Daca vrei sa vezi durere pura, grimase, dinti inclestati, toate combinate cu o vointa de fier trebuie sa mergi macar si ca spectator la un concurs Ironman. Pe caldura aia de 45 de grade toti participantii erau transfigurati, se murea de cald pe fiecare km, dar nimeni nu isi dorea sa incheie lupta inainte sa ajunga la linia de finish. Inca un pumn de gheata in trisuit, inca un pahar de cola si inca un km. 3800 m de inot, 180 de km pe bicicleta, 42 de km de alergare, de lupta cu soarele si mai ales cu gandurile proprii, despre asta a fost XMAN Romania 2016. Despre asta este un Ironman in general, intotdeauna efortul trece cu mult de planul fizic, iar psihicul este cel care dicteaza pentru ore bune.
Anul acesta am ales proba de Ironman 70.3, Half Ironman adica, nu ma intrebati cat de greu mi-a fost sa ma decid si cate "de ce"-uri mi-au fost adresate. Desi eu incepeam la ora 9, sambata de dimineata la 6 eram pe malul lacului alaturi de prietenii care se pregateau sa ia startul la full si am inceput sa regret ca nu am ales din nou tortul cel mare. 8 ore mai tarziu, dupa ce soarele ma incinsese mai tare decat o facuse vreodata, privindu-i pe "colegii" care continuau sa alerge tura dupa tura m-am gandit ca uneori iau si decizii inteligente :), desi nu caldura a fost motivul pentru alegerea facuta.
Istvan plasase deja balizele pe lac, numai bine sa facem si noi o tura. Apa e calda, chiar fiarta in unele zone la suprafata, ceva mai rece spre fund, sunt vreo 24 de grade. Imi pun casca, ochelarii, ii asez bine si ma arunc in lac. Nu am avut niciodata asa senzatie, apa are o culoare galben-maronie si nu se vedea nimic-nimic, nici mainile nu mi le vedeam; inundatiile de saptamana trecuta au tulburat serios lacul. Am pornit incetisor, am testat si bras-ul si crawl-ul, am stat si in pluta. Dupa o tura de traseu eram convins ca nu voi avea nici o problema a doua zi, eram in modul #excesdezen. Am continuat carboloading-ul, paste, paste si iar paste, plus MaltoCarboloading de la Isostar. Dupa-amiaza am ridicat kiturile, ne-am revazut cu multi cunoscuti, asta este una din partile care imi place tare mult la Oradea. Pregatesc bicicleta si o las in tranzitie de cu seara, dupa care mai mancam o portie de paste si asistam la sedinta tehnica. Si acum hai la somn ca urmeaza o zi lunga!
Comentam de pe margine, unii sunt foarte rapizi, altii sunt ambitiosi foc, se dau lupte mari in apa, fiecare are propriile vise si obiective. Incep sa ma gandesc la inotul meu, mai este o ora si voi intra si eu la apa, hai ca va fi bine, imi propun sa ma bucur de aceasta cursa si sa nu ma stresez pe motive de timp (spusesem ca ar fi frumos sa cobor sub 6 ore, dar nu e musai) si recorduri, vorba Irinei, pentru mine va fi personal best pentru ca e primul Half Ironman la care particip :)) Din pacate Sabin se opreste dupa 2 ture, fir-ar sa fie, nu a reusit sa isi calmeze demonii din cap si s-a panicat. Am emotii pentru David care si-a pierdut casca de inot inca de la prima tura si inoata cu parul pe fata.
Dar gata, hai ca timpul a trecut si se apropie startul nostru. Mi-am aranjat ca la carte lucrurile in tranzitie, am deja ceva experienta. Raman in trisuit, imi pun casca de inot si ochelarii si pe la 8:35 ma tot invit cu Ileana care sa intre primul in apa. Uuuu ce mocirla este, dar apa e calda si buna. Alex Diaconu ma sfatuieste sa raman in spate la start si sa ocolesc balizele mai in larg ca sa nu imi iau coate si picioare in invalmaseala. Bag un 300 m de incalzire si sunt pregatit.
