La pas prin Dolomiți (2023)

Vreme lunga de la ultimul articol publicat pe blog :) Nici nu mai tin minte de cand n-am mai scris aici, la un moment dat devenise ca un job, printre multe altele, si l-am lasat deoparte din lipsa de timp.. prea multe aplicatii, prea mult stat cu ochii in ecrane.

In fine, cautand ceva despre tura prin Slovenia de acum multicei ani mi-am dat seama ca nici macar n-am scris despre ea aici... asa ca mi-a venit ideea sa incerc sa reiau sirul povestilor, ma ajuta sa-mi mai aduc aminte chestii pe masura ce memoria le muta in arhiva si uneori imi si place sa scriu. Ce ma omoara e selectatul fotografiilor.

Asadar Madalina a fost cea care a venit cu ideea de a petrece concediul traditional de vara in Dolomiti, idee venita inainte de Anul nou, asa ca ne-am pus incetisor pe cercetat (mai mult Mada) si intocmit un Excel cu ceva detalii pe care sa ne bazam. S-a creat grupul de Whatsapp, am inceput sa punem informatii cand si cand, Mada s-a strofocat cu punerea obiectivelor pe lista si identificarea zonelor unde am vrea sa ne punem tabara, la cort, ca asa-i frumos. Ne-a iesit pana la urma, greu cu rezervatul unui camping, majoritatea cererilor noastre electronice au primit raspunsul ca nu se fac rezervari. Putin dificil sa mergi undeva cu copiii fara sa ai ceva aranjat concret, pana la urma am primit un raspuns pozitiv de la Camping Le Bocole si aia a fost, aveam pe ce ne baza. Pana la urma ne-am sucit totusi si am ales ceva mai central pentru traseele ce le aveam in vedere, dar fara rezervare caci 99% din campinguri nu fac rezervari; am planuit sa facem cumva sa ajungem la poarta campingului de dimineata si sa incercam sa gasim locuri.

O alta provocare mai era sa ajungem acolo, sunt aproximativ 1600 de km pe care am ales sa ii parcurgem cu masinile; cu avionul era infinit mai rapid, insa preturile incluzand corturile si tot calabalacul pentru camping, inchiriat masini, etc. etc. ne-au facut sa luam masinile si sa gasim niste obiective frumoase pe drum ca sa umplem cu folos pauzele si sa spargem distantele in bucati suportabile, mai ales pentru copii. Am zis ca vom pleca pe Austria - Ungaria si ne vom intoarce prin Croatia - Serbia, distantele si timpii sunt similare.

Iar o ultima provocare, cand totul era aproape stabilit, a fost starea vremii. Am verificat toata saptamana dinaintea plecarii starea vremii si nu era deloc roz: ploi zilnice si temperaturi care noaptea ajungeau la 2-3 grade. Brrrr.. Pe masura ce data plecarii se apropia prognoza a inceput sa se imbunatateasta, la un moment dat a inceput sa apara soarele in prognoza din prima zi in Cortina d'Ampezzo, apoi si in a doua, a treia, pe masura ce momentul plecarii noastrea se apropia mai aparea cate o zi bunicica in prognoza; totusi temperaturile din primele nopti erau de 2-5 grade, dar macar nu era ploaie :) Ioana, care a ajuns acolo cu o saptamana inaintea noastra a prins ploi, furtuni, mai apoi aveam sa ne dam seama ca in saptamana aia a fost cod portocaliu de vreme ea in zona Dolomiti.

Si am plecat 

Vineri dimineata, cand totul era aproape impachetat, aflam ca Melania si-a sucit piciorul pe scarile de la metrou. Pfff... Am crezut ca micutul nostru grup se va rari, dar nu!, Mela a gasit niste carje si a decis sa-si petreaca cele cateva zile de repaus total prescrise de medic in masina, in drum spre locul cu pricina.

