Daca e ianuarie este inevitabil Semimaraton Gerar. Ajuns deja la a 7-a editie, concursul acesta ne scoate din hibernare si ne pune la ars grasimile acumulate in pauza dintre sezoane si mai ales in perioada sarbatorilor. Daca nu ar fi Gerar e posibil ca primavara sa ne gaseasca tot la gura sobei, cu cozonacii si vinul fiert pe masa, asteptand topirea zapezilor. Eh, glumesc, nici chiar asa! Gerarul este acel declic care iti da batai de cap, te scoate din starea de leneveala si te trimite in parc. Asa ca imediat ce trece si Anul Nou suflarea de alergatori amatori se pune pe treaba, mai mult sau mai putin, cu gandul de a intra in forma si scoate un rezultat frumos la inceput de an (sau macar de a nu trage echipa in jos). Dar ce faci cand toata echipa e nepregatita? Paaaiii... stai linistit, daca ei nu se antreneaza eu de ce sa ma obosesc, cat de tare ar putea sa ma faca sa gafai? Asa gandea Dacu', linistindu-se de fiecare data cand mai schimba cate o vorba cu coechipierii BuriDac si Micul Dac.
Din decembrie am inceput sa invart roata pe hometrainer si asta imi asigura o stare de confort, totusi fac ceva sport :) Au venit zapezi mari urmate de zile foarte geroase, cum sa iesi la alergat pe vremea asta?! Si mai invart o data roata ca sa imi satisfac pofta de endorfine si sa transpir suficient cat sa nu am mustrari de constiinta. Zilele trec, intram in saptamana cursei, panica! Baaai, dar eu nu alerg? De cand nu am mai alergat? Nu mi-e greu sa fac socoteala ultimelor luni, de la Maraton Atena nu am decat 2 alergari, pffff. Marti de dimineata ma incalzesc putin plimband aspiratorul prin casa si endorfinele generate ma trimit direct in IOR. Wooow, ce frumos e sa alergi, ia uite ce bine arata parcul, lacul e inghetat, aleile sunt curatate si surprinzator mai pot sa alerg si chiar imi place. Aceleasi reprosuri vesnice, "de ce naiba nu ai fi mai alergat ca ia uite ce bine e!". Adun 10 km la ritm bunicel, surprinzator. Gata, sunt pregatit! Urmeaza o febra musculara serioasa, urmare a ultimelor luni de "antrenament", care imi trece la timp.
Noutatea de anul acesta este ca se va alerga noaptea. Startul nostru, fiind echipa de baieti, este la ora 16:00, deci vom prinde si ceva lumina naturala. Cealalta noutate este ca BuriDac cedeaza inainte de start, fortat de o glezna care nu ii dadea pace de ceva vreme. Oups... se cauta dac! Analizam 2-3 CV-uri si il alegem pe Alex Ionescu, cel mai viteaz si mai hotarat dintre dacii aspiranti. Deci avem echipa si cred ca vom avea si un portdrapel, un alergator care sa ne duca spre victorie, am vazut eu pe Facebook ca Alex are ceva alergari in picioare.
Alergam binisor, deja suntem pe tura a doua si Octy isi aminteste ca a uitat sa isi securizeze pieptul cu armura specifica alergatorilor, aoleu!, nici eu! Dupa jumatatea cursei au inceput sa se vada si consecintele, ori romanii aia ne-au atacat miseleste, ori era de la lipsa leucoplastului. Ce-i drept pozele sunt spectaculoase :) Oprim la realimentare dupa 10 km si ne lasam greu dusi de la masa aceea cu bunatati. Daca antrenament nu avem macar cu energie sa ne incarcam. Pe tura a 4-a ne gandim ca mai avem doua, una de sacrificiu si "pe ultima sa o alergam tare", zice Alex. Haha, cred ca e o gluma, eu deja imi simt picioarele incordate.
La fiecare trecere prin zona de finish acceleram, muzica si fotografii ne dau un imbold. Alex sta cu ochii pe ceas, macar sa nu sarim de 5:30 min/km, cica mai avem de recuperat cateva secunde. Socotelile acestea ne prind bine caci nu ne culcam pe o ureche, ne tot depasim cu vreo doua echipe, mai batem o data palma cu voluntarii si intram pe ultima tura.
