Partea I - Work and travel în Japonia - Povestea, drumul și noul an japonez
Partea a II-a - Japonia - În vizită la curtea împăratului și impresii de început
A venit weekendul și cum e liber (da, or munci ei mult dar tot au liber la finalul săptămânii) am ales să călătorim până la Kyoto. Recunosc ca multă vreme pentru mine Kyoto și Tokyo reprezentau unul și acelasi oraș, doar ca ei îi spun într-un fel și noi, europenii, în altul. Fals!
Varianta cea mai eficientă ca și costuri este să iei un JR Railpass de 7 zile care costă vreo 33.000 de yeni (sau 27.000 dacă îl comanzi în avans de pe internet) ceea ce pare (și este) mult traducând în banii noștri, peste 1000 de lei. Dar având în vedere ce viteze au aceste trenuri cred că merită mai ales cand ai puțin timp la dispoziție, am făcut 800 de km in 4-5 ore și nu am folosit cel mai rapid tren al lor, ci pe cele acoperite de acest card. Interesant este că acest card este doar pentru străini, ți se cere pașaportul la eliberarea sa.
După ce mâncăm pe repede înainte mergem la Tokyo station, una din gările lor mari, un fel de Gara de Nord de la noi. Ne facem Railpass-urile la un anume ghișeu, primim și mersul-trenurilor, ni se face și rezervare de loc la trenul dorit, suntem gata de îmbarcare. Gara se aseamănă cu un aeroport, are afișaje peste tot, e ușor de găsit linia de la care ne îmbarcăm. Trenul vine ceas, la minutul precizat anterior, ne urcăm luăm loc, și gata, suntem pregătiți de drum. Welcome to JR Shinkansen!
Primul lucru care ne surprinde la Kyoto este că nu seamănă deloc cu Tokyo. De fapt cred că Tokyo nu seamănă cu restul zonelor din Japonia, e mult prea hi-tech și cu foarte multe clădiri de peste 40 de etaje. Kyoto e al 7-lea oraș al Japoniei ca și mărime, fostă capitală, și este poate cea mai vizitată zonă având în vedere că aici sunt multe temple tradiționale șintoiste și budiste care reflectă istoria și cultura nipone.
Ne luăm bilet de o zi pentru autobuze de la Kyoto Station și plecăm către primul templu pe care doream să îl vedem, Ginkaku-Ji. Era trafic, nu ca la Tokyo. După jumătate de oră am ajuns.Luăm o înghețată, cu macha bineînțeles, mă mir că Irina nu s-a înverzit încă de la câtă macha a consumat, și intrăm la templu. Frumos, cu grădini întinse, cu câteva clădiri pe lângă cea principală a templului. Nu intru în detalii că e netul plin de ele pentru cei interesați. Am rămas puțin dezamăgiți că nu am putut intra în interiorul templului, dar aveam să facem asta în altă parte.
Era deja trecut de prânz și am luat-o la pas către cel de-al doilea templu pe care îl aveam în plan, urmând Aleea Filozofiei, o potecuță pavată cu pietre care merge pe malul unui canal, un râu, prin această parte a orașului care mai degrabă arată ca un sat că sunt numai case. Localnicii au contribuit la construcția acestui drum pietonal și bine au făcut, căci toți turiștii trec pe aici și cu această ocazie pot cumpăra tot felul de obiecte confecționate manual și vândute la margine de stradă. Noi de exemplu am găsit aici vederi pictate de către o doamnă, numai bune de expediat către România. Vederi care au ajuns destul de repede acasă.
Sunt multe temple în zonă, noi ne-am axat pe trei dintre ele pentru astăzi pentru că am avut o singură zi la dispoziție. Ar fi fost bune minim 3. Am intrat la Nanzen-ji, mare și el, cu grădini întinse, cu un pod construit ca să treacă râul pe el! Poze multe, întâlnim și primele gheișe care de fapt nu erau chiar gheișe ci niște fete care purtau costumele tradiționale japoneze și se fâțâiau pe acolo. Aici am întâlnit și primii piticuți, niște statuete micuțe aflate prin grădină, se numesc Jizo.