Bagajele au fost facute, masina a fost burdujita cu rucsacuri de cu seara, ne-a iesit cam la fix in sensul ca eram full-full, dar a incaput tot ce impachetasem. Un ac de am mai fi vrut sa luam n-ar mai fi avut loc :) Trezirea la ora 3, plecarea la 4.. ma rog, aproape ca batea de 5 cand am dat cheie. Deja aparusera masini prin Bucuresti, dar am iesit lejer din oras, Tudor si Irina si-au continuat somnul in masina si eu am dat goana sa ajungem pana la Alba-Iulia, locul planuit pentru prima pauza, cat mai aproape de ora de trezire a baiatului. Am facut o scurta oprire la Ramnicu-Valcea pentru ca Irina, care s-a trezit cu 3 zile inainte de plecare ca si-a ratacit cine stie unde ghetele de munte, sa preia unii de la cineva care ne-a intampinat pe drum. Ne-a cam iesit planul, la 9:30 parcam la intrarea in cetate unde am luat pauza de mic-dejun si de ceva vizitare a frumosului loc. Am continuat apoi inca vreo 3 ore, pe somnul de pranz al baiatului, pana la Sannicolau Mare, langa Timisoara, punctul final al primei zi. Repede am facut o baie in piscina inainte de a veni furtuna care n-a mai venit. Comandam ceva de mancare si gasim si vreo doua beri, stam de vorba cu Cristi si Mela, iar Tudor se joaca cu Irina si Victor, mare bucurie sa intalneasca fete cunoscute dupa o zi de calatorit. Ionut, Mada si Vlad trasesera tare si trecusera deja granita in Ungaria.

A doua zi, cu noaptea si cu ploaia in cap am pus la loc in portbagaj cele cateva rucsacuri cu haine si am pornit caci drum lung mai este. Ne-a plouat cam toata Ungaria, ai mei companioni au dormit pana ce am oprit la o benzinarie in.. Slovenia, caci golisem al doilea rezervor din aceasta excursie. Nu era chiar in plan sa trecem prin Slovenia si sa platim vignieta pentru cativa km, se putea merge prin Ungaria pana in Austria, dar GPS-ul n-a fost setat asa cum ne-am fi dorit. Alimentam, luam vigniete de Slovenia si de  Austria de la benzinarie si continuam pana la Graz unde facem pauza de dezmortire, mancat si vizitat. Tudorelul, avand un probabil rau de masina, nu poate manca in mers pentru ca da totul afara asa ca suntem nevoiti sa facem pauze. Si oricum e benefic sa ne mai dam jos din scaune ca intepenim si nici n-are rost sa trezem ca rata prin apa, sunt locuri de vazut chiar si in 1-2 ore. E duminica, magazinele sunt inchise, e perfect, mai putin shopping spontan :)) Gasim sendvisuri, patiserie si cafea, ne intalnim aici cu Ionut, Mada si Vlad si facem o plimbare de 2-3 ore inainte de a pleca spre destinatia finala a zilei - Klagenfurt. Ne cazam si iesim la o plimbare prin centru unde unim pentru prima data intreg grupul de 3 familii, in centrul orasului.

Luni, Klagenfurt - Cortina d'Ampezzo. Azi deja e simplu cu plecarea de la cazare, iau cele cateva bagaje si le indes in masina, iau si familia si pe la ora 7 dam cheie caci avem un loc de campat de prins. Putina autostrada de Austria, apoi o cotim pe niste drumuri cu o banda si cu tiruri caci azi e zi lucratoare deci si trafic. Dar nu e prea graba, peisajul e superb, vedem Dolomitii si plaiuri verzi ni se astern in fata, cam ca in zona Rucar-Bran-Moieciu primavara. Tudor doarme tot drumul, se trezeste la benzinarie aproape de Cortina, mai facem un plin (la o benzinarie self-service unde mi-a luat ceva timp sa ma prind cum sa fac sa deblochez pompa) si suntem gata de munte. Camping Rocchetta ne asteapta, am planuit sa ajungem la ora 10 ca sa prindem decazarea celor care pleaca astazi si sa le luam parcela de iarba. Stand la coada Ionut vede o masina cu numar Arges, eu zic ca o fi Ioana, si pac apare Ioana :)) Ne mai zice una alta dupa o saptamana de camping, ne inregistram, vine si Cristi, punem corturile. In sfarsit am ajuns!

