Partea I - Work and travel în Japonia - Povestea, drumul și noul an japonez
Partea a II-a - Japonia - În vizită la curtea împăratului și impresii de început
Partea a III-a - Japonia - Weekend la Kyoto și pe insula Miyajima
Între timp schimb Irina a profitat de cardul de transport JR Railpass și a făcut excursii de câte o zi către Kamakura, Nikko și din nou la Kyoto pentru a vedea pădurea de bambus și alte temple, căci așa cum povesteam în articolul anterior, sunt multe de văzut acolo și noi am avut o singură zi la dispoziție.
Într-una din seri am avut ieșit în oraș împreună cu colegii și ne-am întâlnit cu un prieten al unuia dintre colegi, un tip din China stabilit la Tokyo de multă vreme, care ne-a povestit multe despre Japonia și cultura japoneză, practic e de-al locului. Am mers împreună la un restaurant tradițional, din acela unde te descalți la intrare și unde stai pe jos, la niște măsuțe joase. Am mâncat tot felul de scoici și vietăți marine preparate chiar de către noi pe grătarul de pe masă, așa sunt mesele aici, au un mic grătar cu butelie pe care îți prepari mancarea. Foarte bun, foarte-foarte bun.
În altă seara am ajuns la Ueno, un cartier cu multe magazine, majoritatea cu tarabe scoase afară în stradă, un fel de bazar unde găsești vrute și nevrute, de la haine la mâncare, la prețuri ca pentru localnici. De acolo am mers către Akihabara, cartierul unde se vând produse electronice de tot felul. Tot aici am văzut ce înseamnă pentru japonezi benzile desenate, am găsit un magazin întins pe 6 nivele plin cu reviste cu benzi desenate, DVD-uri cu filme manga și produse conexe. Cred că am petrecut vreo oră acolo tot uitându-ne deși nu întelegeam textele. Noroc că într-un colț era un mic raft cu reviste în limba engleză, așa că am cumpărat și eu una ca să văd ce o fi așa de interesant. E drept că avem și noi pasionațo de benzi desenate, dar pe mine nu m-a prins până acum.
Am plecat sâmbătă de dimineață, sunt trenuri la fiecare 20 de minute din gara Shinjuku, de unde se cumpără și Hakone Freepass. A trebuit să schimbăm trenul la Odawara, dar a fost rapid, un sfert de oră. Hakone este un orășel montan, un fel de Sinaia de la noi, unde în weekend este plin de turiști. Din gară am mai luat un trenuleț, unul care urcă în serpentine la o altitudine mai mare decât orașul. La fiecare schimbare de nivel în altitudine conductorul se mută în locomotiva de la capătul opus al trenului, traseul fiind în zig-zag.
Odată coborâti am luat un alt trenuleț, unul care urcă vertical, se numește Hakone Tozan Cable Car pentru că este tras la deal prin intermediul unui cablu de către trenulețul care coboară în același timp pe o linie paralelă, un mecanism cu scripete. Intenția era să urcăm și mai sus continuând cu telecabina și de acolo să vedem Muntele Fuji, însă tocmai acum se produsese o problemă tehnică, telecabina rămăsese blocată și am fost anunțati că nu se va mai da drumul astăzi. Puțin dezamagiți am făcut drumul înapoi cu gândul că vom reveni a doua zi, chiar dacă ne dă puțin planul peste cap. Am oprit la Open Air Museum unde pe lângă sculpturile expuse în curte am vizitat și o expoziție cu o parte din lucrările lui Picasso, foarte interesantă.
Se întunecase așa că am plecat către locul nostru de cazare, luând autobuzul. Ne-am cazat la o casa tradițională japoneză, ryokan cum îi spun ei, un fel de han, care costă ceva bani, chiar multicei, dar merită o dată-n viață dacă vrei să afli mai multe despre cultura poporului pe care îl vizitezi. Am fost foarte plăcut impresionați de ce am găsit aici. Camera are podeaua acoperită cu tatami, o suprafață al cărui nume îmi suna cunoscut de la meciurile de karate pe care le-am mai urmărit la televizor. Nu există pat, se doarme pe jos, dar nu știam încă exact cum. Toate ușile sunt glisante și au margine de lemn și interior din hârtie de orez, la fel și obloanele pentru ferestre ce servers drept jaluzele. În șifonier am găsit costumația specifică japoneză, chiar la timp inainte ca cineva să bată la ușă și să ne aducă cina.
