Ideea
A fost a Irinei, clar! Nu mai știu cum și în ce fel a venit, dar bine că a venit. O influență puternică a avut-o Elena Olaru care făcuse o tură similară prin Portugalia cu un an în urmă. Eu mai avusesem parte de o aventură din asta cicloturistică, adică de plecat cu casa pe bicicletă timp de două săptămâni, deci știam la ce să mă aștept și cum este. Nu mai plecasem însă cu cortul ci aveam cazări rezervate în locurile unde plănuiam să ne oprim, deci asta va fi ceva nou ca și experientă, în principiu mai mult bagaj și biciclete ceva mai grele, plus pune cortul - strânge cortul aproape în fiecare zi. Dar statul la cort e ceva diferit, este mai frumos (asta dacă nu plouă) și în plus nu depinzi de niște locuri, te poți opri oriunde/aproape oriunde. Să pornim deci!
Pregătirea
Pasul cel mai dificil a fost să ne hotărâm odată și să luam biletele de avion. Trebuia sa alegem o perioadă și traseul, plus numărul de zile pe care le vom petrece. Încropirea planului a fost anevoioasă așa că până la urmă am zis să luam odată biletele alea și om vedea apoi. Așadar am luat București-Lisabona și retur (deci va trebui ca excursia să se încheie de acolo de unde am plecat, am luat în calcul închiderea buclei cu trenul pentru a ajunge înapoi la Lisabona) cu un bagaj de cală pentru amândoi și două bagaje de bicicletă, câte unul pentru fiecare căluț pe care îl vom plimba pe meleagurile lusitane. La BlueAir, că aveau și preț bun, dar și pentru că puteai selecta bagaj-bicicletă pe site și nu mai încăpeau dubii despre cum vom demonta noi bicicletele și le vom înghesui într-o cutie ca să semene a bagaj. Plus că nu aveam să cărăm cutii după noi timp de două săptămâni ca să le avem la întoarcere. Detalii, detalii, citiți până la capăt pentru a afla cum am împachetat și ce peripeții am avut, hai că trebuie să vă țin cumva conectați la acțiune :)Treaba cu biletele se întâmpla pe la sfârșitul lunii aprilie. Ok, avem bilete, vom ajunge la Lisabona, dar apoi încotro o luăm? Spre nord către Porto sau spre sud către Algarve și Faro, acele destinații care apar în toate ghidurile când vine vorba de Portugalia. Ne-am răzgândit de mai multe ori, am căutat avantaje și dezavantaje ale fiecărei variante. Într-o zi ne întâlnim cu Gabi, cred că la Semimaratonul Internațional București, și îmi pică fisa, știam că el fusese pe acolo (dar pe unde nu a fost?) și îl întreb. Ne indică nordul, ne spune să facem Camino Portughez, adică de la Lisabona la Santiago de Compostela, destinația finală și a celuilalt Camino atât de cunoscut și tentant. În altă zi ne întâlnim prin Tineretului chiar cu Elena, cea la care văzuserăm pozele vara trecută, și ne-a mai dat detalii despre ce și cum. Va fi cald și vânt și vor fi dealuri. Acestea fiind zise către nord vom porni, cu Sintra, Peniche, Nazare, Figueira da Foz și până la Porto, vreo 500 de km.
Prima lecție pe care am învățat-o după velo expediția trecuta a fost că nu e totul să ajungi până la mama naibii doar ca să zici că ai făcut asta. De ce? Mă rog, sună bine să zici că ai făcut mii de km și ai ajuns până la capătul pământului, dar sunt și dezavantaje care câteodată nu merită. Alegând o rută lungă s-ar putea să pedalezi zi lumină ca să faci suta de km zilnică (sau chiar mai mult) ceea ce poate deveni plictisitor și pe deasupra îți mănâncă tot timpul. Nu zic că nu e frumos, din șaua bicicletei vezi multe și poți opri oriunde și oricând, numai că ceasul nu are răbdare și ca să te ții de un plan făcut acasă, comod, în fața computerului, va trebui să lași în urmă o plajă sau un loc umbros mai repede decât ți-ai fi dorit pentru că altfel nu mai ajungi unde ți-ai propus. Asta multe zile la rând. Și parcă e păcat că doar nu vrem sa adunăm kilometri. Așa că pe principiul mai puțin e mai mult, am zis să nu sărim de 60-70 de km pe zi.