Luni: ziua 1 in Dolomiti, Lago di Braies

E ora pranzului, e soare si bine, s-a dus complet codul portocaliu de ploi si vijelii de saptamana trecuta, cel mare pusese mari semne de intrebare asupra excursiei asteia in tabara Ciobanasilor. Pentru ca-i devreme pentru stat degeaba zicem sa mergem la un loc de joaca in aer liber pe care il ochisem pe marele internet, punem pe GPS si pornim. Fara Cristi si Mela care pleaca in cautarea unor saci de dormit caci ai lor s-au fofilat si au ramas acasa in debara :). Doar ca nu ne-am documentat suficient, urcam pe un drum ce ne ofera un peisaj superb, gen Pestera, Magura, ca nu ma pot opri din comparat.. si ne infundam. Intoarcem, ne dam seama ca unde voiam noi se ajungea cu o gondola, insa renuntam si zicea sa prindem Lago di Braies la apus.

Dam pe la un market Spar pentru d-ale gurii si mergem la lac. Un lac de un albastru superb, cu o poteca de 3 km ce il inconjoara intr-o ora de mers. Tudor si Vlad se joaca cu bete si pietre, e tot ce le trebuie. Ne miscam incetisor si noi decidem ca n-are rost sa grabim din nou copilul dupa 2 zile de calatorit pe repede inainta, si il lasam sa exploreze dupa pofta inimii, pentru un copil de 4 ani o piatra sau un lemn il pot tine ocupat minute bune, asa ca aveam si ne intalnim cu ceilalti la camping. Ne facem de lucru prin padure, mergem apoi vreo 20 minute pana ce dam de o plaja pe malul lacului, strangem bolovani si facem castele, ne distram. Soarele o ia repede la vale si odata cu el si noi.

Seara la camping incercam sa ne organizam, copiii se pun pe joaca si ridica numarul de decibeli din zona. Mancam ceva si repejor frigul ne impinge in cort, ne ingheata mainile ca toamna tarziu/iarna, iar eu eram cam rupt dupa atatea zile de trezit devreme si condus. Adormim imediat, insa ne mai trezim sa mai punem o haina, am pus pe noi in noaptea aia cam tot ce aveam la noi :). Tudor sta in sacul de dormit de iarna fara nici o problema, insa noi ne cam perpelim in cei de vara. Hai ca de maine se mai incalzeste.

Marti: goana dupa Tres Cime di Lavaredo

Trezirea la 6, plecarea la 6:45, ca asa e in armata! Nu-i bai, afara deja se facuse mai cald decat in cort. Sacii cu confortul la 6 grade puteau fi mai caldurosi, al lui Tudor cu confort la 0 a fost perfect, dimineata a iesit vesel din cort si incantat de noua noastra locuinta. In sfarsit am scos si noi din casa cortul gigantic de la Decathlon adus de Mos Craciun cu 3 ani in urma si uitat dupa canapea.

Cand ne propusese Cristi de cu seara ca maine sa ne trezim la 6 am crezut ca glumeste, insa n-a fost rau. Aruncam repede in portbagaj cele necesare pentru traseu si ne urcam in masini caci aici toata treaba e sa treci de bariera de la baza muntelui pana sa se umple toata parcarea si drumul sa se inchida. Trece Ionut, trecem si noi, trece si Cristi cand ecranul arata ca mai sunt 100 de locuri libere sus. E interesant de observat tot acest furnicar. Parcam, 30 de euro taxa (am batut precedentul record de pret al parcarii de 22 eur/24h in Ljubljana de acum cativa ani), incercam sa punem in rucsacuri ce credem ca ne va trebui astazi si sa ne echipam. Desi a aparut soarele si cerul e senin este inca friiig. Ne grupam in fata Rifugio Auronzo, frumoasa cabana, si deja peisajul ce ni se dezvaluie in fata ne indica ca va fi o zi superba. Plecam usurel, mai ales Mela care isi testa glezna luxata cu o zi inainte de plecarea in vacanta, copiii foarte alert, noi cu gura pe ei sa ii tinem departe de prapastie. E lume ca in duminicile insorite de iarna/primavara in parcurile bucurestene, mergem cu valul. Poteca e lata tot ca o alee de parc si pavata cu pietris, pana la Rifugio Lavaredo avea sa fie tot asa, ca o plimbare in parc, fara urcusuri, potrivita pentru toata lumea.

