Călătorie în Maroc - La pas prin Marrakech

Hai că am reușit, a trecut aproape un an și jumătate de când această poveste stă în notițe, dar uite că i-a venit rândul.

Nici n-ați venit bine de la mare că plecați la munte, era o replică dintr-un film foarte urmărit. Cam așa au zis și părinții și cunoscuții când le-am spus că sâmbătă plecăm in concediu, la vreo 3 săptămâni de la întoarcerea din Japonia.

Nu mai știu de când a început treaba asta cu Marocul care este la mare căutare, poate de când au scăzut considerabil costurile la zboruri. Cert este că ofertele sunt foarte tentante și pentru că tot ne gândeam să mai experimentăm și alte culturi, căci cele europene și mai ales vest-europene se cam aseamănă și devin repetitive la un moment dat, excursia asta a venit ca o mănușă. Așadar Moș Crăciun a știu ce să aleagă anul acesta (adică în 2017..) și iată-ne în avionul care ne va duce la Marrakech, unul dintre orașele căutate ale Marocului, poate cel mai vizitat. După o escală de 4 ore la Milano uite-ne ajunși, întâmpinați de o coadă imensă la aeroport pentru intrarea în țară, am așteptat aproape două ore.

Încălzirea pentru această nouă cultură, musulmană, o făcuserăm cu trei săptămâni în urmă când am avut escala prelungită la Doha, în Qatar. Știam că au cămile, că se roagă de mai multe ori pe zi, că au deșertul Sahara. Am mai citit și blogurile care ne-au ieșit în cale pe Google și aveam deja o imagine de început.

După ce trecem de aeroport mai vine o coada unde scanăm bagajele, aici merge repede treaba și țop în autobuzul 19 care avea și internet, net bun, am reușit să descarcăm o arhivă de 200 MB în 5 minute. Străzile au început să se umple de motorete, biciclete, mașini, căruțe trase de oameni, deja mirosea a ce citisem. Coborâm în centru chiar lângă piața Jemaa al Fna cel mai frecventat obiectiv din Marrakech. Haos total, asta e prima impresie. Este sâmbătă seară și poate au și ei obiceiul de a ieși în oraș. Lume multă, vânzători ambulanți pretutindeni, cam mizerie pe jos. Urmăm GPS-ul pentru a merge la cazare. Suntem foarte aproape de centru. E mai greu la traversat străzile pentru că nu opresc la trecerile de pietoni chiar daca ar fi ele și semaforizate, suntem puși la încercare de fiecare dată când avem de traversat, motoretele, bicicletele și mașinile sunt peste tot.

Intrăm pe niște străduțe mai laturalnice și găsim riad-ul unde făcusem rezervare ... și o fântână curgătoare ne întâmpină imediat ce trecem de ușă. Plus decorul specific oriental, cu covoare înfloarate, lampadare ca cele din zona turcească. Ne cazăm, cât ni se iau datele primim ceai ca așa e la ei, lăsăm bagajele într-o cameră care arată foarte bine. Riard Luxia a fost o alegere bună, se pare. Ieșim să căutăm ceva de mâncare că suntem lihniți.

Mergem în piața Jemaa el Fna care seara se umple de tarabe unde se prepară mâncare și de vânzători ambulanți ce vând orice, în special obiecte de îmbrăcăminte, așa direct de pe jos. Nu îi bagăm încă în seamă, oricum ne bagă ei. Odată ce intrăm în zona cu mâncare suntem învăluiți de oferte, un tip ne pune meniul în brațe, ne arată familia lui care era la o masă, Allah știe dacă chiar era familia sau dacă așa se adreseze el în căutare de clienți. Aveau cam tot ce știam că se mănâncă pe aici așa că acceptăm oferta și luăm loc. Primim imediat niște pâinici și două farfurii cu sosuri ca aperitiv și în timp ca așteptam să ni se prepare mâncarea ne uităm vis-a-vis cum ceilalți comercianți se băteau pe clienți, unii destul de agasanți, aproape luau omul de mână și îl puneau la masă. Ar fi mers o bere numai că la ei alcoolul nu există, musulmani deh! Ce păcat, chiar merge cu frigăruile acestea! Irina și-a luat celebrele tahine, un fel de tocăniță. Plătim, aștept restul care vine greu, și-l cam însușiseră, mă cam bagă în dilemă așa că după ce îl primesc îl iau și dau să plec. puțin indispus de gestul lor. Numai că ei îl cer de la obraz. Le dau, doar suntem obișnuiți cu gestul, mai puțin cu faptul că ți se solicită în mod expres.