Ma opresc pret de 10 secunde ca sa imi scot apa din ochelari si sa ii asez mai bine, cu o saptamana inainte de concurs ochelarii cu care inot de vreo 3 ani au inceput sa dea semne de batranete si sa ia apa insa nu am vrut sa ii schimb tocmai acum pentru ca nu inotasem niciodata cu altii. Nu stiu ce ritm duc, nu prea ma intereseaza, atata timp cat am oameni in jurul meu sunt inca in cursa :)) Glumesc, oi inota eu mai slab, dar nu se punea problema sa nu ma incadrez in timp (stati sa ma vedeti la anul, este foarte mult loc de imbunatatit la inot). Incep sa cant in gand, am avut o singura piesa pe care am fredonat-o si la inot si la bicicleta, ritmul ei este perfect, se sincronizeaza cu miscarea de brate. Hop, s-a mai dus o tura, am trecut de jumatate.
Deja m-am incalzit si tura a treia merge brici, gata am intrat pe a patra, don't stop me now, I'm having such a good time, ooooh yeeeea :)) Dupa penultima baliza o iau Braila, succed mai multe brate fara sa mai ridic capul din apa si ma trezesc iesit de pe trasa ideala. Eh fir-ar, ma opresc, privesc catre baliza si dau mai tare din brate. Ma tot petrec cu un brasist, ba el o ia inainte, ba eu, nu scapam deloc unul de celalalt si ajungem la ponton impreuna. Ce sa vezi, era Alex Stratulat :) Ies din apa, imi dau jos casca si ochelarii si sprintez catre zona de tranzitie. Arunc un ochi pe ceas, 56 de minute, slabut, dar macar am fost zen si m-am bucurat de inot :)
Intru pe traseu, voi avea de parcurs 3 ture. Sunt convins ca am inotat mai prost ca multa lume asa ca am de depasit serios la bicicleta, ceea ce se va si intampla. Prind din urma multi concurenti cu numere verzi si inainte de prima intoarcere ii vad pe Tigrut, pe Mugurel si pe Dan Andrei pe care mi-i iau ca repere, voi vedea la urmatoarele intoarceri cum ma voi situa fata de ei. Incepe prima urcare, de fapt seria aceea de 3 urcari cascadate, merg struna, depasesc si pe aici si ajung in dreptul Bisericii unde arunc jos unul din bidoane si iau din mers altul plin cu apa buna si rece. Urmeaza o scurta coborare, curba 90 de grade la stanga, si un fals plat in coborare pe care prind viteza asezat pe aerobare. Ma bucur sa ii vad pe Ciprian, pe David, pe Lilica si pe Daniela Florea, ma bucur pentru ca stiu ca inotul lor sufera serios si faptul ca ii intalnesc pe traseu inseamna ca s-au incadrat in timpul limita.
Intorc in Cauaceu, ajung la Cetariu, ma dau tare pe coborare si intru pe a doua tura. In continuare mai prind oameni verzi din urma. Nutritia este un element foarte important la o cursa pe distante lungi, mai ales pe asa caldura, asa ca am grija sa mananc doua batoane pe ora, le am puse pe cadru, scot cate unul din mers, il desfac cu ajutorul dintilor si musc jumatate. Cu gura plina incerc sa mai si respir, se pare ca in efort respir foarte putin pe nas si mai mult pe gura. Iau si a doua jumatate si gata batonul, indes ambalajul in buzunarul de la spate ca nu sta nimeni sa faca curat dupa noi, beau apa si ii dau inainte. In drum spre Uileacu de Munte mai intalnesc cativa cunoscuti, ne salutam si ne vedem fiecare de drum. Inca o urcare spre Cetariu, sus cer un bidon de isotonic, imi scapa primul bidon dar un alt voluntar este pe faza si reusesc sa prind sticla. Stanga spre Cauaceu, distanta fata de cativa "iepuri" pe care ii aveam in vizor se micsoreaza. Mugurel are pana si iese pentru moment din joc, mi-ar fi placut sa ma fortez sa il prind. Un tractor cu remorca traverseaza soseaua, imi taie calea si ma face sa franez, urlu ceva la el, dar e in zadar, astept putin si ma strecor prin spatele lui. Cobor din nou tare pe la Cetariu, ma rog, tare inseamna vreo 60 km/h cu mainile pe frane caci soferii ce veneau din fata nu se jeneaza sa intre in depasiri si mi-e teama sa nu imi blocheze banda.