Irina s-a ocupat de plan, a împărțit distanța pe bucățele și a ales locurile de campat, plus căutat campinguri pe care eu apoi le-am marcat cu steluțe pe Google Maps.
Eu m-am ocupat cu... să zicem că m-a preocupat pregătirea echipamentului. Căci aceasta este al doilea lucru important de care trebuie ținut cont: să avem biciclete potrivite, reglate, să te simți bine pe bicicleta pe care urmează să pedalezi zile la rând. Aici e alta poveste. Eu aveam deja vechiul meu MTB care își face bine treaba, aveam portbagaj, aveam coburi, știam cum e că doar am parcurs mii de km împreună. Irina însă avea Fluturașul, galben, ușor, de carbon, pe care mă gândeam să îl echipez de tură, am văzut eu că se poate, însă nu ne-am îndurat să îl luam în avion fără a fi pus în cutie specială știind cum se aruncă bagajele la îmbarcare și temandu-ne că am putea sparge cadrul.
Surpriza a venit de la Pegas care ne-a dat două biciclete de trekking proaspăt ieșite din laborator și ajunse de curând în magazin. Pegas Hoinar, căci despre ele este vorba, aveau să ne fie alături în această aventură. Le-am luat și le-am testat câteva zile prin București în săptămâna plecării cât să ne obișnuim cu ele și ele cu noi.
A treia lecție învățată: să nu cari prea multe lucruri după tine! De obicei suntem tentați să punem în bagaje tot felul de lucruri, în principal haine de toate felurile și adesea se întâmplă să te întorci acasă cu bluze pe care nici nu le-ai îmbrăcat. În plus hainele se mai pot și spăla, nu e nevoie să ai 10 tricouri pentru 10 zile. Așadar ne-am apucat din timp să conturăm bagajele. Am găsit și vreo 2-3 site-uri de unde ne-am inspirat, mai aveam și noi o listă, când aveți nevoie dați un semn.
Ziua 0
Este ziua cu plecarea, am zis să o includ la numărătoare pentru că face parte din joc. Sâmbătă am început de dimineață cu definitivatul bagajelor, consultat liste, împăcat pisica care își făcuse loc singură printre haine sperând că ne va îndupleca să o luăm cu noi, păi ce ea nu merită o vacanță?! Până la urmă s-a consolat cu ideea că va pleca în tabără de două săptămâni la Octy și Adriana, va avea camere noi de explorat, paturi noi, ferestre cu altă vedere, dulapuri cu haine pe unde nu prea a cercetat, cada unde îi place să doarmă, ce să mai, hai că va fi interesant și pentru Mutz.
Punem totul pe biciclete și dăm o fugă până la Atelierele Pegas pentru a face ultimele reglaje. Cu ocazia aceasta testam cum stau coburile noile biciclete, Hoinar 1 și Hoinar 2 se obișnuiesc repede cu desagii. Ar fi trebuit să facem acest pas mai din timp, nu în ultima zi, însă nu prea am avut timp. Și în fond parcă este și păcat să nu păstrezi o doză de necunoscut până în ultimul moment, să fie și suspans, nu numai planuri bine definite.
Totul este bine, nu aveam cum să nu fie. Mai discutăm cu băieții de la magazin, le strângem mâna și fuga acasă. Mâncăm ceva de prânz și pregătim altceva pentru drum căci vom ajunge târziu la Lisabona și sendvișurile noastre sunt mai bune ca cele din avion. Eu mai renunț la câteva haine că aveam bagajul mai voluminous decât al Irinei ceea ce nu se cuvine :)). Ultimul pas a fost să exportăm track-urile de pe Bikemap și să le pun pe telefon, am mai salvat niște link-uri, harta am zis că găsim pe acolo ca să avem și una clasică și să nu ne bazăm total pe tehnologia asta modernă (chiar mă gândesc uneori ce s-ar întâmpla dacă într-o zi ar pica internetul, de tot, măcar vreo 12 ore așa).