Mai facem câțiva pași prin zonă și la fiecare tarabă suntem poftiți la masă. Scăpăm spunându-le că tocmai ce am mâncat și promițându-le că a doua zi vom veni la ei.

Pe marginea pieței sunt caravane cu fructe, unde fac sucuri naturale. Toți ne invită să luăm, nu ne ratează niciunul. Luăm până la urmă că oricum nu prea ne trecuse foamea. Eu unul mixt, iar Irina avocado cu portocale, foarte bune, ca un smoothie. Cât le degustam, acolo lângă dugheană, vin la noi doi copii care ori voiau bani, ori suc, n-am înțeles. Și o doamnă căreia i se zăreau doar ochii de sub burcă și care ne oferă șervețele. Raiul comerțului agresiv!

Mai colindăm puțin piața si vedem că peisajul se schimbă, apar ca din senin și mai mulți comercianți care își întind mărfurile pe jos. Ne strecurăm subtil, cumpărăm o sticlă de apa și plecăm către casă. Om vedea mâine cu ce ne-o mai surprinde Marrakech-ul.

Ziua I - La pas prin Marrakech

Dimineata incepe de la ora cinci cand suna alarma pentru chemarea la rugaciune. Alarma aceasta se aude in tot orasul si invioreaza comunitatea musulmana, dar o trezeste si pe cea de alta religie. Unii localnici merg la moschee ca sa se roage, altii isi pun acasa covorasul, se aseaza cu fata catre Mecca si fac rugaciunea. De vreo cinci ori pe zi, ca asa-i la ei.

Pe la opt jumate iesim la micul-dejun, la inaltime pe acoperisul cladirii. Cam asa e aici, daca nu ploua si mai ales daca e si soare servesti masa pe acoperis care e ca o terasa de unde se poate vedea mare parte din oras, pana departe in zare. La riad aici au si piscina, tot pe terasa, utilizabila vara caci acum temperatura nu sare de 20 de grade in aceasta perioada de iarna.

Micul-dejun nu e ceva foarte deosebit, se pare ca merg pe filiera europeana si mai exact franceza. Adica lapte, cafea si nelipsitul ceai, care e ceva specific, de obicei din menta, plus multa paine, niste painici bune, nu foarte dospite, un fel de lipii mai groase, unt, gem, ulei de argan de intins pe paine care nu ne-a placut deloc, si niste croisante. Nu suntem incantati, dar plecam satui catre centru si medina, orasul vechi.

Nu facem nici 300 de pasi si ne abordeaza un tip in fata unui magazin cu produse naturiste care arata foarte bogat si colorat. Intram in vorba cu el, Irina e cam speriata, citise ea ca daca intri in vorba cu marocanii nu mai scapi pana ce nu cumperi ceva si nu ca nu am vrea sa luam cate ceva numai ca abia ce ne-am pornit. Ascultam tot ce ne prezinta, produs cu produs, ne da sa testam din uleiurile de argan cosmetice, punem intrebari, purtam o discutie serioasa de vreo jumatate de ora care chiar ne introduce in cultura marocana. Din cand in cand mai intrebam si de preturi pentru ca niciunul nu e afisat, totul e nepretuit si se negociaza in functie de ce si cat cumperi si mai ales de cata tarie ai ca sa negociezi si sa scazi pretul. Mi se pare ca au niste produse al naibii de interesante, parfumate si cred ca si benefice pentru corp asa ca luam doua sticlute de ulei de argan care sunt bune de dat pe post de crema de maini si fata, niste cristale de menta care se pun in ceai. Cand aflam pretul, dupa ce ni le cantareste, evident ca nu suntem satisfacuti asa ca Irina se pune pe negociat. Nu numai ca ni l-a scazut, dar ne-a mai dat si trei chestii cadou, numai bine sa plecam multumiti cu cei 230 de dirami platiti, adica vreo 23 de euro, si cu ce primisem in plasuta. Facem o fotografie cu tipul cu care am vorbit si plecam cu gandul ca ne vom mai intoarce, dar si intrebandu-ne care o fi de fost pretul real.