Ne-am așezat la măsuța joasă, cam greu, nu prea îmi găseam loc pentru picioare, și după ce am făcut câteva fotografii ca să surprindem momentul festiv, ne-am pus pe descoperit merindele ce ne fuseseră oferite. Imediat după masă cineva a venit și a stâns totul, după care a instalat patul, a așezat saltele pe jos, a pus cearșafuri, pernele, eram gata de somn. Dar nu înainte de a merge la onsen, căci special am ales acest ryokan. Onsenul este baia tradițională japoneză, ei au foarte multe izvoare de apă termală pe care o folosesc pentru baie. Ne-am luat prosopelul și am coborât la parter. Aici bărbații și femeile au câte o sală separată și regula este că nu ai voie să intri în bazin decât cu un prosopel, fără vreun costum de baie. Înainte de a intra este obligatoriu să te speli, te dai bine cu săpun după care te clătești la fel de bine turnându-ți apă cu un vas, ceva între castron și găleată, din lemn. Desigur că noi am avut ceva mai tradițional aici, însă la fel este procedura și pentru onsenurile din oraș, care sunt un fel de băi publice foarte utilizate de către japonezi.
După băiță am intrat în bazin. Apa e caldă spre foarte caldă, dar m-am obișnuit repede. Aș fi vrut să și înot, dar acest lucru este exclus. După câteva momente am observat că este și un bazin exterior și am mers și acolo. Deși temperatura de afară era sub 0 grade Celsius, în apă era foarte bine, am petrecut aici aproape o oră. A fost interesant, relaxant, am dormit ca niște bebeluși.
A doua zi de dimineață am fost chemați la micul-dejun cu punctualitate, noroc ca pusesem ceasul să sune la ora 8. Am avut timp de încă o băiță înainte de a pleca. Lacul Ashi era la 5 minute de casă, biletul era inclus în abonamentul pe care îl aveam, cerul era senin, temperatura era destul de joasă, dar soarele ne încălzea. Ne-am îmbarcat pe o corabie (care avea însă și motor) și după câteva sute de metri de la mal, de dupa un versant, ne-a apărut la orizont Muntele Fuji, Fuji-san cum îi spun japonezii. Mare, conic, acoperit de zăpadă, exact cum apare prin toate fotografiile. L-am pozat din toate unghiurile posibile până ce am ajuns la capătul lacului, pe malul opus celui de unde am plecat.
De acolo am luam telecabina și am avut o priveliște și mai bună către Fuji. Am trecut de prima stație unde se putea coborâ, dar nu am făcut-o, și am mers la următoarea unde era capăt de linie. Aici era locul potrivit pentru făcut fotografii, era un fel de Bâlea-Lac, plin de turiști. După ce ne-am săturat de pozat, am încercat ouăle negre "Kuro-Tamago" fierte în vulcan, cele care îți prelungesc viața cu 7 ani pentru fiecare ou mâncat. Am luat un carton de 5 bucăți căci așa se vindeau, și le-am mâncat pe toate. Ce-i drept ne cam era foame.
De aici am luat o altă telecabină care ne-a dus pe ruta pe unde nu am putut urca ieri, apoi trenul pe cablu și încă un tren, până ce am ajuns la Hakone. Mai aveam ceva timp așa că am vizitat puțin zona centrală a micuțului oraș, am mâncat ceva și am plecat către Tokyo.
A urmat o săptămână mai încărcată în care am călătorit zi de zi la două ore de Tokyo pentru ca proiectul s-a mutat. Deși lungi, deplasările aceste decurg lin, treci din metrou în tren, folosești același card reîncărcabil, nu ai nevoie de alte bilete. Validarea se face la porțile de intrare pe peroane, asemănătoare cu cele de la metrou.