Era ora 15, ce mai trece timpul. Soarele se duce către apus și lumina este numai bună pentru fotografii. Am pătrus pe străduțele din cartierul Giza și a fost foarte fain, am întânit și mai multe fete îmbrăcate în costumele tradiționale, am trecut pe lângă magazine care vindeau produse locale printre care acei papuci de lemn pe care îi poartă japonezii. Nu a fost greu să ne dăm seama unde este templul Kyomizu-dera, te luai după aglomerație. Am găsit aici pe lângă deja obișnuitele pagode și templul cu arhitectură specifică, o fântână unde am stat la coadă pentru a bea apă cu un fel de polonice cu coadă lungă. De acum încolo suntem mult mai norocoși, sănătoși și plini de puteri :)
Ne-am mai învârtit puțin prin zonă după care a început aventura. Cumparasem bilet de autobuz pe o zi, cum spuneam, și ne gândeam că nu a fost cea mai bună alegere, am făcut o călătorie dimineața și am mai face una acum către locul de cazare. Numai că Google Maps ne-a jucat feste și ne-a trimis în autobuzele care nu mergeau tocmai unde voiam noi să ajungem, am schimbat 3-4 până am ajuns la un garaj subteran. Eram cam pierduți, ne plictisiserăm de atâta învârtit și zău dacă n-ar fi fost mai bine să mergem pe jos, căci erau 3 km până “acasă”, dar ploua, era frig și obosiserăm. O doamnă care nu vorbea boabă de engleză ne vede și încearcă să ne ajute. Ne explică dumneaiei ceva, nu pricepem o boabă, așa că până la urmă a mers cu noi la stația de unde ar fi trebuit să luăm autobuzul potrivit care să ne ducă la hotel. Numai că iar am greșit ceva și o luăm din nou în direcția opusă. Înghetați și obosiți am ales soluția de avarie și am oprit un taxi care în 10 minute ne-a scăpat de bătaia de cap. Numai că nici aici n-a fost simplu, nu aveam o recepție clasică. Am sunat la numărul de pe booking și ne-au zis codul de la interfon. Am intrat în camera 202, după vreo 30 de minute a venit și proprietarul căruia i-am plătit și care ne-a spus că trebuia să ne descălțăm la intrare. Ca doar n-om fi la hotel! Când să ne așezăm în pat, s-a rupt patul ). Noroc că erau două paturi, era o cameră twin, așa că le-am zis că nu e nevoie să îl repare azi, ne înghesuim în celălalt pat. În sfârșit somn, tare lungă a mai fost ziua asta.
Imediat ce am pășit pe insulă și am luat o hartă, am întâlnit un panou unde scria să nu hrănești căprioarele, să nu le dai mâncare, să nu le stresezi în general. Dar n-as fi crezut că sunt atât de prietenoase, era foarte greu să ne abținem să nu le smotocim puțin Erau peste tot, libere pe străduțele acestui mic orășel de pe malul apei, dormice să îți ia ceva din mână dacă li se pare gustos. Ne-am făcut câteva fotografii cu ele, apoi am trecut la lucrurile din plan, adică să facem o fotografie bună cu Otori ceea ce n-a fost dificil, aveam teleobiectivul la purtător.
Am mers apoi să vedem templul Itsukusima. După care a urmat Daisho-In care ne-a plăcut cel mai mult din cele văzute până acum. Aici am putut să și intrăm, ne-am descălțat înainte, am văzut de aproape altarul și tot ce au ei expus acolo. Peste tot pe afară erau statuete cu Budha, dar și cu piticii jizo care simbolizeză copiii pierduți. Pentru a urca la templu se urcă un lung șir de trepte, de-a lungul cărora sunt un fel de tamburi de metal, prayer wheels, pe care îi învârți în timp ce urci și citești rugăciunile scrise pe ei. Ca peste tot în fața templului se vindeau amulete norocoase. Mi s-a părut interesantă tura pe sub templu cum s-ar zice. Tot desculț am coborât câteva trepte ca într-un beci. Acolo era întuneric beznă, așa că mergeam pipăind pereții. După vreo 10-15 metri au început să apară un fel de iconițe pe pereți, care erau foarte puțin luminate, dar măcar nu mai era acea beznă. Cu pași mici am parcurs tot traseul și am ieșit la lumină pe partea cealaltă a templului.
Cum timpul se scurgea rapid și noi aveam un tren de prins, am grăbit puțin pasul, am intrat într-o altă sală, tot desculți, unde era în toi un ritual budist, un fel de slujbă. Am îngenunchiat pe tatami și am stat 15 minute înăuntru, s-a bătut gongul de câteva ori, un călugăr a recitat tot felul de rugăciuni pe care bineînțeles că nu le-am înțeles, și am ieșit.
În drum spre vaporaș am luat ceva de mâncare, ceva tradițional, niște frigărui cu fructe de mare și un fel de biscuiți în formă de frunză de arțat, foarte bune. Apoi ferry-boat, tren către Hiroshima, tren spre Osaka, tren spre Tokyo, am străbătut jumătate de țară într-o seară și la ora 23 eram la hotel.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Partea a II-a - Japonia - În vizită la curtea împăratului și impresii de început
A venit weekendul și cum e liber (da, or munci ei mult dar tot au liber la finalul săptămânii) am ales să călătorim până la Kyoto. Recunosc ca multă vreme pentru mine Kyoto și Tokyo reprezentau unul și acelasi oraș, doar ca ei îi spun într-un fel și noi, europenii, în altul. Fals!