O pornim catre Jemaa el Fna si suntem surprinsi ca tot ce era aseara aici, toate corturile unde se prepara mancarea, mesele, erau stranse. Mai ramasesra doar rulotele unde se preparau sucuri fresh si unde se vindeau tot felul de alune si smochine, care erau pe margine. In locul ramas erau doamne cu care daca intrai in contact vizual te abordau pentru un desen hena pe mana, mai ales pentru fete, erau oameni care cantau si jucau tot felul de jocuri, vindeau fesuri si alte produse ieftine. Ne afundam in bazar, souk cum ii spun ei, o retea de alei pline cu tarabe, foarte multe alei de te pierdeai printre ele. Curele, genti de piele,esarfe, haibe, vase colorate din portelan sau lut, candelabre si tot felul de obiecte aurote, din metal, covoare, totul tipic oriental. Si totul nepretuit. Irina se cam fereste sa intre in vorba cu ei de teama ca nu va mai scapa pana ce nu cumpara. Eu ma mai opresc din cand la cate un magazin, mai pipai un produs, ei vin imediat sa ma abordeze, nu intreb de pret ci doar le spun ca ma uit, astept sa imi spuna ei ce si cum. Nu mi se par deloc agresivi asa cum mai citisem, chiar imi place sa ma plimb pe aici. Stam mai bine de o ora pana ce razbim si iesim in alta parte a orasului, in medina, partea veche. Peste tot au terase pe acoperis si oameni care te invita. Gasim si o piata de legume si fructe, au niste banane mici si portocale tot mici fata de standardele noastre. Au rodii, avocado, ananas, o groaza de fructe.

Pe la ora 13 suna alarma de chemare la rugaciune, dar nu vedem pe nimeni sa se grabeasca catre moschee sau sa isi intinda covorasul in strada. La un moment dat, cand ma uitam pe harta de pe telefon incercand sa gasesc un nou obiectiv, vine un tanar care ne intreaba unde vrem sa ajungem. S-a cam tinut dupa noi vreo juma de ora desi i-am zis ca ne descurcam. Au mai aparut si altii de care am scapat mai repede insa de asta dadeam indiferent de directia in care o apucam. L-a pus Irina la punct pana la urma explicandu-i frumos ca e in regula, nu ne-am ratacit, nu cautam ceva anume ci doar ne plimbam asa ca sa ne lase in pace! A inteles si mesajul si tobul si am scapat.

Am urcat o panta catre cu cunoscutele tabacarii teneries, niste curti unde tabaceasc pieile de animale caci la ei lucrul cu pielea e ceva traditional. Niste locuri care miros incredibil de urat. Un tip ne vede ca ne uitam curiosi si ne invita sa vizitam, dar eu nu sunt deloc atras. Le zicem ca miroase urat si ca nu am vrea, el scoate imediat un buchet de menta si ne arata solutia :)

Pana la urma tot nu intram si mergem la muzeul fotografiei, un loc cu fotografii din Marocul anilor trecuti, interesant. Apoi ne afundam iar in souk-uri, eu probez o caciula in timp ce Irina mersese la toaleta si apoi abia scap sa nu il cumpar, nu ca ar fi fost scump dar mi-era mic. Si daca tot n-am intrat la tabacarii intram in vorba cu un comerciat de genti si de curele, alegem cate o curea, arata bine lucrate si sunt din piele-piele, ne demonstreaza nenea inclusiv cu dandu-le foc bricheta. Mie nu imi place catarama, nici o problema, mi-o schimba. Apoi mi-era prea lunga, o scurteaza. Din cand in cand intrebam si de pret, el tot zice ca pret bun. La final ne zice totusi ca doar nu stam toata ziua acolo si gratis nu ni le da. 175 de dirami bucata, dar ni le lasa la 300 pe ambele. Irina se ocupa si de data asta de partea financiara si scade pretul la 200. Adica vreo 50 de lei o curea Sigur se putea si mai ieftin, dar pretul e bun totusi, nu o iei mai ieftin nici la noi asa ca batem palma si plecam impacati cu alegerea facuta.

Mergem catre piata, vrem sa vedem moscheea Koutoubia pe dinafara caci doar musulmanii intra. Dar ne era cam foame desi nu era inca timpul de cina, moment numai bun sa incercam chaorma cum ii zic ei, din asta de la mama lor. Care e chiar buna, eu iau una mixta cu vita si pui, iar Irina ia un falafel. Bun si indestulator. Ne intreaba si daca vrem ceva de baut, zicem ca bere, zambind. Zambesc si ei. Fara alcool pe aici.

Prindem apusul prin jurul moscheii, apoi mergem pe stradute, mai gasim o zona cu produse naturale unde erau si preturi afisate pentru unele articole .Vanzatorii au chef de vorba incercand sa mai convinga un client si ne povestesc despre fiecare produs in parte, la ce e benefic, cum se produce, a fost interesant. La ora 22 ne retragem catre casa ca e de ajuns pentru azi.