Intru pe a treia tura, este ultima. Privesc ceasul si vad ca am o medie de 30 de km/h, nu e rau, ba e chiar bine, hai sa incerc sa o mentin. Tigrut se opreste la pit-stop intr-un tufis, na ca am mai pierdut un iepure, eu acum ce fac? Pai hai sa mai bag un baton ca va veni alergarea si trebuie sa am rezervorul plin. Plin, plin, dar apa bauta pune presiune si parca ar merge o oprire. Nici gand! Nu ma opresc eu acum, nu vreau sa imi stric media, sunt in targetul de sub 6 ore timp final. Mai am jumatate de tura, arunc bidonul si cer un altul dar se pare ca nimeni nu ma aude. Apaaaa, mai aveti apa??, strig eu. Ma aude Ion Alexandru, "proful" de la bazin si alearga pe langa mine cu un bidon plin. Mersi mult, Alex, ii dau tare pe coborare, ii salut pe voluntarii de la capatul turei si ma indrept spre finish. Ah, dar nu e simplu, mai sunt vreo 6-7 km si urmeaza cunoscutul Cires, cireasa de pe tort cum spun Ironamanii oradeni. Sunt aproape singur, vad pe cineva departe pe o urcare si imi propun sa ma apropii. E greu al naibii, sunt mai multe urcari cascadate. Pe margine vreo 5 vacute stau tolanite si se uita la mine. E bine la umbra, nu? Ciresul ma duce cu gandul la... cirese :), dar nu zaresc decat niste corcodusi. Gata cu urcarea, ma indrept spre lac, media mi-a scazut la 29 dar tot e bine, cobor catre Oradea, incing franele pe coborare si in vreo doua curbe stranse.
Ma opresc pe fiecare tura la punctul de alimentare, ba iau apa, ba iau isotonic, iau si rosii cu sare care sunt extraordinare pentru ca imi mai schimba gustul. Ritmul incepe sa scada, dar sunt in target. Nu mai rezist si opresc langa un copac pentru acelasi motiv pentru care se duc si cateii :)).
Pe masura ce turele treceau ritmul meu scadea si odata cu el se ducea in plopi si doza de zen. Sa vezi ca nu imi iese, daca o tin tot asa voi face mai mult de 6 ore per total. Incep sa ma enervez, de ce oare mi-oi fi propus eu un timp tinta, nu fac niciodata asta, ultimele dati cand am facut-o m-am simtit prost la final si de fiecare data cand nu mi-am setat un target de timp mi-au iesit curse de care am fost foarte multumit. Acum de ce fac asta? De ce trebuie ca timpul sa dea masura lucrurilor? Dupa vreo 4-5 ture in care m-am certat cu mine am reusit sa imi trimit mintea la plimbare, am butonat ceasul ca sa nu mai vad pace-ul si am ridicat capul din pamant. Hai sa alerg asa de placere, e atat de frumos la Oradea, hai mai bine sa fiu vesel decat stresat. Aici a fost punctul cheie al cursei.
Trec pe langa Istvan si ma anunta ca mai am 8 ture. Am trecut de jumatatea probei, hai ca se poate! Sabin era langa punctul de alimentare si il rog sa imi pregateasca niste apa cu gheata pentru urmatoarea trecere; a facut asta vreo de vreo 3 ori pana cand a gasit un bidon pe care mi l-a dat la a patra trecere; ce apa buna! "Ma agat" de cativa oameni care trec pe langa mine pentru a mentine motorul in turatie, locomotiva fumega, scot aburi peste tot, sunt incins, dar nu ma las. Diana Miazga a stat langa o tasnitoare din parc toata ziua si ne-a stropit la fiecare trecere, am regasit-o aici si tarziu in noapte la finalul probei de Ironman, nu mi-a venit sa cred. Multumim Diana!
Mai am 5 ture, iau ultimul gel, beau cola si imi indes din nou doi pumni de gheata in trisuit, aaaah ce bine se simte. Dupa 2 minute toata gheata era topita, am racire cu apa :)) Nu mai stiu cat e ceasul, probabil ca nu voi scoate sub 6 ore, dar nici nu conteaza, la ce caldura este afara e bine ca macar termin. Mai sunt 4 ture, simt ca aceasta cursa e ca si incheiata. Ma intersectez cu Dan Dudas si mai stam putin de vorba dupa care fiecare isi vede de ritmul sau. Pe traseu au ajuns si cativa din participantii la proba full, se face aglomeratie, gheata este cel mai solicitat produs in Oradea la ora asta. Mai am 2 ture, alerg si mai fac o baie la tasnitoare.
