Finalul excursiei noastre pe Eurovelo 6

Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a.

Ziua 14 - Ce frumos se vede Romania de pe malul sarbesc

La Bela Crkva aveam si micul-dejun inclus numai ca incepan cu cu ora 8. Hmm cam tarziu, pai ce facem, pierdem vremea doar ca sa asteptam sa ne pice mancarea pe masa? Pana la urma am decis sa ramanem ca n-o fi bai daca nu plecam in zori, mai dormim si noi o ora ca doar e vacanta. Ne asteapta 110 km, am mai facut asta, deja suntem invatati. Plus ca e ultima zi lunga si ne permitem sa ii dam mai in forta in caz ca ne-ar prinde seara, ma gandesc eu. Asadar la 8 mancam, o omleta mica si ceva branza, sunca, nu e cine stie ce,puteam trai si fara :).

La 8:30 incalecam si pedalam 10-12 km pana la Stara Palanka unde e bacul. Ups! abia la 10:15 pleaca urmatorul transport, acum e 9 fix, bine ca n-am ajuns mai devreme. Am fi putut trece si la 7 insa era complicat de prins. Mai este un cicloturist care asteapta, dar nu intram in vorba, cred ca nu ne-am trezit suficient. Se mai aduna lume cu masini si motociclete, vine bacul, urcam si pornim. Dunarea se vede foarte frumos serpuind printre stanci rasarite in mijlocul apei. Deja ne intrebam pe care mal e Romania caci mai sunt ceva insule si nu ne prindem exact.

Pana la urma schimbam cateva vorbe cu cicloturistul enigmatic, e francez, a plecat tocmai din Franta si vrea sa ajunga la... Mioveni. Deci pe bune? Cat de mare e continentul asta si noi intalnim.un francez care merge cu bicicleta pana la Mioveni la o nunta? Mioveni care e langa Pitesti in caz ca nu stiti, adica locul nostru de bastina. Minunat! :) Scoate harta si mai dezbatem putin pana ce ajungem la mal.

Ne uram succes si pe cai ca deja avem intarziere mare si nu ca ar fi vreo problema, dar e foarte-foarte cald. Urcam cateva pante, ne ratacim putin prin oras si iesim pe chei. Rulam fix pe malul Dunarii, cu Romania in stanga, in zare se vede Moldova Noua. Dunarea aici trece printre munti si e mult mai spectaculoasa decat in sesul din ultima perioada.

Ia uite am si semnal de la Vodafone RO, ia sa sun sa vad ce mai fac cei de acasa (parca as fi fost plecat in vrea expeditie de vreo cateva luni!). Serbia nu e in UE si tariful e de vreo 2 EUR pe minut, pana sa ma prind am luat un cost suplimentar de vreo 50 de coco acum cateva zile, sa imi fie de bine!

Traseul duce catre Golubac si traverseaza muntii, suntem ca intr-un defileu, asemanator cu Valea Oltului, dar la scara mai mare. Oprim sa mancam in Golubac si bagam si doua ore de somn ca ii cald tare si tot avem intarziere :)) Nu ne grabim, trag un somn chiar bun in parcul din acest orasel pana cand aud o doamna rostind repetat un cuvant la capul nostru: “naj, naj, naj". Ne trezim, ce vrea sa spuna? Intre timp deja incepem sa ne strangem lucrurile intinse pe iarba, Ionut crede ca vrea sa ne spuna ca nu avem voie sa stam pe iarba. Hmm... doi politisti se tot plimbau prin zona, dar nu ne-au reprosat nimic si sigur ne vazusera ca nu era dificil. Batranica face semne ca si cum ar scrie ceva, Mada cauta un pix prin bagaje sa i-l dea. Dar nu, nu era asta. Ia o sticla de jos si o taie cu un cutit imaginar, aaaa deci asta era! Ionut ii da briceagul sau si o vedem cum se indeparteaza. Haha, pacat de el ca a fost un briceag bun mai Ionut, il aveai demult, e timpul sa iti iei unul nou, glumesc eu. Este cald, pana se lamureste situatia ma duc sa fac o baie in Dunare, aaah ce bine e! Cand ies ii vad pe Ionut si pe Mada cu cate o felie de pepene in maini, deci de aia ne cerea tanti cutit :)

Se balaceste si Ionut si o luam din loc, e deja ora 4 si noi suntem abia la jumatatea distantei, dupa ce ca am plecat tarziu dimineata am mai si stat la somn, asta inseamna sa fi in vacanta. Se innoreaza in zare si vedem fulgere, parca e putin mai racoare. Ii dau bataie si o iau putin inainte, imi place acest gen de traseu, e cu urcari si coborari, il iau asa ca pe o provocare si nu imi vine sa ma opresc. Partea mai putin placuta este ca are tuneluri, ups asta nu era in plan, nu am mai luat si farul de acasa. In fata primului dintre ele opresc si scot frontala ca sa fac ceva lumina, cam putina, bateriile sunt pe terminate. La tunelurile de 100 de metri e acceptabil caci lumina din ambele capete e suficienta pentru a lumina intreg tunelul insa au fost cateva de peste 200 m si acolo am orbecait, e aiurea rau sa te afli intr-o mare de intuneric si sa ai o lumina chioara. Noroc ca nu m-am intersectat decat cu doua masini care m-au zarit, le-am bagat putin lanterna in ochi ca sa fiu sigur ca ma iau in seama.

Nu mai mai opresc sa ii astept pe colegii de drum ca poate dura ceva si mi-e sa nu ma prinda si noaptea. Traseul paraseste drumul asfaltat si coboara intr-o vale adanca, e pietris pe jos, o tine asa vreo 3 km dupa care urca si da din nou in asfalt. Urcarile cu inclinatie 10% mi se par interesante mai ales ca sunt lungi si imi propun sa nu ma opresc pana sus. Ce frumos se vede malul romanesc la apus!

