Pe nepusă masă iată că am ajuns din nou la Belgrad, job stuff. Inițial se voia a fi o săptămână, până la urmă au fost aproape două. Și a fost fain, mai fusesem, îl știam deja de când am ajuns aici pe două roți în 2015, în excursia pe care am făcut-o de-a lungul cursului Dunării. Și am mai fost o dată prin 2016, într-o escală de vreo 7 ore.
Tot ce îmi doream era să mă plimb prin zona lor centrală, Piața Republicii, pe care o știam foarte faină și animată, plină de cântăreți și de artiști. pentru ca mai apoi să ajung în cetate, în fortăreața Kalemegdan. Zis și făcut, duminică seara ne-am întors din Ceahlău, am pus repede câteva cămăși în rucsac și luni de dimineață mi-am luat zborul către capitala Serbiei. Am prestat ca tot omul 8 ore întregi, am făcut cazarea la hotel și țop în oraș.
Un lucru de remarcat este traficul foarte lejer, dar de care taximetriștii se plâng uneori, la orele de vârf. I-am invitat să dea o tură prin București, să vadă cum se fac 10 km într-o oră, ăla trafic. Unii dintre ei știau asta că doar România e aproape la o aruncătură de băț. Și mi-a plăcut că știu și vorbesc bine limba engleză.
Așadar ajung în centru, un frig de mi-a înghețat mâna pe telefon. Acesta era și motivul pentru care zona centrală nu era la fel de populată ca în perioada verii. În schimb era și la ei perioada sărbătorilor de iarnă și aveau un soi de târg de Crăciun. Crăciun care nu se serbează pe 25 decembrie ca la noi, ci pe 7 ianuarie, pe stilul vechi, tot ortodocși fiind și ei. Iar Anul Nou o săptămână mai târziu, ca să fie meniul complet. Poate și de aia aveau un așa chef de muncă acum pe final de an, că au mers strună lucrurile și am reușit să închidem proiectul înainte să schimbăm foaia în calendar. Dar asta e o altă poveste.
Așadar târg de Crăciun și seară, deci să vedem ce mâncăm. Tocmai ce auzisem de pljeskavica (plescavița) și am găsit o tarabă care vindea toate aceste minunații cu carne pe care le cam avem și noi în România. Am primit una bucata carne tocată făcută pe grătar cam ca la burgeri, pusă într-o chiflă, tot ca la burgeri, peste care mi-am pus singur legume dupa preferințe și gust. A intrat de minune.
Am luat-o ușor la pas către fortăreață și cum poftele te îmbie la prostii... am luat și un kurtos, din ăla ca la noi, cu nucă, bun și cald. Apoi m-am plimbat prin cetate și am fotografiat Dunărea de sus, aducându-mi aminte de traseul pe care l-am făcut cu doi ani în urmă, știam exact de unde venisem, parcă și vedem Novi Sad-ul, teribilă tură am mai făcut noi atunci.
Am înghețat bine, dar am și produs câteva fotografii pentru contru de instagram :) Și am luat-o ușurel către hotel, cu autobuzul Echo7.
Zilele ce au urmat au fost încărcate, dar și pline de discuții interesante. Sârbii sunt niște oameni deschiși cu care ai ce discuta, poate că am fost și norocos să dau peste persoane potrivite. Și sunt înalți, foarte înalți, nu sunt foarte obișnuit să țin privirea în sus când discut cu cineva, la rândul meu eu însumi fiind destul de înalt. Și le place cafeaua de dimineață, ca tot omul nah, dar băută la barul de la parterul clădirii de birouri, timp de vreo oră, ca să înceapă ziua bine. În acest timp își fac și planul de lucru pentru următoarele ore. Am avut prilejul să aflu vrute și nevrute despre istoria lor, despre cum a fost cu destrămarea Yugoslaviei, despre războiul din 1999 pe care l-am trăit și noi, vecini fiind; tare eram curios să aflu cum trăiește un om obișnuit când în la câteva sute de metri de casa lui cad bombe și rachete. Acea discuție s-a încheiat în birou, în fața computerului, cu videoclipuri pe youtube.
Am aflat și despre situația politică, economică și socială din vremurile actuale, care nu e deloc diferită de cea din țara noastră: corupție mare, medici ce pleacă cu sutele în vest, câțiva băieți deștepți care controlează totul, oameni de rând pentru care ziua de mâine nu este chiar roz, fabrici vândute la fier vechi, spitale unde nu îți dorești să ajungi vreodată. Din astea. Vi se pare cunoscut nu?