Il intreb pe Istvan daca am intrat pe ultima tura, imi confirma, ma opresc in dreptul lui Sabin si ma scotocesc prin buzunarul de la spate dupa telefonul mobil, l-am carat degeaba toata cursa ca nu am avut starea sa imi pun muzica, dar acum ar fi bun de o poza la finish. Accelerez, ii salut pe voluntari si sprintez pe ultima lungime de parc. Vad linia de finish, panglica aceea cu numele meu ma asteapta, o apuc cu ambele maini si o ridic deasupra capului de parca as ridica centura care se acorda la galele de box. I did it! Dacu' este un Ironman si jumatate :)) Primesc medalia si pun pauza la ceas. Cam asta a fost, o cursa care mi-a placut, mult mai scurta ca cea de anul trecut cand am fost la full, dar foarte intensa. Ma invart putin pe acolo dupa imi aduc aminte sa ma uit la ceas. Nu imi vine sa cred!!! Am scos sub 5h:53min! Hai ca asta e tare, deci "ascunsesem" ceasul ca sa nu ma mai stresez cu timpul si cand colo a iesit asa cum imi propusesem. Incurcate sunt caile Ironman-ului.
Misiunea mea s-a incheiat insa niste oameni trec acum prin lupte grele, macar cu o incurajare si cu un sfat si tot ii putem ajuta. Am ramas pe margine pana tarziu in noapte, am strigat la ei, i-am aplaudat, le-am mai dat cate un pahar cu apa si i-am vazut venind la finish, unul cate unul, cu zambetul pe buze. Ei sunt oamenii de fier pe care canicula nu a reusit sa ii topeasca. Imi iau bicicleta din tranzitie si ma pregatesc sa plec spre casa, moment in care cineva vine la mine, imi strange mana si imi spune ca se afla la aceasta linie de finish pentru ca anul trecut a citit povestea mea despre Ironman; cred ca a fost cel mai emotionant moment al zilei. Aveti grija ce cititi, intr-o zi vi s-ar putea intampla si voua :)
Photo credits: AROBS X-MAN ROMANIA, AMO Riders, Alin Reus
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Anul acesta am ales proba de Ironman 70.3, Half Ironman adica, nu ma intrebati cat de greu mi-a fost sa ma decid si cate "de ce"-uri mi-au fost adresate. Desi eu incepeam la ora 9, sambata de dimineata la 6 eram pe malul lacului alaturi de prietenii care se pregateau sa ia startul la full si am inceput sa regret ca nu am ales din nou tortul cel mare. 8 ore mai tarziu, dupa ce soarele ma incinsese mai tare decat o facuse vreodata, privindu-i pe "colegii" care continuau sa alerge tura dupa tura m-am gandit ca uneori iau si decizii inteligente :), desi nu caldura a fost motivul pentru alegerea facuta.
Drumul
Am plecat joi de dimineata catre locul faptei. Pentru cei care stau in sudul tarii Oradea pare la capatul lumii. Noi, cand spunem "mergem la Oradea" stim exact la ce ne referim, sunt oameni care fac asta de ani de zile si nu s-au saturat sa stea 10 ore in masina (si sa puna pe net poze insotite de comentariul "Oradea venim") pentru ca de la acolo isi iau doza de fier care le ajunge tot anul.Tura de recunoastere
Desi stiam traseul de anul trecut nu puteam rata tura de recunoastere. La ora 10 ne-am adunat la Hanul Pescarilor si am plecat in grup, in pedalat lejer, sa vedem traseul. Alex ma intreba daca am dat cu apa pe mine, eram deja fleasca din cap pana in picioare dupa 3 km. Am luat aminte de locurile unde asfaltul este spart, pe Cires, renumitul Cires, cine stie il cunoaste :) Apoi am intrat pe bucla care trebuia parcursa de mai multe ori a doua zi, asfaltul bun, am mers incetisor, ne-am readus aminte de pante. Dupa mai bine de o ora ne-am intors la Hanul Pescarilor.Istvan plasase deja balizele pe lac, numai bine sa facem si noi o tura. Apa e calda, chiar fiarta in unele zone la suprafata, ceva mai rece spre fund, sunt vreo 24 de grade. Imi pun casca, ochelarii, ii asez bine si ma arunc in lac. Nu am avut niciodata asa senzatie, apa are o culoare galben-maronie si nu se vedea nimic-nimic, nici mainile nu mi le vedeam; inundatiile de saptamana trecuta au tulburat serios lacul. Am pornit incetisor, am testat si bras-ul si crawl-ul, am stat si in pluta. Dupa o tura de traseu eram convins ca nu voi avea nici o problema a doua zi, eram in modul #excesdezen. Am continuat carboloading-ul, paste, paste si iar paste, plus MaltoCarboloading de la Isostar. Dupa-amiaza am ridicat kiturile, ne-am revazut cu multi cunoscuti, asta este una din partile care imi place tare mult la Oradea. Pregatesc bicicleta si o las in tranzitie de cu seara, dupa care mai mancam o portie de paste si asistam la sedinta tehnica. Si acum hai la somn ca urmeaza o zi lunga!