Google Maps îmi spune ca avem 22 de km până la aeroport. Plecăm din timp, cam cu 3 ore jumate înainte de decolare. Afară… caniculă în toată regula, se topeau cauciucurile de încins ce era asfaltul. Și nici o adiere de vânt, nimic! Oprim pentru o poza la Magazinul Pegas Promenada pentru că nu eram mulțumit de cea deja făcută și glonț către aeroport.
Facem mai mult de o oră până la Otopeni, nu mai eram obișnuit cu bagaje pe bicicletă, iar Irina nu mai folosise decât o dată, de test, câțiva km până la Cernica. "Ne parcăm" lângă intrarea “Plecări”, dăm jos coburile și începem operațiunea "împachetarea", nu înainte de a dezumfla roțile și de a pune ghidonul paralel cu cadrul, că așa e regula. Înfoliem bine bicicletele mai ceva decât înfoliasem sendvișurile acasă, facem și poze amuzându-ne de ce a ieșit. Caut un cărucior ca să pun Hoinarii ce abia mai respirau așa înfofoliți, da’ păi să mai și meargă pe roțile lor. Cu grijă ajungem la ghișeul check-in, nu e coadă așa că ni se face loc pe drumul scurt. Cumpărasem bilete de biciclete, totul e în regulă, pun pe rând bicicletele pe cântar, Hoinar 1 e mai greu pentru că are cortul legat pe portbagaj. Se pun etichetele de rigoare și plec cu ele undeva la subsol unde sunt trecute prin poarta de scanare, totul e ok. Huh, am scăpat de ce era mai greu, sper să le primim la destinație și mai ales întregi.
Ne îmbarcam și noi, iar în următoarele patru ore avem timp să studiem ghidurile/blogurile printate în grabă despre Lisabona, să fotografiem apusul (mai mult Irina) și să tragem un pui de somn (mai mult, de fapt exclusiv, eu).
A fost un zbor lung, dar uite că se vede orașul. Când coborâm din avion ne ia în primire un vânt de ziceai că suntem in Islanda. E ora locală 22. Trecem de controlul vamal, dăm pe la toaletă și găsim bicicletele lângă banda de bagaje. Încep repede să le despachetez, dar Irina zice că poate ar fi bine să ieșim din aeroport mai întâi. Hmmm nu zice rău, nu cred că e bine să mă joc cu briceagul prin aeroport, la ce chestii oribile se întâmplă în ultimii ani aș putea fi suspectat de ceva. Iar cu căruciorul, mai greu la urcarea unei pante, trecem din a treia încercare și gata.
Suntem afara, hai că nu mai e atât de frig pe cât ni se păruse mai devreme. Tai toate foliile alea, le împachetasem serios nu glumă, pun ghidonul în poziția normală și mă pun pe umflat roțile. Timpul trece, îmi aduc aminte că check-in-ul la hostelul unde aveam să stăm e până la ora 00:00 și dau zor.
Aeroportul e chiar în oraș, la vreo 7 km de centru ceea ce e super bine. Pedalam cu ochii pe GPS, cumva contratimp ca să prindem cazarea. Când credeam că am ajuns văd cum începem să ne îndepărtăm de destinație, fir-ar el de GPS. Ceasul fuge, adio cazare, lasă că e sâmbătă, uite câtă lume e pe străzi, ne descurcăm și fără somn, au vin bun aici deși parcă aș bea o bere. Până la urmă găsim clădirea cu pricina, era la stradă, dar nu o văzusem noi prima dată. Dăm un telefon și vine cineva să ne preia, ba ne ajută și să cărăm tot calabalâcul până la etajul 3, life's good. Este 1 ora locală, 3 ora României, noapte bună că ne ajunge pentru astăzi. Va urma!
Continuarea este aici.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Totul este bine, nu aveam cum să nu fie. Mai discutăm cu băieții de la magazin, le strângem mâna și fuga acasă. Mâncăm ceva de prânz și pregătim altceva pentru drum căci vom ajunge târziu la Lisabona și sendvișurile noastre sunt mai bune ca cele din avion. Eu mai renunț la câteva haine că aveam bagajul mai voluminous decât al Irinei ceea ce nu se cuvine :)). Ultimul pas a fost să exportăm track-urile de pe Bikemap și să le pun pe telefon, am mai salvat niște link-uri, harta am zis că găsim pe acolo ca să avem și una clasică și să nu ne bazăm total pe tehnologia asta modernă (chiar mă gândesc uneori ce s-ar întâmpla dacă într-o zi ar pica internetul, de tot, măcar vreo 12 ore așa).
