Când am aflat prin luna decembrie că se va organiza un triatlon în București am început să caut detalii, fiind curios unde se va înota. Toate zvonurile indicau Parcul Alexandru Ioan-Cuza, fost IOR, și s-au adeverit cu vreo 3 luni în urmă când au apărut mai multe detalii despre Titans Triathlon.
Locuind în zonă cele mai multe alergări le fac în acest parc, iar pe canicula asta nu de puține ori mi-aș fi dorit să fac și un înot în lac. Mulți spuneau că n-ar intra pentru nimic în lume în apa aceea murdară, dar de fapt s-a dovedit a fi foarte bună pentru înotat, iar plantele de care ne mai atingeam pe unele porțiuni mie mi-au plăcut, fac parte din natură.
Așadar duminică de dimineață la ora 7 eram în parc. Am ridicat kitul, am pregătit echipamentul, l-am aranjat în cutia primită, am lăsat bicicleta în tranziție. Am fost chiar rapid, mă întrebam oare ce fac oamenii atâta timp acolo lângă biciclete. Ori își fac un detailing mai minuțios, cum ar spune Florian, ori le place să socializeze :)
Așadar eram pregătit. Sau nu. Mă rog, n-am mai alergat de trei luni fără o zi, de la Semimaratonul București, dar în rest sunt ok. La înot am tot fost și parcă se mai lipește câte ceva de mine, iar cu bicicleta merg zilnic prin oraș, plus că abia ne-am întors din tura de cicloturism despre care scriu aici. Se pune? Cred că da, chiar dacă pe cursieră se cam așezase praful, dar să zicem că mă adaptez repede. De ce n-am mai alergat? Păi pentru că în ultimele luni mi-a plăcut mai mult să merg cu bicicleta și n-am mai simțit și nevoia de a alerga. Dar revin, cei 5 km alergați ieri mi-au readus pofta. Cred.
La ora 8 se dă startul cadeților. Îmi place când mai avem ceva timp de vorbit înainte de start căci sunt mulți oameni nu care nu ne-am mai văzut de ceva vreme. Irina își ia în primire vesta verde și rolul de voluntar biciclist închizător de traseu la alergare. Eu îmi pun cască și intru în lac. Uuuu ce caldă e apa. Mă dezmorțesc puțin, înot până la prima baliză, sunt gata. Mi-a fost dor de triatlon, acum îmi dau seama că mi-au lipsit evenimentele acestea. Dar nu oricare, sunt în căutare de locuri noi, de concursuri la care nu am mai fost sau la care am fost, dar care oferă ceva special, un traseu pe care să îmi facă plăcere să alerg.
E ceva lume în jurul meu, nu îmi dau seama cam unde m-aș situa în clasament, dar măcar știu că nu m-am abătut de la traseu și pe lângă asta mă simt confortabil și îmi place. După ce intru în linie dreaptă și sunt cu fața către finish accelerez puțin, trag mai tare de brațe căci nu mai am de ce să mă conserv. Ajung la ponton și ies din apă. Lume multă, bat palma cu Istvan, o văd și pe Irina care mi-a spus la final că am înotat chiar bine, nu se aștepta să ies atât de repede din apă.
Fug în tranziție, pun ochelarii de soare, cască pe cap, nu mai iau șosetele, mă încalț, sunt pe pilot automat. Ridic bicicleta de pe rastel, îmi fac loc printre oameni și o rup la fugă. Încalec și mă apuc de treabă. Mie proba asta îmi place cel mai mult. Mă pun pe depășit. Prima tură e mai de încălzire, mai de acomodare, apoi bag gaz și trag de pedale de mă dureau mușchii. Traseul a fost foarte fain, asfalt bun, e de viteză, două curbe plus două întoarceri la 180 de grade în capete. Îmi ocup mintea cu repetarea numărul turei în care mă aflu, avem de făcut 8 ture și nu aș vrea să le ratez.