Pauzele lungi si dese cheia marilor succese cu copiii, toti bolovanii astia merita a fi cercetati in amanunt, betele de treking devin pusti sau spade pentru baieti, iar "sefa" Irina .. ca asa-i zic baietii, isi face de lucru cu cate o constructie din pietre. Ajungem usor la cabana Lavaredo, un fel de Postavaru cu cafea, ceai si dulciuri, totul bine organizat, cu toalete, tot ce avem nevoie. Poposim la soare pe terasa de sub Tres Cime di Lavaredo, cele 3 varfuri ascutite pe care le vedem pe tot traseul si pe care aveam sa le inconjuram.

Dupa vreo ora Cristi, Mela si copii pornesc inapoi pe traseul pe care am venit, iar Tudor si Vlad ne deschid calea in sus la deal, se incurajeaza unul pe celalalt, reusind astazi sa faca traseul pe picioarele lor in proportie de 80%. Urcam ce urcam si ajungem si mai aproape de cele 3 varfuri, facem poze, cercetam harta si indicatoarele, mergem catre urmatorul refugiu pe o curba de nivel la fel de populata de oameni si catei, ba si vreo 2 pisici. Baietii trag putin pe dreapta in rucsacurile cu scaunel, vreo 45 de minute, apoi o iau din nou la pas. Vine si-o urcare, si coborare, inca o cabana, un rau, un izvor, cateva vacute spre final, multe intrebari de la Tudor referitoare la gardul electric care acum nu e electrificat.. "tati si o sa ma zdruncine si pe mine daca l-am atins mai devreme?" 

Inchidem bucla si ajungem la parcare, apoi in camping unde copiii se pun pe joaca si galagie, noi gatim ceva, desfacem o bere si mai facem planuri.

Miercuri: urcam la Cinque Torri si vizitam Cortina d'Ampezzo

Miercuri ne trezim in sfarsit la ore mai de vacanta.. sau de fapt trezitul devreme era programul normal de concediu?! Caci cine se trezeste de dimineata am vazut zilele trecute unde poate ajunge la ora de cafea. Mela, Cristi si copiii isi vor muta azi tabara catre locuri mai calde dupa 2 nopti reci petrecute in cort, asa ca nu ne grabim pentru a-i astepta sa impacheteze totul si sa mergem impreuna la Cinque Torri. Ne-am documentat de cu seara, de fapt am recapitulat ce selectasem de acasa, si aveam de ajuns la un telescaun ce avea sa ne duca sus pe munte la muzeul in aer liber cu transeele si adaposturile ramase in urma razboiului. O atractie pentru Tudor care ne tot spune ca vrea sa mearga la "armata militara".

Decolam cu o mica intarziere, pe la 11, facem destul de putin din Cortina pana la baza telescaunului, parcarea era plina dar ne strecuram pe undeva si noi, nu se plateste. Luam bilete, 25 eur de adult dus-intors, gratis pentru cei mici, si urcam. 

Sus la Rigugio Scoiattoli ne intampina norii si cateva picaturi de ploaie, vant, punem gecile, consultam harta si decidem ca vrem sa parcurgem intai transeele ramase in urma razboiului si om mai vedea dupa. Si le parcurgem, incetisor, cu intrebari de la copii si multa curiozitate, ne ia cam vreo ora. Este ca un muzeu de istorie in aer liber. 

Aveam optiunea de a merge pe turul celor 5 turnuri, insa odata iesiti din transee ne ia asa un vant si un refuz al copiilor ca pana la urma decidem ca nici macar noi nu prea avem chef de continuat si ca terasa cabanei e atat de instagramabila incat e musai sa luam pranzul acolo. Si asa facem, zabovim aici cat putem, apoi luam telescaunul inapoi, bagam somn in masina si in parcarea din Cortina - Tudor si Vlad, cu planul de a vizita cocheta statiune la trezire.