Varianta cea mai eficientă ca și costuri este să iei un JR Railpass de 7 zile care costă vreo 33.000 de yeni (sau 27.000 dacă îl comanzi în avans de pe internet) ceea ce pare (și este) mult traducând în banii noștri, peste 1000 de lei. Dar având în vedere ce viteze au aceste trenuri cred că merită mai ales cand ai puțin timp la dispoziție, am făcut 800 de km in 4-5 ore și nu am folosit cel mai rapid tren al lor, ci pe cele acoperite de acest card. Interesant este că acest card este doar pentru străini, ți se cere pașaportul la eliberarea sa.
După ce mâncăm pe repede înainte mergem la Tokyo station, una din gările lor mari, un fel de Gara de Nord de la noi. Ne facem Railpass-urile la un anume ghișeu, primim și mersul-trenurilor, ni se face și rezervare de loc la trenul dorit, suntem gata de îmbarcare. Gara se aseamănă cu un aeroport, are afișaje peste tot, e ușor de găsit linia de la care ne îmbarcăm. Trenul vine ceas, la minutul precizat anterior, ne urcăm luăm loc, și gata, suntem pregătiți de drum. Welcome to JR Shinkansen!
Primul lucru care ne surprinde la Kyoto este că nu seamănă deloc cu Tokyo. De fapt cred că Tokyo nu seamănă cu restul zonelor din Japonia, e mult prea hi-tech și cu foarte multe clădiri de peste 40 de etaje. Kyoto e al 7-lea oraș al Japoniei ca și mărime, fostă capitală, și este poate cea mai vizitată zonă având în vedere că aici sunt multe temple tradiționale șintoiste și budiste care reflectă istoria și cultura nipone.
Ne luăm bilet de o zi pentru autobuze de la Kyoto Station și plecăm către primul templu pe care doream să îl vedem, Ginkaku-Ji. Era trafic, nu ca la Tokyo. După jumătate de oră am ajuns.Luăm o înghețată, cu macha bineînțeles, mă mir că Irina nu s-a înverzit încă de la câtă macha a consumat, și intrăm la templu. Frumos, cu grădini întinse, cu câteva clădiri pe lângă cea principală a templului. Nu intru în detalii că e netul plin de ele pentru cei interesați. Am rămas puțin dezamăgiți că nu am putut intra în interiorul templului, dar aveam să facem asta în altă parte.
Era deja trecut de prânz și am luat-o la pas către cel de-al doilea templu pe care îl aveam în plan, urmând Aleea Filozofiei, o potecuță pavată cu pietre care merge pe malul unui canal, un râu, prin această parte a orașului care mai degrabă arată ca un sat că sunt numai case. Localnicii au contribuit la construcția acestui drum pietonal și bine au făcut, căci toți turiștii trec pe aici și cu această ocazie pot cumpăra tot felul de obiecte confecționate manual și vândute la margine de stradă. Noi de exemplu am găsit aici vederi pictate de către o doamnă, numai bune de expediat către România. Vederi care au ajuns destul de repede acasă.
Sunt multe temple în zonă, noi ne-am axat pe trei dintre ele pentru astăzi pentru că am avut o singură zi la dispoziție. Ar fi fost bune minim 3. Am intrat la Nanzen-ji, mare și el, cu grădini întinse, cu un pod construit ca să treacă râul pe el! Poze multe, întâlnim și primele gheișe care de fapt nu erau chiar gheișe ci niște fete care purtau costumele tradiționale japoneze și se fâțâiau pe acolo. Aici am întâlnit și primii piticuți, niște statuete micuțe aflate prin grădină, se numesc Jizo.