IronDay - sa ne "distram" putin
Sambata la ora 5 suna ceasul, eram deja treaz. Startul meu este la ora 9, insa nu pot rata startul celor de la proba full mai ales ca am multi prieteni acolo, iar Ciprian Ioan, David Iancu, Sabin, Ciprian Pietris, Adrian, Cristian sunt la prima lor participare, hai sa ii incurajam putin. Minutele trec repede, la 6:30 se inchide zona de tranzitie si lacul se umple de casti albastre, e timpul pentru incalzire. Atmosfera este de nedescris in cuvinte, XMAN Romania a reusit sa creeze o comunitate frumoasa. Stau pe mal si ma uit cum ei iau startul, avand o urma de regret ca nu sunt si eu acolo.
Comentam de pe margine, unii sunt foarte rapizi, altii sunt ambitiosi foc, se dau lupte mari in apa, fiecare are propriile vise si obiective. Incep sa ma gandesc la inotul meu, mai este o ora si voi intra si eu la apa, hai ca va fi bine, imi propun sa ma bucur de aceasta cursa si sa nu ma stresez pe motive de timp (spusesem ca ar fi frumos sa cobor sub 6 ore, dar nu e musai) si recorduri, vorba Irinei, pentru mine va fi personal best pentru ca e primul Half Ironman la care particip :)) Din pacate Sabin se opreste dupa 2 ture, fir-ar sa fie, nu a reusit sa isi calmeze demonii din cap si s-a panicat. Am emotii pentru David care si-a pierdut casca de inot inca de la prima tura si inoata cu parul pe fata.
Dar gata, hai ca timpul a trecut si se apropie startul nostru. Mi-am aranjat ca la carte lucrurile in tranzitie, am deja ceva experienta. Raman in trisuit, imi pun casca de inot si ochelarii si pe la 8:35 ma tot invit cu Ileana care sa intre primul in apa. Uuuu ce mocirla este, dar apa e calda si buna. Alex Diaconu ma sfatuieste sa raman in spate la start si sa ocolesc balizele mai in larg ca sa nu imi iau coate si picioare in invalmaseala. Bag un 300 m de incalzire si sunt pregatit.
3..2..1..START
Emotiile cresc, deci voi avea de inotat 4 ture, nu e mult dar nici putin, 2000 de metri am mai facut de atatea ori si sunt sigur ca va merge. Se porneste valtoarea! Ii las pe cei din fata sa agite apele si plec si eu, printre ultimii. Pana la prima baliza prind destui oameni din urma si incerc sa imi fac drum printre ei, e invalmaseala mare. Apoi ne mai rasfiram, iau baliza urmatoare in vizor, se vede destul de bine, inot relaxat. E o senzatie ciudata, la suprafata apa este foarte calda, iar mai jos ceva mai rece, simt niste furnicaturi pe brate, o fi de la diferenta de temperatura sau de la emotii? Trec putin in bras, privesc inca o data catre baliza, o ocolesc si pe a doua si tin dupa cei din fata pentru ca urmatoarea e ceva mai departe si nu am chef sa ma uit dupa ea. Ma indrept spre ultima baliza, bag capul in pamant... aaa pardon, in apa, si dau brat dupa brat, hai ca s-a dus un sfert din proba.