Se trezesc amandoi in plansete, al nostru ca vrea in camping sa isi ia bicicleta, Vlad ca vrea cu trenul, ne ia ceva timp sa ii domolim, aproape ca nici promisiunea unui gelato nu prea merge. Insa a mers, cel putin la noi, si am vizitat la pas centrul statiunii, cu ochii cat cepele dupa acel magazin cu inghetata care s-a gasit greu. 

Seara cort, gatim - luam si pizza de la campingul de vis-a-vis pentru baieti, desfacem vinul de Recas luat din Sannicolau Mare si nebaut. Ne si ploua putin, pentru prima data, vine si Ioana si mai povestim. Somn.

 

Joi: Cascate de Fanes si Mondo Bimbi

Ne trezim domol pe la 7:30, cortul asta cu tehnologii Fresh&Black abia lasa lumina sa intre de nici nu iti dai seama cand s-a facut dimineata. Eu pun de cafea si ceai pe primus, apoi Irina de omleta. Tot campingul se trezeste, unii se urca repede in masini si pleaca, altii stau sa manance, altii nu stiu ce fac. Tudor iese din cort direct pe bicicleta (avantajul cortului mare), mai are putin si o ia pe saltea. Da niste ture prin camping, alerg si eu nitel cu el, pare ca mi-a revenit cheful si forta de alergare dupa cursa din Cozia unde m-am cam rupt. Mancam, impachetam si plecam.

Azi facem Cascate di Fanes, traiasca blogurile pe care le-am citit. Traseu usurel ca pentru copii, multicel prin padure, adica vreo ora, cu raul pe stanga. Copiii merg pe jos, se intrec, se incurajeaza, se mai ciondanesc pe cate un bat. Vedem o prima cascada mica, mai mergem ceva si ajungem si la cea mare. Traseul complet are 8 km si 4.5 ore, noi de la cascada ne intoarcem pe drumul pe care am venit caci de mers inainte am fi avut nevoie de ceva echipament de via ferata (ham si casca) ca sa fim in siguranta, conform hartii afisate pe traseu.

La intoarcere coboram pe malul raului si zabovim vreo jumatate de ceas. Copiii nu rateaza ocazia sa se descalte si sa incerce apa, nu ratam nici noi, e receee! insa afara e cald si bine.

Ajungem inapoi la parcare pe la ora 14, perfect pentru un somn in masina pana ce strabatem drumul catre Mondo Bimbi, un loc de joaca in aer liber amenajat cat mai natural posibil in padure, despre care am citit pe https://www.momadica.ro/in-dolomiti-cu-copiii-ghid-complet-de-calatorie/

 

Vineri: Seceda - Val Gardena si vizitarea unui orasel frumos - Ortisei

Vineri startul s-a dat devreme, dupa doua zile mai usoare venea una mai lunga. Am decis de comun acord sa nu mai mutam tabara in alt camping asa cum planuisem initial, stransul si reinstalatul corturilor, plus gasirea unui camping ne-ar fi mancat o jumatate de zi. Asa ca preferam sa ne trezim la 6, impachetam si plecam la 7 catre zona Val Gardena cu tinta traseul spre Seceda. Incalzim masinile, luam copiii din sacii de dormit si ii transferam pe scaunele lor, si dam pedala, 1.5 - 2 ore pana la Col Raiser de unde luam telecabina. Ajungem la ora 9, parcam, mai aranjam putin rucsacurile si plecam spre telegondola. (28 eur de adult dus-intors, gratis pentru baieti, asta pentru cine cauta astfel de detalii)

Telecabina ne teleporteaza direct intr-un peisaj minunat, verde ca la Moieciu primavara, dar cu o deschidere 360 de grade din orice punct de pe traseu. Incepem sa urcam pe sub telescaunul care duce oamenii si mai sus, pe o poteca serpuita. Aici e o increngatura de trasee si poteci, multe ducand im directia Varfului Seceda. Umplem telefoanele de poze si ne incarcam cu energie de la acest peisaj. Baietii urca fara sa simta efortul, iau pietre mai mari sau mai mici si le cara pret de zeci de minute, le lovesc. Tudor ia cateva si pentru colectia Mariei pe care mi le vara in rucsac. Vlad tot cara de un bolovan pret de vreo ora si se desparte cu plansete de el cand chiar a ostenit de atata urcat si carat.