Vineri seară am reușit să bifăm și o piesă de teatru, kabukiza cum îi spun ei. E un fel de musical, sau poate la asta am nimerit noi, cu dansuri incluse și replici în versuri cântate, chiar dacă am avut ghid audio care ne traducea pe un ecran în engleză, nu am înțeles mare lucru din firul epic al piesei. Totuși a fost interesant să întrăm în clădirea teatrului și să luăm parte la un astfel de spectacol.
Sâmbătă seară aveam zborul, târziu, și am avut timp suficient să mai cotrobăim prin Tokyo, să cumpărăm câte ceva pe acasă, inclusiv niște castronele din bambus care sunt foarte delicate și potrivite pentru a mânca iaurt cu cereale (au un cartier, de fapt o stradă lungă, unde găsești tot ce vrei în materie de bucătărie și restaurante, practic dacă vrei să îți deschizi un restaurant găsești acolo absolut tot). Am luat trenul către aeroport, am scăpat de ultimii yeni și am urcat în avion, ne așteptam 11 ore de zbor până la Doha, mai multe decât la venire. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea japoneză. A fost o experiență interesantă, sper să mai revenim cândva pe aici.
Despre cum a fost în Qatar am scris aici.
Legături către povestirile anterioare sunt mai jos:
Partea I - Work and travel în Japonia - Povestea, drumul și noul an japonez
Partea a II-a - Japonia - În vizită la curtea împăratului și impresii de început
Partea a III-a - Japonia - Weekend la Kyoto și pe insula Miyajima
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Partea a II-a - Japonia - În vizită la curtea împăratului și impresii de început
Partea a III-a - Japonia - Weekend la Kyoto și pe insula Miyajima
Muncă, muncă, sushi, muncă
A urmat o nouă săptămână de lucru cu japonezii, un stil mult diferit de cel cu care suntem noi obișnuiți în Europa. Poate să fie și de la diferența de limbă, pentru că spre surprinderea tuturor puțini japonezi vorbesc o engleză fluentă, iar mulți dintre ei nu vorbesc deloc. Așa ca aplicația de Google Translate a salvat multe situații. Și pe lângă limbă cred că mai este și modul de exprimare, chiar dacă traduci în japoneză înțeleg destul de greu și trebuie să spargi "discursul" în fraze scurte. A fost o provocare să ne înțelegem, dar am reușit că doar oameni suntem.Între timp schimb Irina a profitat de cardul de transport JR Railpass și a făcut excursii de câte o zi către Kamakura, Nikko și din nou la Kyoto pentru a vedea pădurea de bambus și alte temple, căci așa cum povesteam în articolul anterior, sunt multe de văzut acolo și noi am avut o singură zi la dispoziție.
Într-una din seri am avut ieșit în oraș împreună cu colegii și ne-am întâlnit cu un prieten al unuia dintre colegi, un tip din China stabilit la Tokyo de multă vreme, care ne-a povestit multe despre Japonia și cultura japoneză, practic e de-al locului. Am mers împreună la un restaurant tradițional, din acela unde te descalți la intrare și unde stai pe jos, la niște măsuțe joase. Am mâncat tot felul de scoici și vietăți marine preparate chiar de către noi pe grătarul de pe masă, așa sunt mesele aici, au un mic grătar cu butelie pe care îți prepari mancarea. Foarte bun, foarte-foarte bun.
În altă seara am ajuns la Ueno, un cartier cu multe magazine, majoritatea cu tarabe scoase afară în stradă, un fel de bazar unde găsești vrute și nevrute, de la haine la mâncare, la prețuri ca pentru localnici. De acolo am mers către Akihabara, cartierul unde se vând produse electronice de tot felul. Tot aici am văzut ce înseamnă pentru japonezi benzile desenate, am găsit un magazin întins pe 6 nivele plin cu reviste cu benzi desenate, DVD-uri cu filme manga și produse conexe. Cred că am petrecut vreo oră acolo tot uitându-ne deși nu întelegeam textele. Noroc că într-un colț era un mic raft cu reviste în limba engleză, așa că am cumpărat și eu una ca să văd ce o fi așa de interesant. E drept că avem și noi pasionațo de benzi desenate, dar pe mine nu m-a prins până acum.