Ma opresc pret de 10 secunde ca sa imi scot apa din ochelari si sa ii asez mai bine, cu o saptamana inainte de concurs ochelarii cu care inot de vreo 3 ani au inceput sa dea semne de batranete si sa ia apa insa nu am vrut sa ii schimb tocmai acum pentru ca nu inotasem niciodata cu altii. Nu stiu ce ritm duc, nu prea ma intereseaza, atata timp cat am oameni in jurul meu sunt inca in cursa :)) Glumesc, oi inota eu mai slab, dar nu se punea problema sa nu ma incadrez in timp (stati sa ma vedeti la anul, este foarte mult loc de imbunatatit la inot). Incep sa cant in gand, am avut o singura piesa pe care am fredonat-o si la inot si la bicicleta, ritmul ei este perfect, se sincronizeaza cu miscarea de brate. Hop, s-a mai dus o tura, am trecut de jumatate.
Deja m-am incalzit si tura a treia merge brici, gata am intrat pe a patra, don't stop me now, I'm having such a good time, ooooh yeeeea :)) Dupa penultima baliza o iau Braila, succed mai multe brate fara sa mai ridic capul din apa si ma trezesc iesit de pe trasa ideala. Eh fir-ar, ma opresc, privesc catre baliza si dau mai tare din brate. Ma tot petrec cu un brasist, ba el o ia inainte, ba eu, nu scapam deloc unul de celalalt si ajungem la ponton impreuna. Ce sa vezi, era Alex Stratulat :) Ies din apa, imi dau jos casca si ochelarii si sprintez catre zona de tranzitie. Arunc un ochi pe ceas, 56 de minute, slabut, dar macar am fost zen si m-am bucurat de inot :)
Tranzitia 1 + proba de ciclism
Trag repede sosetele in picioare, pantofii de ciclism, imi pun casca, ochelarii de soare, bag gelul de la Nutrend si sorb puternic apa de bidon de ma si inec, mai sorb o data, pun toate accesoriile in sac pentru a fi transportate la tranzitia a doua si am fugit. Alerg pe langa bicicleta pana la capatul zonei si urc. Incepem cu o panta, spre deosebire de anul trecut cand dupa inot nu prea mai aveam vlaga, acum merg bine, imi propun sa fac o proba buna, sunt "numai" 90 de km si chiar daca avem pante eu ma bucur de ele, prefer un traseu cu pante decat unul plat ca o clatita (cum zice bikemap :) Cobor Ciresul cu frana trasa, aici drumul este praf, dar ceva imi spune ca nu voi face pana (am totusi doua camere de rezerva la mine insa nu am chef sa le folosesc, imi strica zenul :)) chiar daca am schimbat vreo 6 camere in ultima saptamana, mai mult sau mai putin pentru a-mi antrena aceasta abilitate).Intru pe traseu, voi avea de parcurs 3 ture. Sunt convins ca am inotat mai prost ca multa lume asa ca am de depasit serios la bicicleta, ceea ce se va si intampla. Prind din urma multi concurenti cu numere verzi si inainte de prima intoarcere ii vad pe Tigrut, pe Mugurel si pe Dan Andrei pe care mi-i iau ca repere, voi vedea la urmatoarele intoarceri cum ma voi situa fata de ei. Incepe prima urcare, de fapt seria aceea de 3 urcari cascadate, merg struna, depasesc si pe aici si ajung in dreptul Bisericii unde arunc jos unul din bidoane si iau din mers altul plin cu apa buna si rece. Urmeaza o scurta coborare, curba 90 de grade la stanga, si un fals plat in coborare pe care prind viteza asezat pe aerobare. Ma bucur sa ii vad pe Ciprian, pe David, pe Lilica si pe Daniela Florea, ma bucur pentru ca stiu ca inotul lor sufera serios si faptul ca ii intalnesc pe traseu inseamna ca s-au incadrat in timpul limita.