In zile urmatoare am pornit intr-o excursie cu masina prin Casablanca, capitala Rabat, Chefchouen, Fes, 1400 de km in 5 zile despre care voi scrie in curand.

Ne-am intors in Marakech vineri dupa-amiaza si am constatat ca nu ne-am inselat cand am spus ca aici traficul este mult mai dezordobat decat in alte parti ale Marocului, nicaieri nu am vazut atatia pietoni traversand neregulamentar printre masini, dar si automobile trecand grabite pe rosu. Am predat masina si am plecat la pas catre riadul unde aveam sa mai stam doua seri, situat in interiorul medinei, pe acelasi tip de strazi murdare, dezordonate si intortocheate. Insa riadul a fost cel mai bun dintre cele la care am stat in cele 8 nopti, Riad Tahani se numeste. Este surprinzator cand odata deschisa usa unui astfel de loc treci brusc de la ce am zis mai sus la o casa foarte curata, cu curte interioara si 3-4 etaje, ultimul fiind terasa unde se poate lua masa, cu piscina, cu multa liniste. Mai aveam timp de o tura prin centru asa ca am traversat bazarul, ne-am mai aruncat ochii in stanga si in dreapta si am ajuns in Djema el Fena unde am mers la sigur la un restaurant unde mai fuseseram.

Duminica aveam in plan vizitarea obiectivelor turistice care se afla in Marrakech. In principiu daca ai vazut medina si souk-urile (bazarul) ai vazut cam tot ce e mai interesant. Dar exista si cateva situri care merita bifate pentru a intelege mai mult din istoria Marocului. Unul ar fi gradinile Majorelle unde la ora 10:30 era o coada considerabila de persoane si am zis ca nu vrem sa pierdem timpul asteptand. Ne-am indreptat spre Palatul Bahia, trecand prin bazar, pe unde am petrecut mai bine de doua ore cautand cate ceva pentru acasa. Si am reusit si sa negociem si sa scadem binisor pretul, este mai simplu cand iei mai multe lucruri din acelasi loc, dar nu spui de la inceput cate ci mai scazi din pret dupa care zici ca vrei doua sau trei bucati pentru suma respectiva de bani. Vanzatorii sunt obisnuiti cu asta, si trebuie sa ai ceva abilitati ca sa reusesti sa il intorci si sa bati palma. In final am plecat multumiti si noi si ei, greu de spus cine a fost mai castigat, cert este ca pretul pe care l-am platit era unul care ne convenea, am zis ca macar sa nu fie mai mare decat am plati in Romania pentru un produs similar.

Am ajuns la Palatul Bahia in miezul zilei si am trecut prin toate incaperile vecheii constructii, nu intru in detalii ca e netul plin.

Am plecat si catre Palatul Badii, dar ne-am afundat pe stradute si am ajuns cu 15 minute inainte de inchidere si nu a fost chip sa intram, pe cat de deschisi sunt de obicei marocanii pe atat de categoric ne-au refuzat acum. Nu-i bai, am vazut Saadi Tombs, un ansamblu de monumente in special morminte ale membrilor dinastiei Saadi care a condus Marocul intr-o anumita perioada.

Soarele se lasa catre apus asa si ni se face foame. Am ales o terasa oarecare dintr-o zona populata si am avut parte de una din cele mai delicioase mese, tajine cu miel si prune uscate si pastilla kafta, un fel de placinta cu carne tocata. Ca sa fie treaba treaba am oprit si la o cofetarie sa incercat si aceasta parte a bucatariei marocane si ca sa avem motivatie suplimentara sa ne apucam serios de sport cand revenim acasa. Seara am petrecut-o in piata Djema unde am mai dat o tura pentru a ne delecta cu atmosfera specifica de aici.

La 3:30 dimineata a sunat ceasul, la 4 eram la locul de intalnire cu amicii de care daduseram intamplator ieri pe aici si am impartit un taxi pana la aeroport. Dupa trei ore si jumatate de zbor am ajuns la Milano si in cele 8 ore de asteptare pentru zborul catre Bucuresti am mers sa vedem Domul, Scalla si sa mancam o pizza la ea acasa. Am ajuns tarziu in noapte acasa, dupa un drum lung si o aventura pe cinste, o civilizatie interesanta asa cum este ea, cu dorinta de a ne intoarce in Maroc si de a incerca si experientele din desertul Sahara. Va urma candva.