti, nu as vrea sa ii incurc pentru ca eu sunt out of race. Pentru mine incepe Duatlon Fara Asfalt :). Ies repede din zona de tranzit, urc pe bicicleta si incep cu o panta in urcare. Traversam soseaua si intram pe un camp care inteleg ca a fost asfaltat de curand. Ma intreb cam pe unde sunt in comparatie cu ceilalti si ma gandesc ca ar fi fost bine sa mai astept putin si sa plec ultimul. In fine, intru in ritm si pedalez bine. Traseul este destul de tehnic, are zone care ma zdruncina serios, are santuri, bolovani, iarba mare, curbe, cateva urcari si coborari, este frumos. La primul punct de apa nu iau nici o sticla, aveam bidonul meu pe care nu il mai gasesc peste 10 minute cand mi se face sete, sarise din suport de la zdruncinaturi. Nu-i bai, e innorat si nu prea transpir. Imi intra o creanga intre spite care face un zgomot de parca as avea motor, ma opresc sa o scot. Si m-am mai oprit o data, cu frane si derapaje, reusind sa raman pe picioarele mele, traseul asta chiar imi place! Iesim pentru putina vreme pe o portiune cu asfalt dupa care intram din nou pe pamant, este plat si fara gropi, se poate pedala tare aici. Eram gata-gata sa ratez o curba la 90 de grade, franez puternic si nu ies in decor, ma depaseste Marius Dumitran cu ciclocross-ul lui si il alerg pana la final, apropiindu-ma si de 40 de km/h pe unele portiuni.
Las bicicleta in tranzitie si plec la alergare. Traseul este foarte frumos, e pe malul marii in directia Vama Veche si e cam greu, nisipul e afanat, efortul depus este mai mare ca la o alta alergare, cei 3 km pana in Vama Veche ma pun serios la munca. In Vama iau un pahar de apa, o salut pe Mealca si urcam pe faleza, aici drumul e batut si se poate alerga mai tare. Iarba mare opune ceva rezistenta la inaintare, dupa 2 km revenim pe plaja si continuam pe unde venisem catre finish.
Sa zic oare ca am terminat cu succes un duatlon (varianta optimista) sau ca nu am reusit sa termin Triatlon Fara Asfalt (varianta pesimista/realista)? Conteaza mai putin, important este ca am invatat cateva lucruri pe care sper sa le tin minte. Fara Asfalt, cu siguranta voi reveni!
Photo credits: Bogdan Popa, Fara Asfalt
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.