Google Maps îmi spune ca avem 22 de km până la aeroport. Plecăm din timp, cam cu 3 ore jumate înainte de decolare. Afară… caniculă în toată regula, se topeau cauciucurile de încins ce era asfaltul. Și nici o adiere de vânt, nimic! Oprim pentru o poza la Magazinul Pegas Promenada pentru că nu eram mulțumit de cea deja făcută și glonț către aeroport.
Facem mai mult de o oră până la Otopeni, nu mai eram obișnuit cu bagaje pe bicicletă, iar Irina nu mai folosise decât o dată, de test, câțiva km până la Cernica. "Ne parcăm" lângă intrarea “Plecări”, dăm jos coburile și începem operațiunea "împachetarea", nu înainte de a dezumfla roțile și de a pune ghidonul paralel cu cadrul, că așa e regula. Înfoliem bine bicicletele mai ceva decât înfoliasem sendvișurile acasă, facem și poze amuzându-ne de ce a ieșit. Caut un cărucior ca să pun Hoinarii ce abia mai respirau așa înfofoliți, da’ păi să mai și meargă pe roțile lor. Cu grijă ajungem la ghișeul check-in, nu e coadă așa că ni se face loc pe drumul scurt. Cumpărasem bilete de biciclete, totul e în regulă, pun pe rând bicicletele pe cântar, Hoinar 1 e mai greu pentru că are cortul legat pe portbagaj. Se pun etichetele de rigoare și plec cu ele undeva la subsol unde sunt trecute prin poarta de scanare, totul e ok. Huh, am scăpat de ce era mai greu, sper să le primim la destinație și mai ales întregi.
Ne îmbarcam și noi, iar în următoarele patru ore avem timp să studiem ghidurile/blogurile printate în grabă despre Lisabona, să fotografiem apusul (mai mult Irina) și să tragem un pui de somn (mai mult, de fapt exclusiv, eu).
A fost un zbor lung, dar uite că se vede orașul. Când coborâm din avion ne ia în primire un vânt de ziceai că suntem in Islanda. E ora locală 22. Trecem de controlul vamal, dăm pe la toaletă și găsim bicicletele lângă banda de bagaje. Încep repede să le despachetez, dar Irina zice că poate ar fi bine să ieșim din aeroport mai întâi. Hmmm nu zice rău, nu cred că e bine să mă joc cu briceagul prin aeroport, la ce chestii oribile se întâmplă în ultimii ani aș putea fi suspectat de ceva. Iar cu căruciorul, mai greu la urcarea unei pante, trecem din a treia încercare și gata.
Suntem afara, hai că nu mai e atât de frig pe cât ni se păruse mai devreme. Tai toate foliile alea, le împachetasem serios nu glumă, pun ghidonul în poziția normală și mă pun pe umflat roțile. Timpul trece, îmi aduc aminte că check-in-ul la hostelul unde aveam să stăm e până la ora 00:00 și dau zor.
Aeroportul e chiar în oraș, la vreo 7 km de centru ceea ce e super bine. Pedalam cu ochii pe GPS, cumva contratimp ca să prindem cazarea. Când credeam că am ajuns văd cum începem să ne îndepărtăm de destinație, fir-ar el de GPS. Ceasul fuge, adio cazare, lasă că e sâmbătă, uite câtă lume e pe străzi, ne descurcăm și fără somn, au vin bun aici deși parcă aș bea o bere. Până la urmă găsim clădirea cu pricina, era la stradă, dar nu o văzusem noi prima dată. Dăm un telefon și vine cineva să ne preia, ba ne ajută și să cărăm tot calabalâcul până la etajul 3, life's good. Este 1 ora locală, 3 ora României, noapte bună că ne ajunge pentru astăzi. Va urma!
Continuarea este aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.