Aproape că a trecut vara, foarte repede, ca de fiecare dată de altfel, și iată-ne deja în luna lui octombrie, la final. Am stat cam mult timp în București, practic toată vara nu am ieșit decât de vreo două ori, dar nici nu am simțit nevoia de a pleca ca alte dăți. Tudorerul a umplut plăcut weekend-urile și nu numai. Am găsit destule lucruri de făcut prin oraș, Bucureștiul are multe de oferit dacă treci peste traficul infernal și peste aglomerație, care la final de săptămână sunt moderate. Bebelușul s-a dovedit a fi suficient de flexibil pentru a nu ne ține blocați într-o buclă, practic dacă e mâncat, are un loc de dormit comod care poate fi chiar căruciorul sau mașina, e schimbat la timp și interacționăm cu el atunci când e treaz se dovedește a fi foarte flexibil. În plus afară îi place mai mult decât în casă, avantaj noi :)
Am vrut să ieșim la o pădure galben-roșie-verde odată cu venirea toamnei. Am încercat Băneasa pe la început de octombrie, numai că vremea bună a ținut copacii verzi. Am căutat o zonă montană, era cât pe-aci să fie Măgura Codlei care oferă priveliști minunate de toamnă numai că grupul rapid format s-a dizolvat la fel de repede. Am zis să ne mutăm mai aproape, la Sinaia că DN1 a devenit o sperietoare și parcă nu am vrea să admirăm priveliștea din coloana de mașini. Până la urmă ne-am unit forțele cu fratele Octy și am ales Olănești care venea cu avantajul unui drum fără ambuteiaje, era o zonă nebătută până acum și suna și destul de retro, numai bună de descoperit.
Eu aveam impresia că Olăneștiul e învecinat cu Călimănești și Căciulata, dar nu! E într-o zonă mult mai bună, tot aproape de munte și de Râmnicu-Vâlcea, la o aruncătură de băț de Parcul Național Buila Vânturarița, unde mai fusesem demult, foarte demult. Ne pornim sâmbătă dis-de-dimineață pe o ceață groasă și în aproximativ 3 ore, mers decent, moderat, ajungem la Olănești. Ne cazăm, ne întâlnim cu Octy, Adriana și Maria, facem schimburile de scutece, haine, echipare nouă, și ne pornim la o mică plimbare, în căutarea pădurii aurii.
Drumul către Comanca străbate pădurea și ne confirmă că am ales perioada potrivită. Parcăm la Mănăstire, deși am fi putut merge pe jos, dar eram puțin în întârziere față de ora de somn a Mariei, și ne învârtim mai bine de o oră prin acea zonă. Irina îl ține pe Tudorel în marsupiu, eu îmi fac o parte din fotografiile pentru care venisem :). Apoi facem schimb.
Ne întoarcem la pensiune să o lăsăm pe Maria la somn și mergem la masă, ca suntem mai mobili, Tudorel doarme aproape oriunde. Olăneștiul e un oraș minuscul, plin de hoteluri la care sunt cazați turiști veniși să facă diverse cure cu ape de la multele izvoare din zonă, aflăm că fiecare cu diferite proprietăți. Mie îmi plac și restaurantele din orașele mici, au un aer parcă mai învechit, deși nu e întotdeauna așa.
După masă explorăm puțin zona centrală și descoperim că exista cel puțin un loc cu piscine, spa și alte astfel de nebunii, Tisa Resort, sigur vom reveni. În plus am pus ochii și pe niște drumuri liniștite de mers cu bicicleta în natură. Mergem pe zona de promenadă pe unde oamenii se plimbau cu bidoane de apă agățate după umeri cu niște curelușe, în căutarea apelor vindecătoare. Izvoarele sunt peste tot, înțeleg că pentru a avea acces la ele ai nevoie de un card care odată introdus în cititor îți permite să umpli o singută sticlă. Nimic nu mai e gratis :) Noi nu am încercat aceste ape, ai nevoie de o recomandare medicală pentru a o face. Dar am făcut alte fotografii, la ora înserărării razele soarelui cădeau numai bine peste coroanele copacilor. Ne-am blocat la un moment dat pentru că nu puteam pătrunde cu căruciorul, dar am traversat râul pe un podeț și am continuat pe soșea.