Pe traseu sunt multe cabanute cu terase ce ofera privelisti superbe. Decidem sa oprim la Sofia care e ceva mai sus, aceasta a fost tinta initiala a traseului nostru. Inainte de cabana drumul devine ceva mai inclinat, era spre ora pranzului, si baietii se cer pe rand in rucsacurile cu scaunel, Tudor adoarme instant cu capul pe umarul meu, Vlad insa nu. Ajungem la Sofia, tragem cateva sezlonguri intr-o margine de pajiste si poposim sa ne odihnim si sa contemplam inca o data peisajul ce se desfasoara in fata ochilor. Cu cafea, ceai si skiwasser ca asa spunea pe unul din blogurile ce au ajutat la planificarea acestei ture. E bun, un fel de sirop.

Cand ne saturam de stat o luam din nou in sus spre varful Seceda, poteca se ingusteaza, iar relieful devine mai pietros. Ajungem la un gard, in stanga se vede o vale marginita de relief abrupt. Probabil ca de aici incepe urcarea pe varf, insa noi nu ne propunem astazi sa il atingem. Aflasem de la Ioana ca daca trecem numai putin bariera/gardul vom gasi flori de colt. Asta facem si asta gasim :) Poze, poze, poze :)

Apoi ne pornim la vale, continuand poteca, dam in alta cabana foarte cocheta, cu mesele pline de turisti si meniu mai degraba cu specific austriac decat italienesc. Pas cu pas ajungem de unde am plecat dimineata, luam telegondola si ajungem la masini. Aici o calduraaa... Platim parcarea si mergem catre Ortisei pentru o mica vizita. Gasim un orasel cu o zona centrala foarte cocheta, colorata, ingrijita, mie mi-a placut mai mult decat Cortina d'Ampezzo. Zobavim vreo doua ore, iar pe la ora 18 ne pornim catre casa caci lung e drumul iar baiatul e obosit. Ionut, Madalina si Vlad mai storc putina energie si isi incearca norocul la Sanctuarul Marmotelor, pe care le si gasesc si le servesc cu piersici.

Dupa un drum cu zeci de serpentine care m-au cam obosit, ajungem la camping, mancam ceva, luam o pizza pentru Tudor insa nu se lasa ademenit si trezit. Intr-un final il mutam din masina in cort si mananca si pizza acolo pe saltea. Zi lunga, noapte buna!

 

Sâmbătă: plimbare prin zona Cortina

Azi decidem sa o lasam mai moale. Ne trezim fara ceas, facem cafea si omleta, mai facem planuri si plecam pe poteca ce se vede in spatele campingului caci Ionut o avea in gand inca de cand am intrat pentru prima data in camping. Mergem domol si ajungem in Cortina d'Ampezzo. Mai vizitam o data centrul, ne mai jucam o data la bolovani, Tudor ii suna pe Whatsapp pe bunici si ii plimba virtual prin tot centrul. 

Apoi continuam spre un drum pentru biciclete ce trece pe unul din podurile pe sub care am tot trecut pe  sosea, pe locul unei foste cai ferate dupa cum studiase Ionut. Ajungem in camping, mai desfacem o bere, mai gatim ceva, ne pregatim de ploaia care nu a mai venit si impachetam usurel ce se poate, mai mult organizam lucrusoarele pentru marea impachetare de a doua zi.

 

Final

Cam asta fu aventura noastra in Dolomiti. Mada si Ionut mai raman o zi caci mai ramasese ceva pe planul facut acasa; noi ne mutam spre Venetia pentru a doua parte a vacantei. Superb loc, peisaje deosebite la tot pasul, vreme extrem de buna fata de ce a fost cu o saptamana in urma. Suficient pentru acum, am facut munte cat nu facuseram in ultimii cativa ani adunati. Un mare plus ca Tudorelul a mers mare parte din trasee pe picioarele proprii, el care daca nu era cu bicicleta se cerea in brate si pana la statia de tramvai caci "tati, mi-au obosit picioarele". Noroc cu colegii de drum :)

Ne-am strans tabara duminica dimineata si am plecat spre Treviso, Venetia, pentru a doua doua parte a aventurii. Dar despre asta in episodul urmator :)