Era ora 15, ce mai trece timpul. Soarele se duce către apus și lumina este numai bună pentru fotografii. Am pătrus pe străduțele din cartierul Giza și a fost foarte fain, am întânit și mai multe fete îmbrăcate în costumele tradiționale, am trecut pe lângă magazine care vindeau produse locale printre care acei papuci de lemn pe care îi poartă japonezii. Nu a fost greu să ne dăm seama unde este templul Kyomizu-dera, te luai după aglomerație. Am găsit aici pe lângă deja obișnuitele pagode și templul cu arhitectură specifică, o fântână unde am stat la coadă pentru a bea apă cu un fel de polonice cu coadă lungă. De acum încolo suntem mult mai norocoși, sănătoși și plini de puteri :)
Ne-am mai învârtit puțin prin zonă după care a început aventura. Cumparasem bilet de autobuz pe o zi, cum spuneam, și ne gândeam că nu a fost cea mai bună alegere, am făcut o călătorie dimineața și am mai face una acum către locul de cazare. Numai că Google Maps ne-a jucat feste și ne-a trimis în autobuzele care nu mergeau tocmai unde voiam noi să ajungem, am schimbat 3-4 până am ajuns la un garaj subteran. Eram cam pierduți, ne plictisiserăm de atâta învârtit și zău dacă n-ar fi fost mai bine să mergem pe jos, căci erau 3 km până “acasă”, dar ploua, era frig și obosiserăm. O doamnă care nu vorbea boabă de engleză ne vede și încearcă să ne ajute. Ne explică dumneaiei ceva, nu pricepem o boabă, așa că până la urmă a mers cu noi la stația de unde ar fi trebuit să luăm autobuzul potrivit care să ne ducă la hotel. Numai că iar am greșit ceva și o luăm din nou în direcția opusă. Înghetați și obosiți am ales soluția de avarie și am oprit un taxi care în 10 minute ne-a scăpat de bătaia de cap. Numai că nici aici n-a fost simplu, nu aveam o recepție clasică. Am sunat la numărul de pe booking și ne-au zis codul de la interfon. Am intrat în camera 202, după vreo 30 de minute a venit și proprietarul căruia i-am plătit și care ne-a spus că trebuia să ne descălțăm la intrare. Ca doar n-om fi la hotel! Când să ne așezăm în pat, s-a rupt patul ). Noroc că erau două paturi, era o cameră twin, așa că le-am zis că nu e nevoie să îl repare azi, ne înghesuim în celălalt pat. În sfârșit somn, tare lungă a mai fost ziua asta.
Insula Miyajima și Otori, poarta din apă
Duminică am zis să testăm și mai intens liniile ferate nipone și am plecat către Osaka – Hiroshima – Miyajima și insula cu căprioare și cu poarta mare, roșie, aflată în mare, cea care apare peste tot când cauți obiectivele turistice din Japonia. După ce am schimbat trenul la Osaka am ajuns la Hiroshima, locul unde s-a dat prima bombă atomică în al doilea război mondial. De aici am mai luat un tren preț de 30 de minute, apoi un ferry-boat operat tot de către JR, deci fără costuri adiționale, și am ajuns pe insula Miyajima. Până să ajungem toată lumea își căuta un loc cât mai bun pe punte pentru a fotografia Otori, The Great Tori, adică acea poartă tradițională pe care o au ei la intrarea în temple, dar care acum era cumva la intrarea pe insulă, chiar în apă.
Imediat ce am pășit pe insulă și am luat o hartă, am întâlnit un panou unde scria să nu hrănești căprioarele, să nu le dai mâncare, să nu le stresezi în general. Dar n-as fi crezut că sunt atât de prietenoase, era foarte greu să ne abținem să nu le smotocim puțin Erau peste tot, libere pe străduțele acestui mic orășel de pe malul apei, dormice să îți ia ceva din mână dacă li se pare gustos. Ne-am făcut câteva fotografii cu ele, apoi am trecut la lucrurile din plan, adică să facem o fotografie bună cu Otori ceea ce n-a fost dificil, aveam teleobiectivul la purtător.
Am mers apoi să vedem templul Itsukusima. După care a urmat Daisho-In care ne-a plăcut cel mai mult din cele văzute până acum. Aici am putut să și intrăm, ne-am descălțat înainte, am văzut de aproape altarul și tot ce au ei expus acolo. Peste tot pe afară erau statuete cu Budha, dar și cu piticii jizo care simbolizeză copiii pierduți. Pentru a urca la templu se urcă un lung șir de trepte, de-a lungul cărora sunt un fel de tamburi de metal, prayer wheels, pe care îi învârți în timp ce urci și citești rugăciunile scrise pe ei. Ca peste tot în fața templului se vindeau amulete norocoase. Mi s-a părut interesantă tura pe sub templu cum s-ar zice. Tot desculț am coborât câteva trepte ca într-un beci. Acolo era întuneric beznă, așa că mergeam pipăind pereții. După vreo 10-15 metri au început să apară un fel de iconițe pe pereți, care erau foarte puțin luminate, dar măcar nu mai era acea beznă. Cu pași mici am parcurs tot traseul și am ieșit la lumină pe partea cealaltă a templului.
Cum timpul se scurgea rapid și noi aveam un tren de prins, am grăbit puțin pasul, am intrat într-o altă sală, tot desculți, unde era în toi un ritual budist, un fel de slujbă. Am îngenunchiat pe tatami și am stat 15 minute înăuntru, s-a bătut gongul de câteva ori, un călugăr a recitat tot felul de rugăciuni pe care bineînțeles că nu le-am înțeles, și am ieșit.
În drum spre vaporaș am luat ceva de mâncare, ceva tradițional, niște frigărui cu fructe de mare și un fel de biscuiți în formă de frunză de arțat, foarte bune. Apoi ferry-boat, tren către Hiroshima, tren spre Osaka, tren spre Tokyo, am străbătut jumătate de țară într-o seară și la ora 23 eram la hotel.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.