Am încercat să prind o trenă, dar nu prea mi-a ieșit. Câtiva km am fugit de plutonul pe care îl vedeam în spatele meu. Când m-a ajuns constat că Ciprian Pietriș era în frunte și îmi zice să merg cu ei. Mă lipesc undeva în coadă și merg cu ei o jumătate de tură după care îi pierd, ori la întoarcere, ori la depășirea altor participanți. Îmi e cam sete, dar nu-mi vine să iau bidonul din suport, am impresia că aș scădea ritmul. Irina se tot joacă cu telefonul, eu credeam că face poze și boomerang-uri și mai schițam câte un gest la fiecare trecere. A ieșit un filmuleț frumos, e chiar un cântecel dacă dați play cu sunet:
Pe ultima tură o las puțin mai moale, ies de pe traseu, intru în parc și ajung în zona de tranziție. Scot casca, schimb pantofii, iau bidonul cu apă și am fugit. Acu-i acu'. Hai să vedem cât voi suferi de la lipsa de alergare. Încerc să beau apă, dar prea puțină, cam gâfâi și nu prea intră. O văd pe Mihaela și îi las ei bidonul. Primul km a fost crunt, simțeam că nu am nici un ritm și respiram prost. Mă temperez, mai scad puțin ritmul și intru într-o stare bunicică. Avem 3 ture, 5 km. Mă gândesc doar să ridic picioarele și să trag de brațe și îmi iese. Am depășit 4-5 persoane, dar am și fost depășit de tot cam atâtea. Îmi iau un iepure și țin un ritm bunicel, nu am mari ambiții, vreau doar să mă simt bine până la finish ceea ce îmi iese.
La finish tot Irina și Istvan, cei mai vizibili voluntari. Bat palma, intru covorul roșu specific și trec linia de sosire. Sunt I.O.R. MAN cum s-ar zice :)) După ce primesc medalia am parte și de o surpriză, cineva îmi zice să mă duc să iau cârnații. Să iau ce?! Organizatorii ne pregătiseră o surpriză: un pachet de cârnați pe care era imprimat numele și timpul de finish. Mulțumim, foarte bine au mers pe grătar lângă o salată și udați de bere rece. Nah că aduc și mâncare acasă, e bun și sportul ăsta la ceva. Frumos, bună organizarea, felicitări celor implicați, mai venim.
Foto by Radu Cristi și Triatlon Pixel
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Locuind în zonă cele mai multe alergări le fac în acest parc, iar pe canicula asta nu de puține ori mi-aș fi dorit să fac și un înot în lac. Mulți spuneau că n-ar intra pentru nimic în lume în apa aceea murdară, dar de fapt s-a dovedit a fi foarte bună pentru înotat, iar plantele de care ne mai atingeam pe unele porțiuni mie mi-au plăcut, fac parte din natură.
Așadar duminică de dimineață la ora 7 eram în parc. Am ridicat kitul, am pregătit echipamentul, l-am aranjat în cutia primită, am lăsat bicicleta în tranziție. Am fost chiar rapid, mă întrebam oare ce fac oamenii atâta timp acolo lângă biciclete. Ori își fac un detailing mai minuțios, cum ar spune Florian, ori le place să socializeze :)
Așadar eram pregătit. Sau nu. Mă rog, n-am mai alergat de trei luni fără o zi, de la Semimaratonul București, dar în rest sunt ok. La înot am tot fost și parcă se mai lipește câte ceva de mine, iar cu bicicleta merg zilnic prin oraș, plus că abia ne-am întors din tura de cicloturism despre care scriu aici. Se pune? Cred că da, chiar dacă pe cursieră se cam așezase praful, dar să zicem că mă adaptez repede. De ce n-am mai alergat? Păi pentru că în ultimele luni mi-a plăcut mai mult să merg cu bicicleta și n-am mai simțit și nevoia de a alerga. Dar revin, cei 5 km alergați ieri mi-au readus pofta. Cred.
La ora 8 se dă startul cadeților. Îmi place când mai avem ceva timp de vorbit înainte de start căci sunt mulți oameni nu care nu ne-am mai văzut de ceva vreme. Irina își ia în primire vesta verde și rolul de voluntar biciclist închizător de traseu la alergare. Eu îmi pun cască și intru în lac. Uuuu ce caldă e apa. Mă dezmorțesc puțin, înot până la prima baliză, sunt gata. Mi-a fost dor de triatlon, acum îmi dau seama că mi-au lipsit evenimentele acestea. Dar nu oricare, sunt în căutare de locuri noi, de concursuri la care nu am mai fost sau la care am fost, dar care oferă ceva special, un traseu pe care să îmi facă plăcere să alerg.