Intorc in Cauaceu, ajung la Cetariu, ma dau tare pe coborare si intru pe a doua tura. In continuare mai prind oameni verzi din urma. Nutritia este un element foarte important la o cursa pe distante lungi, mai ales pe asa caldura, asa ca am grija sa mananc doua batoane pe ora, le am puse pe cadru, scot cate unul din mers, il desfac cu ajutorul dintilor si musc jumatate. Cu gura plina incerc sa mai si respir, se pare ca in efort respir foarte putin pe nas si mai mult pe gura. Iau si a doua jumatate si gata batonul, indes ambalajul in buzunarul de la spate ca nu sta nimeni sa faca curat dupa noi, beau apa si ii dau inainte. In drum spre Uileacu de Munte mai intalnesc cativa cunoscuti, ne salutam si ne vedem fiecare de drum. Inca o urcare spre Cetariu, sus cer un bidon de isotonic, imi scapa primul bidon dar un alt voluntar este pe faza si reusesc sa prind sticla. Stanga spre Cauaceu, distanta fata de cativa "iepuri" pe care ii aveam in vizor se micsoreaza. Mugurel are pana si iese pentru moment din joc, mi-ar fi placut sa ma fortez sa il prind. Un tractor cu remorca traverseaza soseaua, imi taie calea si ma face sa franez, urlu ceva la el, dar e in zadar, astept putin si ma strecor prin spatele lui. Cobor din nou tare pe la Cetariu, ma rog, tare inseamna vreo 60 km/h cu mainile pe frane caci soferii ce veneau din fata nu se jeneaza sa intre in depasiri si mi-e teama sa nu imi blocheze banda.
Intru pe a treia tura, este ultima. Privesc ceasul si vad ca am o medie de 30 de km/h, nu e rau, ba e chiar bine, hai sa incerc sa o mentin. Tigrut se opreste la pit-stop intr-un tufis, na ca am mai pierdut un iepure, eu acum ce fac? Pai hai sa mai bag un baton ca va veni alergarea si trebuie sa am rezervorul plin. Plin, plin, dar apa bauta pune presiune si parca ar merge o oprire. Nici gand! Nu ma opresc eu acum, nu vreau sa imi stric media, sunt in targetul de sub 6 ore timp final. Mai am jumatate de tura, arunc bidonul si cer un altul dar se pare ca nimeni nu ma aude. Apaaaa, mai aveti apa??, strig eu. Ma aude Ion Alexandru, "proful" de la bazin si alearga pe langa mine cu un bidon plin. Mersi mult, Alex, ii dau tare pe coborare, ii salut pe voluntarii de la capatul turei si ma indrept spre finish. Ah, dar nu e simplu, mai sunt vreo 6-7 km si urmeaza cunoscutul Cires, cireasa de pe tort cum spun Ironamanii oradeni. Sunt aproape singur, vad pe cineva departe pe o urcare si imi propun sa ma apropii. E greu al naibii, sunt mai multe urcari cascadate. Pe margine vreo 5 vacute stau tolanite si se uita la mine. E bine la umbra, nu? Ciresul ma duce cu gandul la... cirese :), dar nu zaresc decat niste corcodusi. Gata cu urcarea, ma indrept spre lac, media mi-a scazut la 29 dar tot e bine, cobor catre Oradea, incing franele pe coborare si in vreo doua curbe stranse.
Tranzitia 2 + alergarea
Am ajuns in parc, uite zona de tranzitie. Cobor de pe bicicleta, apas butonul ceasului si fug catre rastelul cu numarul 38. Las bicicleta, incalt "adidasii" de running si intreb in stanga si in dreapta pe unde ies la alergare. Imi simt degetele de la picioare amortite, imi fac griji ca asta ar putea sa imi strice alergarea insa dupa prima tura am un pace de 5 min/km. Hehe, e prea bine, hai sa continuam. Dupa vreo 4 km imi dau seama ca nu va fi deloc usor. Este o caldura ucigatoare, ma asteptam sa fie cald, dar chiar asa? Cu o saptamana in urma iesisem la o alergare tot pe la ora 13 si dupa 4 km, cam rapizi ce-i drept, am considerat ca e mai bine sa ma duc acasa ca ma incinsesem ca o soba :))Ma opresc pe fiecare tura la punctul de alimentare, ba iau apa, ba iau isotonic, iau si rosii cu sare care sunt extraordinare pentru ca imi mai schimba gustul. Ritmul incepe sa scada, dar sunt in target. Nu mai rezist si opresc langa un copac pentru acelasi motiv pentru care se duc si cateii :)).