Dar există și părți frumoase. Sârbii mi se par niște oameni veseli, cărora le place să se întâlnească și să petreacă timp împreună. În ultima mea seară acolo am fost invitat la unul dintre colegi acasă, am urmărit meciul dintre Partizan și Steaua Roșie, am mâncat inclusiv mici (mi se par mai buni ai noștri) și am gustat rakia cum îi spun ei, țuică pe românește. Și am stat la povești până târziu în noapte. V-am spus că sunt oameni de treabă, așa că merită să vă faceți drum pe acolo, veți trăi o experiență interesantă.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Tot ce îmi doream era să mă plimb prin zona lor centrală, Piața Republicii, pe care o știam foarte faină și animată, plină de cântăreți și de artiști. pentru ca mai apoi să ajung în cetate, în fortăreața Kalemegdan. Zis și făcut, duminică seara ne-am întors din Ceahlău, am pus repede câteva cămăși în rucsac și luni de dimineață mi-am luat zborul către capitala Serbiei. Am prestat ca tot omul 8 ore întregi, am făcut cazarea la hotel și țop în oraș.
Un lucru de remarcat este traficul foarte lejer, dar de care taximetriștii se plâng uneori, la orele de vârf. I-am invitat să dea o tură prin București, să vadă cum se fac 10 km într-o oră, ăla trafic. Unii dintre ei știau asta că doar România e aproape la o aruncătură de băț. Și mi-a plăcut că știu și vorbesc bine limba engleză.
Așadar ajung în centru, un frig de mi-a înghețat mâna pe telefon. Acesta era și motivul pentru care zona centrală nu era la fel de populată ca în perioada verii. În schimb era și la ei perioada sărbătorilor de iarnă și aveau un soi de târg de Crăciun. Crăciun care nu se serbează pe 25 decembrie ca la noi, ci pe 7 ianuarie, pe stilul vechi, tot ortodocși fiind și ei. Iar Anul Nou o săptămână mai târziu, ca să fie meniul complet. Poate și de aia aveau un așa chef de muncă acum pe final de an, că au mers strună lucrurile și am reușit să închidem proiectul înainte să schimbăm foaia în calendar. Dar asta e o altă poveste.
Așadar târg de Crăciun și seară, deci să vedem ce mâncăm. Tocmai ce auzisem de pljeskavica (plescavița) și am găsit o tarabă care vindea toate aceste minunații cu carne pe care le cam avem și noi în România. Am primit una bucata carne tocată făcută pe grătar cam ca la burgeri, pusă într-o chiflă, tot ca la burgeri, peste care mi-am pus singur legume dupa preferințe și gust. A intrat de minune.
Am luat-o ușor la pas către fortăreață și cum poftele te îmbie la prostii... am luat și un kurtos, din ăla ca la noi, cu nucă, bun și cald. Apoi m-am plimbat prin cetate și am fotografiat Dunărea de sus, aducându-mi aminte de traseul pe care l-am făcut cu doi ani în urmă, știam exact de unde venisem, parcă și vedem Novi Sad-ul, teribilă tură am mai făcut noi atunci.
Am înghețat bine, dar am și produs câteva fotografii pentru contru de instagram :) Și am luat-o ușurel către hotel, cu autobuzul Echo7.
Zilele ce au urmat au fost încărcate, dar și pline de discuții interesante. Sârbii sunt niște oameni deschiși cu care ai ce discuta, poate că am fost și norocos să dau peste persoane potrivite. Și sunt înalți, foarte înalți, nu sunt foarte obișnuit să țin privirea în sus când discut cu cineva, la rândul meu eu însumi fiind destul de înalt. Și le place cafeaua de dimineață, ca tot omul nah, dar băută la barul de la parterul clădirii de birouri, timp de vreo oră, ca să înceapă ziua bine. În acest timp își fac și planul de lucru pentru următoarele ore. Am avut prilejul să aflu vrute și nevrute despre istoria lor, despre cum a fost cu destrămarea Yugoslaviei, despre războiul din 1999 pe care l-am trăit și noi, vecini fiind; tare eram curios să aflu cum trăiește un om obișnuit când în la câteva sute de metri de casa lui cad bombe și rachete. Acea discuție s-a încheiat în birou, în fața computerului, cu videoclipuri pe youtube.
Am aflat și despre situația politică, economică și socială din vremurile actuale, care nu e deloc diferită de cea din țara noastră: corupție mare, medici ce pleacă cu sutele în vest, câțiva băieți deștepți care controlează totul, oameni de rând pentru care ziua de mâine nu este chiar roz, fabrici vândute la fier vechi, spitale unde nu îți dorești să ajungi vreodată. Din astea. Vi se pare cunoscut nu?
Dar există și părți frumoase. Sârbii mi se par niște oameni veseli, cărora le place să se întâlnească și să petreacă timp împreună. În ultima mea seară acolo am fost invitat la unul dintre colegi acasă, am urmărit meciul dintre Partizan și Steaua Roșie, am mâncat inclusiv mici (mi se par mai buni ai noștri) și am gustat rakia cum îi spun ei, țuică pe românește. Și am stat la povești până târziu în noapte. V-am spus că sunt oameni de treabă, așa că merită să vă faceți drum pe acolo, veți trăi o experiență interesantă.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.