3..2..1..START
Înainte de ora 9 primim chip-urile și intrăm în apă. Mai schimb două vorbe cu Ciprian și se dă startul. Eu ca de obicei plec mai din spate, printre ultimii. Pun Dacu' la treabă și încerc să țin ritmul cu cei din fața mea, croindu-mi loc astfel încât să nu lovesc pe cineva, dar nici să nu îmi iau vreun cot în față. Mă uit des după baliză, vreau să țin o trasă cât mai dreaptă, trec uneori și în bras pentru că așa e foarte simplu să observi ce este în jur și înot cam cu aceeași viteză în ambele stiluri. Ocolesc prima baliză, o țintesc pe următoarea și mă iau la întrecere cu vreo două persoane care erau lângă mine. Mâinile trec prin niște plante, cred că aici lacul nu e prea adânc. Trec și de următoarea baliză, deja mă încălzisem bine, intru în a doua tură și mă întind mai mult încercând să mă gândesc la ce exersez la antrenamente și să păstrez o poziție bună în apă.
E ceva lume în jurul meu, nu îmi dau seama cam unde m-aș situa în clasament, dar măcar știu că nu m-am abătut de la traseu și pe lângă asta mă simt confortabil și îmi place. După ce intru în linie dreaptă și sunt cu fața către finish accelerez puțin, trag mai tare de brațe căci nu mai am de ce să mă conserv. Ajung la ponton și ies din apă. Lume multă, bat palma cu Istvan, o văd și pe Irina care mi-a spus la final că am înotat chiar bine, nu se aștepta să ies atât de repede din apă.
Fug în tranziție, pun ochelarii de soare, cască pe cap, nu mai iau șosetele, mă încalț, sunt pe pilot automat. Ridic bicicleta de pe rastel, îmi fac loc printre oameni și o rup la fugă. Încalec și mă apuc de treabă. Mie proba asta îmi place cel mai mult. Mă pun pe depășit. Prima tură e mai de încălzire, mai de acomodare, apoi bag gaz și trag de pedale de mă dureau mușchii. Traseul a fost foarte fain, asfalt bun, e de viteză, două curbe plus două întoarceri la 180 de grade în capete. Îmi ocup mintea cu repetarea numărul turei în care mă aflu, avem de făcut 8 ture și nu aș vrea să le ratez.
Am încercat să prind o trenă, dar nu prea mi-a ieșit. Câtiva km am fugit de plutonul pe care îl vedeam în spatele meu. Când m-a ajuns constat că Ciprian Pietriș era în frunte și îmi zice să merg cu ei. Mă lipesc undeva în coadă și merg cu ei o jumătate de tură după care îi pierd, ori la întoarcere, ori la depășirea altor participanți. Îmi e cam sete, dar nu-mi vine să iau bidonul din suport, am impresia că aș scădea ritmul. Irina se tot joacă cu telefonul, eu credeam că face poze și boomerang-uri și mai schițam câte un gest la fiecare trecere. A ieșit un filmuleț frumos, e chiar un cântecel dacă dați play cu sunet:
Pe ultima tură o las puțin mai moale, ies de pe traseu, intru în parc și ajung în zona de tranziție. Scot casca, schimb pantofii, iau bidonul cu apă și am fugit. Acu-i acu'. Hai să vedem cât voi suferi de la lipsa de alergare. Încerc să beau apă, dar prea puțină, cam gâfâi și nu prea intră. O văd pe Mihaela și îi las ei bidonul. Primul km a fost crunt, simțeam că nu am nici un ritm și respiram prost. Mă temperez, mai scad puțin ritmul și intru într-o stare bunicică. Avem 3 ture, 5 km. Mă gândesc doar să ridic picioarele și să trag de brațe și îmi iese. Am depășit 4-5 persoane, dar am și fost depășit de tot cam atâtea. Îmi iau un iepure și țin un ritm bunicel, nu am mari ambiții, vreau doar să mă simt bine până la finish ceea ce îmi iese.
La finish tot Irina și Istvan, cei mai vizibili voluntari. Bat palma, intru covorul roșu specific și trec linia de sosire. Sunt I.O.R. MAN cum s-ar zice :)) După ce primesc medalia am parte și de o surpriză, cineva îmi zice să mă duc să iau cârnații. Să iau ce?! Organizatorii ne pregătiseră o surpriză: un pachet de cârnați pe care era imprimat numele și timpul de finish. Mulțumim, foarte bine au mers pe grătar lângă o salată și udați de bere rece. Nah că aduc și mâncare acasă, e bun și sportul ăsta la ceva. Frumos, bună organizarea, felicitări celor implicați, mai venim.
Foto by Radu Cristi și Triatlon Pixel
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.