În vizită la Muntele Fuji
Se apropia din nou weekendul și era păcat să ratăm ocazia de a merge într-o altă excursie. De data aceasta am ales o zonă apropiată de Muntele Fuji. Călătoria pâna la Hakone durează vreo două ore și există un abonament de două zile care te scutește de multe cheltuieli. Pentru 5200 de yeni ai inclus drumul cu trenul și transportul local cu toate autobuzele, trenuletele, telecabinele și vaporașul pe Lacul Ashi, cu vedere la Muntele Fuji. Detalii aiciAm plecat sâmbătă de dimineață, sunt trenuri la fiecare 20 de minute din gara Shinjuku, de unde se cumpără și Hakone Freepass. A trebuit să schimbăm trenul la Odawara, dar a fost rapid, un sfert de oră. Hakone este un orășel montan, un fel de Sinaia de la noi, unde în weekend este plin de turiști. Din gară am mai luat un trenuleț, unul care urcă în serpentine la o altitudine mai mare decât orașul. La fiecare schimbare de nivel în altitudine conductorul se mută în locomotiva de la capătul opus al trenului, traseul fiind în zig-zag.
Odată coborâti am luat un alt trenuleț, unul care urcă vertical, se numește Hakone Tozan Cable Car pentru că este tras la deal prin intermediul unui cablu de către trenulețul care coboară în același timp pe o linie paralelă, un mecanism cu scripete. Intenția era să urcăm și mai sus continuând cu telecabina și de acolo să vedem Muntele Fuji, însă tocmai acum se produsese o problemă tehnică, telecabina rămăsese blocată și am fost anunțati că nu se va mai da drumul astăzi. Puțin dezamagiți am făcut drumul înapoi cu gândul că vom reveni a doua zi, chiar dacă ne dă puțin planul peste cap. Am oprit la Open Air Museum unde pe lângă sculpturile expuse în curte am vizitat și o expoziție cu o parte din lucrările lui Picasso, foarte interesantă.
Se întunecase așa că am plecat către locul nostru de cazare, luând autobuzul. Ne-am cazat la o casa tradițională japoneză, ryokan cum îi spun ei, un fel de han, care costă ceva bani, chiar multicei, dar merită o dată-n viață dacă vrei să afli mai multe despre cultura poporului pe care îl vizitezi. Am fost foarte plăcut impresionați de ce am găsit aici. Camera are podeaua acoperită cu tatami, o suprafață al cărui nume îmi suna cunoscut de la meciurile de karate pe care le-am mai urmărit la televizor. Nu există pat, se doarme pe jos, dar nu știam încă exact cum. Toate ușile sunt glisante și au margine de lemn și interior din hârtie de orez, la fel și obloanele pentru ferestre ce servers drept jaluzele. În șifonier am găsit costumația specifică japoneză, chiar la timp inainte ca cineva să bată la ușă și să ne aducă cina.
Ne-am așezat la măsuța joasă, cam greu, nu prea îmi găseam loc pentru picioare, și după ce am făcut câteva fotografii ca să surprindem momentul festiv, ne-am pus pe descoperit merindele ce ne fuseseră oferite. Imediat după masă cineva a venit și a stâns totul, după care a instalat patul, a așezat saltele pe jos, a pus cearșafuri, pernele, eram gata de somn. Dar nu înainte de a merge la onsen, căci special am ales acest ryokan. Onsenul este baia tradițională japoneză, ei au foarte multe izvoare de apă termală pe care o folosesc pentru baie. Ne-am luat prosopelul și am coborât la parter. Aici bărbații și femeile au câte o sală separată și regula este că nu ai voie să intri în bazin decât cu un prosopel, fără vreun costum de baie. Înainte de a intra este obligatoriu să te speli, te dai bine cu săpun după care te clătești la fel de bine turnându-ți apă cu un vas, ceva între castron și găleată, din lemn. Desigur că noi am avut ceva mai tradițional aici, însă la fel este procedura și pentru onsenurile din oraș, care sunt un fel de băi publice foarte utilizate de către japonezi.