La lăsarea serii am explorat supermarketul din oraș, singurul cred, care rămăsese fără pâine :) și am preparat cina la pensiune, ca ziua a fost cam lungă și Tudor cerea un loc liniștit de somnic. Cam ăsta a fost Olăneștiul foarte pe scurt, va urma negreșit și partea a doua că ar fi păcat să nu.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Am vrut să ieșim la o pădure galben-roșie-verde odată cu venirea toamnei. Am încercat Băneasa pe la început de octombrie, numai că vremea bună a ținut copacii verzi. Am căutat o zonă montană, era cât pe-aci să fie Măgura Codlei care oferă priveliști minunate de toamnă numai că grupul rapid format s-a dizolvat la fel de repede. Am zis să ne mutăm mai aproape, la Sinaia că DN1 a devenit o sperietoare și parcă nu am vrea să admirăm priveliștea din coloana de mașini. Până la urmă ne-am unit forțele cu fratele Octy și am ales Olănești care venea cu avantajul unui drum fără ambuteiaje, era o zonă nebătută până acum și suna și destul de retro, numai bună de descoperit.
Eu aveam impresia că Olăneștiul e învecinat cu Călimănești și Căciulata, dar nu! E într-o zonă mult mai bună, tot aproape de munte și de Râmnicu-Vâlcea, la o aruncătură de băț de Parcul Național Buila Vânturarița, unde mai fusesem demult, foarte demult. Ne pornim sâmbătă dis-de-dimineață pe o ceață groasă și în aproximativ 3 ore, mers decent, moderat, ajungem la Olănești. Ne cazăm, ne întâlnim cu Octy, Adriana și Maria, facem schimburile de scutece, haine, echipare nouă, și ne pornim la o mică plimbare, în căutarea pădurii aurii.
Drumul către Comanca străbate pădurea și ne confirmă că am ales perioada potrivită. Parcăm la Mănăstire, deși am fi putut merge pe jos, dar eram puțin în întârziere față de ora de somn a Mariei, și ne învârtim mai bine de o oră prin acea zonă. Irina îl ține pe Tudorel în marsupiu, eu îmi fac o parte din fotografiile pentru care venisem :). Apoi facem schimb.
Ne întoarcem la pensiune să o lăsăm pe Maria la somn și mergem la masă, ca suntem mai mobili, Tudorel doarme aproape oriunde. Olăneștiul e un oraș minuscul, plin de hoteluri la care sunt cazați turiști veniși să facă diverse cure cu ape de la multele izvoare din zonă, aflăm că fiecare cu diferite proprietăți. Mie îmi plac și restaurantele din orașele mici, au un aer parcă mai învechit, deși nu e întotdeauna așa.
După masă explorăm puțin zona centrală și descoperim că exista cel puțin un loc cu piscine, spa și alte astfel de nebunii, Tisa Resort, sigur vom reveni. În plus am pus ochii și pe niște drumuri liniștite de mers cu bicicleta în natură. Mergem pe zona de promenadă pe unde oamenii se plimbau cu bidoane de apă agățate după umeri cu niște curelușe, în căutarea apelor vindecătoare. Izvoarele sunt peste tot, înțeleg că pentru a avea acces la ele ai nevoie de un card care odată introdus în cititor îți permite să umpli o singută sticlă. Nimic nu mai e gratis :) Noi nu am încercat aceste ape, ai nevoie de o recomandare medicală pentru a o face. Dar am făcut alte fotografii, la ora înserărării razele soarelui cădeau numai bine peste coroanele copacilor. Ne-am blocat la un moment dat pentru că nu puteam pătrunde cu căruciorul, dar am traversat râul pe un podeț și am continuat pe soșea.
La lăsarea serii am explorat supermarketul din oraș, singurul cred, care rămăsese fără pâine :) și am preparat cina la pensiune, ca ziua a fost cam lungă și Tudor cerea un loc liniștit de somnic. Cam ăsta a fost Olăneștiul foarte pe scurt, va urma negreșit și partea a doua că ar fi păcat să nu.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.