Mi-e cam sete, sunt cateva case din loc in loc insa nu opresc sa cer apa. Ajung in Donji Milanovac la amurg si opresc fix la primul peco de unde iau apa si o cola. Buuuun! Vad si o masina cu numar de Arges, salut vecine :) Cum am ceva avans ca timp, estimez ca peste 30 de minute, ma duc sa caut cazarea, urmez track-ul GPS facut de Ionut si parasesc centrul urcand undeva prin sat pe o panta inclinata bine. Ajung la punctul indicat si nu vad vreo pensiune, ma mai invart si intru in vorba cu o babuta care nu auzise de niciun Nemajna Mihailovic. Ia ca vine un nene cu doua galeti in maini, am crezut ca el e gazda ca tot spunea ceva cu voce tare, insa avea chef de povesti in loc sa ma duca spre casa, ne intelegem greu, el in sarba eu in romana si engleza. Mai cheama pe cineva, nu stie nimeni nimic despre cel cautat de mine si ma indruma catre centru, in fond acolo e zona turistica.

Ma intorc la benzinarie unde ma intalnesc cu Sinziana, dam impreuna o tura de centru si zicem ca ar fi bine sa ne strangem cu totii si sa cautam impreuna asa ca tot la benzinarie ajungem. Noroc ca prind semnal din Romania si intru pe net ca sa gasesc adresa, ah da e fix in centru. Aproape se innoptase cand vin Ionut ai Madalina, gasim.casa cu pricina, intram, bagam si bicicletele inauntru, ne-am descurcat. Foarte complicat cu plata, noi pastrasem bani sarbesti asa cam la fix cat stiam noi ca ne costa potrivit rezervarii online. Insa nenea mai adauga ceva taxa turistica si el stie ce asa ca incepem sa ne scotocim, dam pana la ultimul leut (dinarut), ultimul-ultimul, ultima moneda si norocul nostrum este ca pana la urma se strange suma.

Mergem la magazin sa luam ceva de mancare, mare magazin dar nu prea gaseai nimic. Ne-am scos cu un pepene mare si niste bere. Complicat cu plata caci am vrut bere la sticla, mi se pare mai apetisanta, insa la casa nu putem plati cu cardul si sticlele pentru ca sunt considerate garantie si trebuie returnate. Dupa ce ne prindem care e baiul si nemaiavand nici un banut sarbesc renuntam la sticle si luam niste doze. Ne intoarcem la pensiune si le spun colegilor de calatorie ca oficial excursia s-a incheiat! Mai avem 60 de km si suntem foarte aproape de casa. Stiti cum e in Turul Frantei cand de obicei ultima etapa e asa de gala intrucat zarurile sunt deja aruncate? Cam asa ma simteam. Numai ca Ionut zice sa nu ne grabim ca mai avem, Ionut's style :) Noapte buna!

Ziua 15 – Bine am revenit in Romania

Aveam de prins un tren la 14:30 din Drobeta Turnu-Severin asa ca ne trezim relative devreme, adica tot pe la 6 ca de obicei. Mancam putin si scoatem bicicletele afara. Nenea care ne-a gazduit pare cam somnoros, dar e multumit de afacerea facuta, pai unde mai gasea el asa turisti? Trecem un pod peste un brat al Dunarii, e cam racoare, se cunoaste ca e mai multe.

Parerea mea e ca avem timp berechet, mai luam o mica pauza dupa care prind din nou ceva avans ca sa ma incalzesc. A fost o excursie foarte interesanta, pacat ca s-a terminat sau bine ca s-a terminat? Incepusem sa intram in rutina, trezit, mancat, imbracat, facut bagajul si pe biciclete. Apoi pedalat o zi intreaga, iar mancat, stat la umbra, cautam apa, mai pedalam inca putin, ajuns la pensiune, mancat, dormit. Hai ca a fost frumos, am vazut o groaza de locuri, daca am fi mers cu masina n-ar fi fost la fel. Cred ca ne-a prins faza cu cicloturismul, deja avem in plan alte cateva destinatii.

Uite ca se vede vama, e ceva coada. Ma opresc chiar in dreptul indicatorului care arata Drobeta Turnu-Severin la stanga si aici ne regrupam. Apoi ne asezam politicos in coloana de masini asteptand sa ne vina randul. Intre timp alti doi cicloturisti trec in directia opusa si ne salute, nu s-au oprit ca sa-i intrebam ce au vazut pe la noi prin Romania. Trecem de vama, traversam Dunarea pe la Portile de Fier si am ajuns acasa!

Pana la Drobeta mai avem vreo 10 km, sa ii dam bataie. Traficul e destul de serios, cam trec tiruri, pana la o intersectie unde scapam. Ne invartim putin, dar gasim repede gara. Poate ar fi fost frumos sa ajungem pe bicicleta pana acasa, studiasem putin problema insa ar mai fi fost 400 de km si s-au cam dus zilele de concediu. Ne luam bilete dupa care mergem sa cautam ceva de mancare. Trenul vine, urcam bicicletele in ultimul vagon, le mai demontam, le mai inghesuim si incap pana la urma.

In cateva ore, nu mai retin cate ca am avut si intarziere, iata-ne in Gara de Nord, locul de unde a inceput toata calatoria. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea! Si daca nu ati citit-o pe toata rasfoiti va rog link-urile de mai jos ca poate fi interesanta.

Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-a, partea a III-a, partea a IV-a.

  Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.

Delivered by FeedBurner