Pe masura ce turele treceau ritmul meu scadea si odata cu el se ducea in plopi si doza de zen. Sa vezi ca nu imi iese, daca o tin tot asa voi face mai mult de 6 ore per total. Incep sa ma enervez, de ce oare mi-oi fi propus eu un timp tinta, nu fac niciodata asta, ultimele dati cand am facut-o m-am simtit prost la final si de fiecare data cand nu mi-am setat un target de timp mi-au iesit curse de care am fost foarte multumit. Acum de ce fac asta? De ce trebuie ca timpul sa dea masura lucrurilor? Dupa vreo 4-5 ture in care m-am certat cu mine am reusit sa imi trimit mintea la plimbare, am butonat ceasul ca sa nu mai vad pace-ul si am ridicat capul din pamant. Hai sa alerg asa de placere, e atat de frumos la Oradea, hai mai bine sa fiu vesel decat stresat. Aici a fost punctul cheie al cursei.
Trec pe langa Istvan si ma anunta ca mai am 8 ture. Am trecut de jumatatea probei, hai ca se poate! Sabin era langa punctul de alimentare si il rog sa imi pregateasca niste apa cu gheata pentru urmatoarea trecere; a facut asta vreo de vreo 3 ori pana cand a gasit un bidon pe care mi l-a dat la a patra trecere; ce apa buna! "Ma agat" de cativa oameni care trec pe langa mine pentru a mentine motorul in turatie, locomotiva fumega, scot aburi peste tot, sunt incins, dar nu ma las. Diana Miazga a stat langa o tasnitoare din parc toata ziua si ne-a stropit la fiecare trecere, am regasit-o aici si tarziu in noapte la finalul probei de Ironman, nu mi-a venit sa cred. Multumim Diana!
Mai am 5 ture, iau ultimul gel, beau cola si imi indes din nou doi pumni de gheata in trisuit, aaaah ce bine se simte. Dupa 2 minute toata gheata era topita, am racire cu apa :)) Nu mai stiu cat e ceasul, probabil ca nu voi scoate sub 6 ore, dar nici nu conteaza, la ce caldura este afara e bine ca macar termin. Mai sunt 4 ture, simt ca aceasta cursa e ca si incheiata. Ma intersectez cu Dan Dudas si mai stam putin de vorba dupa care fiecare isi vede de ritmul sau. Pe traseu au ajuns si cativa din participantii la proba full, se face aglomeratie, gheata este cel mai solicitat produs in Oradea la ora asta. Mai am 2 ture, alerg si mai fac o baie la tasnitoare.
Il intreb pe Istvan daca am intrat pe ultima tura, imi confirma, ma opresc in dreptul lui Sabin si ma scotocesc prin buzunarul de la spate dupa telefonul mobil, l-am carat degeaba toata cursa ca nu am avut starea sa imi pun muzica, dar acum ar fi bun de o poza la finish. Accelerez, ii salut pe voluntari si sprintez pe ultima lungime de parc. Vad linia de finish, panglica aceea cu numele meu ma asteapta, o apuc cu ambele maini si o ridic deasupra capului de parca as ridica centura care se acorda la galele de box. I did it! Dacu' este un Ironman si jumatate :)) Primesc medalia si pun pauza la ceas. Cam asta a fost, o cursa care mi-a placut, mult mai scurta ca cea de anul trecut cand am fost la full, dar foarte intensa. Ma invart putin pe acolo dupa imi aduc aminte sa ma uit la ceas. Nu imi vine sa cred!!! Am scos sub 5h:53min! Hai ca asta e tare, deci "ascunsesem" ceasul ca sa nu ma mai stresez cu timpul si cand colo a iesit asa cum imi propusesem. Incurcate sunt caile Ironman-ului.
Misiunea mea s-a incheiat insa niste oameni trec acum prin lupte grele, macar cu o incurajare si cu un sfat si tot ii putem ajuta. Am ramas pe margine pana tarziu in noapte, am strigat la ei, i-am aplaudat, le-am mai dat cate un pahar cu apa si i-am vazut venind la finish, unul cate unul, cu zambetul pe buze. Ei sunt oamenii de fier pe care canicula nu a reusit sa ii topeasca. Imi iau bicicleta din tranzitie si ma pregatesc sa plec spre casa, moment in care cineva vine la mine, imi strange mana si imi spune ca se afla la aceasta linie de finish pentru ca anul trecut a citit povestea mea despre Ironman; cred ca a fost cel mai emotionant moment al zilei. Aveti grija ce cititi, intr-o zi vi s-ar putea intampla si voua :)
Photo credits: AROBS X-MAN ROMANIA, AMO Riders, Alin Reus
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.