După băiță am intrat în bazin. Apa e caldă spre foarte caldă, dar m-am obișnuit repede. Aș fi vrut să și înot, dar acest lucru este exclus. După câteva momente am observat că este și un bazin exterior și am mers și acolo. Deși temperatura de afară era sub 0 grade Celsius, în apă era foarte bine, am petrecut aici aproape o oră. A fost interesant, relaxant, am dormit ca niște bebeluși.
A doua zi de dimineață am fost chemați la micul-dejun cu punctualitate, noroc ca pusesem ceasul să sune la ora 8. Am avut timp de încă o băiță înainte de a pleca. Lacul Ashi era la 5 minute de casă, biletul era inclus în abonamentul pe care îl aveam, cerul era senin, temperatura era destul de joasă, dar soarele ne încălzea. Ne-am îmbarcat pe o corabie (care avea însă și motor) și după câteva sute de metri de la mal, de dupa un versant, ne-a apărut la orizont Muntele Fuji, Fuji-san cum îi spun japonezii. Mare, conic, acoperit de zăpadă, exact cum apare prin toate fotografiile. L-am pozat din toate unghiurile posibile până ce am ajuns la capătul lacului, pe malul opus celui de unde am plecat.
De acolo am luam telecabina și am avut o priveliște și mai bună către Fuji. Am trecut de prima stație unde se putea coborâ, dar nu am făcut-o, și am mers la următoarea unde era capăt de linie. Aici era locul potrivit pentru făcut fotografii, era un fel de Bâlea-Lac, plin de turiști. După ce ne-am săturat de pozat, am încercat ouăle negre "Kuro-Tamago" fierte în vulcan, cele care îți prelungesc viața cu 7 ani pentru fiecare ou mâncat. Am luat un carton de 5 bucăți căci așa se vindeau, și le-am mâncat pe toate. Ce-i drept ne cam era foame.
De aici am luat o altă telecabină care ne-a dus pe ruta pe unde nu am putut urca ieri, apoi trenul pe cablu și încă un tren, până ce am ajuns la Hakone. Mai aveam ceva timp așa că am vizitat puțin zona centrală a micuțului oraș, am mâncat ceva și am plecat către Tokyo.
A urmat o săptămână mai încărcată în care am călătorit zi de zi la două ore de Tokyo pentru ca proiectul s-a mutat. Deși lungi, deplasările aceste decurg lin, treci din metrou în tren, folosești același card reîncărcabil, nu ai nevoie de alte bilete. Validarea se face la porțile de intrare pe peroane, asemănătoare cu cele de la metrou.
Vineri seară am reușit să bifăm și o piesă de teatru, kabukiza cum îi spun ei. E un fel de musical, sau poate la asta am nimerit noi, cu dansuri incluse și replici în versuri cântate, chiar dacă am avut ghid audio care ne traducea pe un ecran în engleză, nu am înțeles mare lucru din firul epic al piesei. Totuși a fost interesant să întrăm în clădirea teatrului și să luăm parte la un astfel de spectacol.
Sâmbătă seară aveam zborul, târziu, și am avut timp suficient să mai cotrobăim prin Tokyo, să cumpărăm câte ceva pe acasă, inclusiv niște castronele din bambus care sunt foarte delicate și potrivite pentru a mânca iaurt cu cereale (au un cartier, de fapt o stradă lungă, unde găsești tot ce vrei în materie de bucătărie și restaurante, practic dacă vrei să îți deschizi un restaurant găsești acolo absolut tot). Am luat trenul către aeroport, am scăpat de ultimii yeni și am urcat în avion, ne așteptam 11 ore de zbor până la Doha, mai multe decât la venire. Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea japoneză. A fost o experiență interesantă, sper să mai revenim cândva pe aici.
Despre cum a fost în Qatar am scris aici.
Legături către povestirile anterioare sunt mai jos:
Partea a II-a - Japonia - În vizită la curtea împăratului și impresii de început
Partea a III-a - Japonia - Weekend la Kyoto și pe insula Miyajima
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.