Alex nu glumea, imediat ce trecem de urcarea aceea accelereaza si ne trage dupa el tot tinandu-ne de vorba. Nu ne lasam mai prejos, formam trenuletul dacic si prindem din urma 3-4 echipe. Treaba merge unsa... aaa... hai mai e mult? Nu gafai, dar picioarele se incordeaza puternic, sper sa ma mai dau jos din pat maine :)) Aleile Politehnicii se cufundasera in intuneric, temperatura scazuse cu cateva grade, iar noi ne indreptam spre finish. Intre timp se daduse si al doilea start. Intoarcem in capatul aleii dinspre Regie, il salutam pe pinguinul Bogdan si suntem in linie dreapta catre finish. Eu de obicei nu prea sprintez la finalurile curselor, ce rost mai are, dar acum nu am incotro. Si parca imi place, trag de brate si arunc picioarele in fata, inca putin... hai, hai.... si gata, am terminat! Printre gafaieli apuc sa pun pauza la ceas, 1:59:59, haha, hai ca nu e rau, e sub doua ore :)
Ne tragem putin sufletul si mergem sa ne schimbam. Buri ne intampina si ne da si premiul, cate un magnet proaspat printat cu echipa dacica. De acum suntem 4 daci aspiranti la echipa pentru Gerar, ma gandesc ca la anul sa dam concurs ca sa stabilim cine va fi "rezerva", asta asa, ca sa avem o motivatie in plus :)
Photos by "Miscarea face bine"
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Din decembrie am inceput sa invart roata pe hometrainer si asta imi asigura o stare de confort, totusi fac ceva sport :) Au venit zapezi mari urmate de zile foarte geroase, cum sa iesi la alergat pe vremea asta?! Si mai invart o data roata ca sa imi satisfac pofta de endorfine si sa transpir suficient cat sa nu am mustrari de constiinta. Zilele trec, intram in saptamana cursei, panica! Baaai, dar eu nu alerg? De cand nu am mai alergat? Nu mi-e greu sa fac socoteala ultimelor luni, de la Maraton Atena nu am decat 2 alergari, pffff. Marti de dimineata ma incalzesc putin plimband aspiratorul prin casa si endorfinele generate ma trimit direct in IOR. Wooow, ce frumos e sa alergi, ia uite ce bine arata parcul, lacul e inghetat, aleile sunt curatate si surprinzator mai pot sa alerg si chiar imi place. Aceleasi reprosuri vesnice, "de ce naiba nu ai fi mai alergat ca ia uite ce bine e!". Adun 10 km la ritm bunicel, surprinzator. Gata, sunt pregatit! Urmeaza o febra musculara serioasa, urmare a ultimelor luni de "antrenament", care imi trece la timp.
Noutatea de anul acesta este ca se va alerga noaptea. Startul nostru, fiind echipa de baieti, este la ora 16:00, deci vom prinde si ceva lumina naturala. Cealalta noutate este ca BuriDac cedeaza inainte de start, fortat de o glezna care nu ii dadea pace de ceva vreme. Oups... se cauta dac! Analizam 2-3 CV-uri si il alegem pe Alex Ionescu, cel mai viteaz si mai hotarat dintre dacii aspiranti. Deci avem echipa si cred ca vom avea si un portdrapel, un alergator care sa ne duca spre victorie, am vazut eu pe Facebook ca Alex are ceva alergari in picioare.
3..2..1.. START
Imbracam tunicile dacice, punem chipiurile pe cap si ne pregatim de start. Afara e caldut, vreo 5 grade cu plus, numai bine de alergat. Si ne-am pornit, aleile Politehnicii se umplu de alergatori. Nu avem un obiectiv, la inceput zicem sa alergam cu 6 min/km ceea ce totusi ni se pare prea incet si plecam repejor. O vreme tinem langa Emil si Alex Stratulat, nu mai gustasem demult glumele lor, dupa care ne punem pe depasit. Voluntarii ne recunosc dupa echipamentul deja consacrat si ne indeamna la lupta, noi ii luam in serios.
Alergam binisor, deja suntem pe tura a doua si Octy isi aminteste ca a uitat sa isi securizeze pieptul cu armura specifica alergatorilor, aoleu!, nici eu! Dupa jumatatea cursei au inceput sa se vada si consecintele, ori romanii aia ne-au atacat miseleste, ori era de la lipsa leucoplastului. Ce-i drept pozele sunt spectaculoase :) Oprim la realimentare dupa 10 km si ne lasam greu dusi de la masa aceea cu bunatati. Daca antrenament nu avem macar cu energie sa ne incarcam. Pe tura a 4-a ne gandim ca mai avem doua, una de sacrificiu si "pe ultima sa o alergam tare", zice Alex. Haha, cred ca e o gluma, eu deja imi simt picioarele incordate.
La fiecare trecere prin zona de finish acceleram, muzica si fotografii ne dau un imbold. Alex sta cu ochii pe ceas, macar sa nu sarim de 5:30 min/km, cica mai avem de recuperat cateva secunde. Socotelile acestea ne prind bine caci nu ne culcam pe o ureche, ne tot depasim cu vreo doua echipe, mai batem o data palma cu voluntarii si intram pe ultima tura.
Alex nu glumea, imediat ce trecem de urcarea aceea accelereaza si ne trage dupa el tot tinandu-ne de vorba. Nu ne lasam mai prejos, formam trenuletul dacic si prindem din urma 3-4 echipe. Treaba merge unsa... aaa... hai mai e mult? Nu gafai, dar picioarele se incordeaza puternic, sper sa ma mai dau jos din pat maine :)) Aleile Politehnicii se cufundasera in intuneric, temperatura scazuse cu cateva grade, iar noi ne indreptam spre finish. Intre timp se daduse si al doilea start. Intoarcem in capatul aleii dinspre Regie, il salutam pe pinguinul Bogdan si suntem in linie dreapta catre finish. Eu de obicei nu prea sprintez la finalurile curselor, ce rost mai are, dar acum nu am incotro. Si parca imi place, trag de brate si arunc picioarele in fata, inca putin... hai, hai.... si gata, am terminat! Printre gafaieli apuc sa pun pauza la ceas, 1:59:59, haha, hai ca nu e rau, e sub doua ore :)
Ne tragem putin sufletul si mergem sa ne schimbam. Buri ne intampina si ne da si premiul, cate un magnet proaspat printat cu echipa dacica. De acum suntem 4 daci aspiranti la echipa pentru Gerar, ma gandesc ca la anul sa dam concurs ca sa stabilim cine va fi "rezerva", asta asa, ca sa avem o motivatie in plus :)
Photos by "Miscarea face bine"
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.